IPJ Cluj ia noi măsuri pentru a rezolva COZILE de la ghișeul de eliberare al certificatelor de CAZIER judiciar: trei locații noi de unde poate fi obținut

Ziar de Cluj atrăgea atenția săptămâna trecută asupra faptului că persoanele care au nevoie de cazierul judiciar sunt nevoite să stea și 2 ore la coadă la ghișeu. IPJ Cluj a prelungit programul de funcționare al ghișeului timp de două zile, însă această măsură se pare că nu a fost foarte eficientă, astfel că începând de luni cazierul judiciar se va elibera și de la ghișeele a trei secții de Poliție

”Începând cu data de 15 iunie 2020, certificatele de cazier judiciar vor fi eliberate și la ghișeele deschise în cadrul Secţiei 4 Poliţie, strada Bucium FN, Secţiei 6 Poliţie,  strada Observatorului, nr. 1 şi Secţiei 7 Poliţie, strada Traian Vuia, nr. 41-43, din municipiul Cluj – Napoca”, potrivit IPJ Cluj,

Programul de eliberare a cazierelor judiciare, în locaţiile mai sus menţionate, este în zilele de luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 11.00 – 13.00.

PRECIZĂRI IMPORTANTE

Adeverinţele de integritate comportamentală şi certificatele de cazier judiciar multilingve se vor elibera în continuare doar la sediul Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din municipiul Cluj-Napoca, strada Corneliu Coposu, nr. 167, la sediul Poliţiei municipiului Cluj – Napoca.

Pentru înscrierea la şcolile de şoferi NU este obligatorie prezentarea certificatului de cazier judiciar, copia acestuia putând fi înlocuită cu o declaraţie pe propie răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se încadrează în prevederile legale privind interdicţia de a se prezenta la examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice pot solicita eliberarea extrasului de pe cazierul judiciar, în baza consimţământului expres al persoanei, fără a mai fi necesară prezentarea persoanei la ghişeu.

Instituţiile din sistemul de învăţământ, sănătate şi protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul cu copii, persoane în vârstă, cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau psihologică a unei persoane pot solicita, cu acordul persoanei verificate, o copie de pe Registru, fără a mai fi necesară prezenţa persoanei la ghişeu.

Precizăm că, instituţiile menţionate au obligaţia de a solicita prezentarea certificatului de integritate comportamentală doar persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi.

Adauga comentariu