Rautacisme

Ipocrizia lui Tișe referitoare la Aeroport

Ceea ce se întâmplă în aceste zile pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, este unic în istoria acestui județ: atacul frontal al lui Alin Tișe nu este doar la conducerea Aeroportului, ci la instituția în sine.

Societatea pe care funcționează Aeroportul a avut creșteri semnificative de trafic, culminând cu un profit baban de câteva milioane de euro în acesta an.

Dar, despre viitor, nu mai putem afirma nimic.

Nimeni nu știe cum va fi afectată dezvoltarea acestui nod vital pentru Cluj și Transilvania, având în vedere că, berbecul de Tișe a tăiat orice investiție.

Recent, județul Mureș a aprobat o suplimentare importantă la buget poentru dezvoltarea Aeroportului de acolo, iar la Brașov se fac primele pregătiri pentru așternerea pistei unui aeroprt multvisat.

Ultima găselniță din măsurile de hărțuire la adresa Aeroportului este tăierea bugetului de servicii juridice. Acum motivația lui Tișe este că Departamentul juridic al Aeroportului este suficient pentru reprezentare – și că nu se mai impun cheltuieli cu case de avocatură externe.

Câtă vreme cumnata lui Alin Tișe era șefă la Juridic la Aeroport, încasând 7000 de lei salariu pe lună, nu era o problemă cu cheltuielile pe servicii juridice. Cum Tișe era în stare de incompatibilitate în luarea deciziilor de hărțuire a conducerii Aeroportului, cumnățica a trebuit să plece. Iar Aeroportul a ajuns din nou ținta umorilor istericului Tișe.

Ce nu știe lumea este că, în ultimii ani, exact cu ajutorul caselor de avocatură externe, Aeroportul clujean a repurtat victorii importante împotriva aeroporturilor concurente pentru teritorialitate comercială – lucru care a adus Clujului supremație la trafic și încasări.

Mai este un aspect interesant de remarcat: tăcerea plină de lașitate a senatorului Marius Nicoară, lider PNL Cluj și fost președinte al CJ Cluj. Nicoară e tare la șprițuri, dar când este să-și asume declarații fățișe e la fel de papagal ca și Boc. Nu Seplecan a încercat să distrugă Aeroportul, ci Alin Tișe îl distruge exact în acest moment. Mai precis, îi distruge viitorul.

Ne cerem scuze că nu avem nimic de spus despre PSD Cluj. Lăpușanul rozaliu, înțepat la cașcavalul Transgaz, nu mai are nici un fel de chef de “treburile mici” ale județului, iar Nasra e prea mic pentru jocurile acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *