„Iobagii” pe moșia statului sunt tratați la Finanțe ca niște datornici nenorociți! Cum devin impozitele datorii

„Nu mai comentați! Sunteți aici să vă plătiți da-to-ri-i-le!”, a fost replica apăsată și scârbavnică a unei casierițe de la Finanțe, aruncată prin fanta ghișeului unui domn în vârstă care aștepta, în această dimineață, de 3 ore, pe un scaun, să își plătească impozitele. Impozitele, nu datoriile, pentru că cetățenii nu sunt de fapt și de drept iobagi pe moșia statului, ei nu au datorii față de statul român, ci responsabilități cetățenești.

În cazul în care doamnele de la Finanțe nu au aflat, sclavia și iobăgia sunt forme de organizare socială din alte secole, în prezent cetățenii fiind oameni liberi care își asumă anumite responsabilități (printre care și cea de a contribui financiar la buget prin impozite) în raport cu statul care, în schimb, are la rândul său responsabilități față de cetățenii care îl finanțează.

„Dar datoria statului care este, doamnă?”, a întrebat bărbatul care aștepta nerăbdător să își plătească „da-to-ri-i-le”, adică o parte din  banii săi munciți, parte de care-l jecmănește statul român și pentru care, ca să fie jecmănit, cetățeanul trebuie să stea două-trei ore la coadă, să fie plimbat de la un ghișeu la altul, adică să fie umilit și batjocorit pe banii săi!

La Finanțe Cluj, pentru a plăti un banal impozit, contribuabilul la bugetul statului, cel care susține bugetul statului prin munca sa, trebuie mai întâi să aștepte la un ghișeu, apoi să se mute la Trezorerie, unde așteaptă cel puțin o oră să-i vină rândul la singurul ghișeu magic deschis, iar mai apoi, dacă are ghinion, trebuie să meargă din  nou, la un alt ghișeu, după care să revină la Trezorerie. Dacă deschide gura să comenteze, plătitorul de impozite este rapid și din scurt pus la punct, transmițându-i-se direct sau aluziv că ar trebui să-i fie rușine că se află acolo, ca un nenorocit de datornic! 

În dreapta ghișeului unde, la ANAF Cluj, așteaptă zeci de oameni la rând pentru a-și plăti impozitele, este un alt ghișeu închis și cu cartoane în geam, iar în stânga programul de lucru este întrerupt din motive care nu îi privesc pe cetățeni. Statul român, la modul în care risipește banii pe fel de fel de mofturi și gheșefturi politice, dacă și-ar respecta cetățenii, ar găsi cu siguranță fondurile necesare – adunate tot din banii contribuabilului -  pentru ca, după ce luni întregi, chiar ani, s-a constatat că la Finanțe oamenii așteaptă cu orele să își plătească așa-zisele datorii, să mai deschidă câteva ghișee, să mai angajeze câțiva oameni, care să-i deservească cu amabilitate și promptitudine pe cei care plătesc salariile tuturor lipitorilor de la stat.

Însă, cum iobagul oricum trebuie să vină să-și verse dările către boierimea statală, pentru că altfel i se pune poprire pe conturi, nimănui nu-i pasă de timpul și de nervii fraierului care este lăsat să aștepte cu orele în fața umilitoarelor ghișee unde nu are voie să deschidă gura, doar punga, orice comentariu fiindu-i retezat scurt și insultător.

Din păcate, trăim într-o țară unde, de când ne naștem și până murim, și chiar și după, avem numai datorii față de entitatea statală numită România, entitate abstractă capturată de o mafie concretă a incompetenței și hoției, care consideră că totul i se cuvine, că cetățenii simpli sunt doar vaci de muls, laptele fiindu-le, așadar, colectat, ca la vite, fără alte comentarii și fără prea multe maniere! 

Cetățeanul simplu este o simplă vacă de muls doar atâta timp cât acceptă ca niște „boi” să îl trateze ca atare. Iar problema este că acceptă. „Aici se lucrează cu bani, domnule! E normal să dureze!”, a fost comentariul unei doamne care aștepta la rândul ei, astăzi, la ghișeu, ca o atitudine dezaprobatoare față de cetățeanul cârtitor. „Vacile de muls” s-au coalizat cu „boii” și li se pare normal să fie mulse. Cât timp durează mulsul, cât lapte le este luat și în ce mod, devin, în acest context, amănunte. 

Iobagii pe moșia statului sunt tratați ca atare pentru că acceptă. Pentru că s-au învățat să tacă. Și pentru că a ajuns să le placă acest statut. Și astfel impozitele devin „da-to-rii”!