Editorial

Ion Ţiriac s-ar înţepa cu un WTA, un „centru de antrenament”, ceva, orice şi la bugetul municipiului Cluj-Napoca

Atâta am scris despre cum Emil Boc are ambiţii de prinţişor de Monaco pe care i le exacerbează Ion Ţiriac, care nu vrea decât 3 milioane de euro la teşchereaua lui, că m-am plictisit.

Salut, sunt Victor Lungu şi azi vă învăţ cum să citiţi printre poveştile cu peşti despre „Planul lui Ion Ţiriac pentru Cluj. Simona Halep e implicată”. Să vă învăţ cine a fluierat din nou adunarea la bugetele locale ale unor municipii, printre care „perla” este cel al municipiului Cluj-Napoca. Şi cum este folosit numele Simonei Halep pentru a se crea impresia că e „implicată” în crearea unei afaceri pentru „celebrul miliardar român”…

Dacă citim produsul pseudojurnalist care s-a lăţit ieri pe mass media extrem de „guduroasă” cu municipalitatea, aflăm că „implicarea” Simonei Halep rezidă din faptul că i se pomeneşte numele de către măreţul miliardar, ajuns acum şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis. Şi care zice că vrea să facă la Cluj, dar şi în alte câteva oraşe din ţară, „centre regionale de tenis” care să ajute la descoperirea de noi talente „care să calce pe urmele Simonei Halep”.

Şi cu asta s-a terminat „implicarea” Simonei Halep, dar rămâne, explicit, necesitatea ca primăriile vizate să se „implice” ele bugetar. Căci Ţiriac speră ca „în următoarele 6 luni, să facem cel puţin 4-5 centre regionale, la Constanţa, Cluj şi aşa mai departe. Să fie finanţate de primării. Iar ăia 300-400 de copii de acolo să poată juca gratis. Sărăcuţul are întotdeauna mai multă voinţă, dar e greu ca tăticul să plătească şi terenul, şi antrenorul, şi mingile şi aşa mai departe. Dacă vom face treburile astea am dat drumul la motor”.

„Sărăcuţii” de 300 – 400 de copilaşi care vor juca „gratis” de vreo câteva milioane de euro… ce să zicem? Nici nu ştim din care statistici au apărut. Şi nici cine la va pune la dispoziţie echipamentele şi alte mici detalii, nesemnificative…

Să zicem mai întâi că Banca Ţiriac a devenit extrem de „solidă” după ce, în anii 90, pe fondul inflaţiei galopante, a neantizat, pur şi simplu, depozitele a zeci de mii de români, neadaptându-le la rata inflaţiei. Este un fapt, nu o bârfă.

Apoi să ne reamintim de toate descinderile de anul trecut şi de anul acesta ale lui Ţiriac, de mânuţă cu Ioan Rus şi întâlnire „de lojă” cu Emil Boc în care i se propunea acestuia (şi acesta dădea vesel din codiţă), un Turneu WTA 250 de tenis feminin la Cluj-Napoca. Primăria să dea banii, să facă infrastructura, el, Ţiriac, vine cu numele. Este greţoasă folosirea numelui Simona Halep într-o afacere care pute a „personală”.

Cum scriam în 25 septembrie anul trecut: „Emil Boc vrea să facă „poc” în buzunarul lui Ion Țiriac cu bugetul Clujului. Îi trebuie neapărat un WTA 250 să se dea prinț de Monaco”. Pe atunci nu era vorba nici despre nu ştim ce „centre” (asta ar fi o iniţiativă lăudabilă, dar nu credem în onestitatea ei), nici despre sărăcuţii copilaşi care să joace tenis „pe gratis”, nici despre „şansa pe care am avut-o cu victoria Simonei Halep”, ci doar de despre turneul WTA pe care Miluț visează să îl aducă la Cluj cu sprijin de la Ion Țiriac. Numai că e bine știut că Țiriac sprijină numai dacă e „calat” de fiecare parte a sensibilității sale de câte un sac de bani, nu din, Doamne ferește, greu cuvânt: evergetism (adică să dea așa, de la el, pe moca, o parte din ce-a primit de la societate, înapoi societății). Nu așa se fac firfireii fără număr! Doar ştim, nu, că „între un prost şi un hoţ”, Ion Ţiriac alege hoţul. Aşa că, dacă Miluț vrea să se creadă Albert de Monaco, trebuie să bage adânc mâna în buzunarele clujenilor din care să facă un buget al oraşului suficient de larg cât să-ncapă și bunăvoința lui Ion Țiriac. Totuși, ne bazăm și pe faptul că poate prostește cu niște aprobări ceva niște companii private să le atragă în teren să le arate cam cum e-n tenis – că ar fi vorba cam despre minim 1,5 milioane de euro, bașca niște bani de infrastructură, până se ajunge cam la 3 milioane de euro. Iar noi ne alegem cu un turneu WTA din categoria 250!

Lumea nu ştie, noi știm: Emil Boc e șef la spart bani publici pentru distracția altora – martor ne e Untold, pornit din vreo 800 de mii de euro din banii noștri și transformat în eveniment particular de agățat în cui Clujul pe te miri ce hărți. Dar ce să faci numai cu Untold? Mai pui 1,5 milioane de euro și niște infrastructură, de tot atâta și-ți iei un WTA 250 de să te tot dai prinț de Monaco, chiar dacă ești din Răchițele și stai la bloc în Zorilor.

No, dar nu ar fi fost mai buni banii aceștia, măi, Maestre, măi, Excelență, să te dai șef în fața amărâților care încă mai așteaptă o locuință ANL, o creșă, o grădiniță, un loc de parcare, în loc să te guduri, ca și cum ai fi de-al lor, în fața celor doi Ioni?!

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *