În traiul nostru cotidian există categorii de oameni pe lângă care trecem mereu, ca pe lângă roboți. Cu toții ne facem zilnic cumpărăturile în hipermarketurile Clujului, întâmpinând la ieșire oameni ce ne dau ziua bună, și la care de multe ori nu le schițăm măcar un gest, sau în cel mai bun caz le aruncăm doar o mecanică și plictisită vorbă de salut, mai mult din complezență și din automatism, decât ca o comunicare reală, umană. Uităm de cele mai multe ori că cei ce ne taxează cumpărăturile sunt la rândul lor oameni, cu o poveste de viață, cu gânduri, cu sentimente și cu păreri, și îi tratăm ca pe niște automate de încasat în infernala mașinărie de consum.
Ioana Simina Crișan e casierița ce merge la muncă cu plăcere, cu o veselie debordantă și contagioasă, e o fată tânără și simpatică ce vrea să le ofere clienților săi mai mult decât o plasă de cumpărături și restul din suma achitată, ea vrea să le introducă tuturor în coșul de cumpărături și buna dispoziție, veselia și o parte din sufletul ei. Pentru unii clienți deschiși și umani reușește. Pentru alții rămâne doar un nume pe bon și o față din mulțime, ca atâtea altele, sau poate nici măcar atât – doar mâna ce le-a manipulat clienților cumpărăturile.
O veselie exuberantă, sau ce se întâmplă dacă pui Cola în lapte
Pentru Ioana, jobul de casier a reprezentat cel mai frumos cadou primit vreodată de Moș Nicolae, și din sufletul ei vesel de copil le returnează acum cadouri sub formă de glume și de zâmbete celor ce-i trec prin fața casei de marcat și care rămân astfel marcați pe tot restul zilei de optimismul și jovialitatea casieriței.
Nu am putut să nu remarc într-o seară târzie, la finalul programului, această prezență plină de energie, ce, încasându-mi cumpărăturile, mă chestiona, râzând, dacă am încercat să pun Cola în lapte, să văd ce se-ntâmplă, și fiindcă i-am răspuns că nu se-ntâmplă nimic, că am băut și e bun, a continuat întrebându-mă dacă am pus cola și pe slănină, fiindcă tatăl ei a pus, și până dimineața nu a mai rămas nimic. Și fiindcă cumpărăturile s-au prelungit în felul acesta, și mi-a făcut seara mai bună, am întrebat-o la rândul meu, dacă nu vrea să pună, nu Cola în lapte, ci povestea ei în ziar, să vedem ce se întâmplă.
După 12 ore de lucru mergea dimineața direct la școală
Ioana e născută în Cluj, în 1990, și ca elevă a luat la rând mai multe școli, din mai multe cartiere, nemulțumită de relațiile cu colegii, în căutarea unui colectiv plăcut. A fost la școala generală în Mănăștur, în Someșeni, Între Lacuri, iar liceul l-a început la Terapia și l-a terminat la Napoca.
,,Liceul l-am făcut la Colegiul Tehnic Terapia, până în ultimul an când am avut niște probleme cu domnul director, chiar în clasa a XIII-a și mi-am înghețat anul. L-am dezghețat apoi, dar am făcut la seral la Napoca și a fost mult mai ok, îmi părea rău că nu m-am dus din clasa a noua acolo. Vara făceam practica la Farmec, iar în timpul liceului, din vara lui 2009, până în octombrie, m-am angajat la Nokia, dar vedeau colegii că sunt obosită…”
Ioana lucra la Nokia de la 7 dimineața la 7 seara, sau de la 7 seara la 7 dimineața, și după 12 ore de lucru mergea direct la școală: ,,După o noapte lucrată, du-te la școală, recuperează-ți temele, lecțiile, la un moment dat chiar nu am mai putut.”
După ce a terminat liceul nu a avut o viață mai ușoară. A lucrat la Unicarm, tot la casă, dar și ca distribuitor de pliante, prin Someșeni, având drumuri chiar și prin Pata Rât, trebuind să distribuie mii de pliante, pe ploaie și pe frig: ,,Prin Pata Rât am avut și un show cu țiganii de acolo, și am zis că efectiv eu nu o să mai fac față și îmi caut în altă parte.”
Jobul de casieriță la Auchan – cel mai frumos cadou primit vreodată de Moș Nicolae
Ioana și-a depus CV-ul la Auchan, de unde a fost contactată pentru angajare în decembrie 2013:
,,M-au sunat de la Auchan în decembrie, dar contractul mi-a fost făcut chiar de Moș Nicolae și cred că ăsta a fost cel mai frumos cadou de până acum. Angajarea a fost cel mai frumos cadou de Moș, altădată primeam tot felul, bani, dar o angajare și un loc de muncă stabil e un cadou mult mai frumos.”
De cadoul primit atunci, Ioana se mai bucură încă. Îi place la Auchan, deși programul îi ocupă întreaga zi, fiind mereu de după-masa, până la închidere. Se înțelege bine și cu colegii, armonia colectivului fiind, la fel ca în școală, o condiție obligatorie, pentru a rămâne într-un anumit loc.
,,Nu pe toată lumea poți să mulțumești, dar încerci să îi faci pe toți fericiți”
Deși munca de casier pare una oarecum obositoare și anostă prin caracterul ei monoton și repetitiv, Ioana reușește ca, prin caracterul ei expansiv și jovial, să își transforme jobul într-unul plin de viață și de culoare, atât pentru ea, cât și pentru clienți:
,,Sunt zile și zile, nu pe toată lumea poți să mulțumești, dar încerci să îi faci pe toți fericiți. Nu vrei să plece de la tine de la casă, să nu mai vină a doua zi. Vreau să îi fac pe clienți să plece bucuroși, nu dezamăgiți. Am avut la un moment dat o clientă, la care îi zâmbeam, și care mi-a zis: «Am făcut ceva?» «De ce? Nu trebuie să fi făcut ceva, ca să îți zâmbesc!» i-am răspuns. Am cazuri în care mă distrează clientul, mă face el să râd, dar mai sunt și cazuri când, orice i-aș face să-l amuz, nu vrea, nu se poate.”
,,Au oamenii bani, înseamnă că am ieșit din criză”
Munca de la casă nu i se pare una epuizantă, mai ales acum, când nu e perioadă de sărbători. De sărbători însă ,,ai de lucru de numa’”, fiindcă, spune Ioana, ,,au oamenii bani, înseamnă că am ieșit din criză”, și sunt perioade mai aglomerate în fiecare lună, din 5 până în 25 și din 20 până în 24, când oamenii își primesc salariile și vin la cumpărături.
Salariile la Auchan la casă nu sunt mari, dar față de ce a lucrat înainte, casiera e totuși mulțumită, vina pentru nivelul scăzut de salarizare considerând că e a guvernanților și nu a celor de la Auchan.
A mai primit între timp și alte oferte de muncă, dar a constatat rapid că sunt ,,țepe, vrăjeli, capcane”, așa că a rămas la Auchan, unde între timp s-a angajat și mama sa: ,,Rămân la Auchan, nu pot să zic că ies la pensie de la Auchan, dar rămân aici o perioadă; cât, nu știu.”
Casierița citește, ascultă muzică, se uită la filme și se pregătește pentru bac
În timpul liber, Ioana se plimbă, citește, ascultă muzică, ,,se uită” la filme și pe net și se pregătește pentru bac.
,,Acuma vreau să îmi iau bacul și pentru română mai învăț, și vreau să văd filmele. Anul ăsta vreau să dau bacul, nu vreau să îl amân până la infinit, pentru că și acest examen contează, e un punct în plus, și oricum din toamnă mă înscriu la postliceală, pentru asistent medical.”
Școala de asistente medicale vrea să o facă în caz că i se ivește ,,o portiță” de angajare, sau, și dacă nu ar fi să lucreze în domeniu, și-ar dori să aibă calificarea necesară pentru a își putea ajuta semenii, în caz de nevoie:
,,Nu se știe cine, când, o să aibă nevoie de un ajutor și dacă am diploma de asistent medical o să pot ajuta o persoană, dacă nu, numai să îi fac mai rău, nu vreau. Nici meseria asta nu e ușoară, și la ei salariile sunt mici, de-asta pleacă dincolo, dar o meserie în plus nu strică.”
,,Dacă îi zâmbești unui om, îl mai tragi din tristețea lui și îl faci și pe el să se simtă mai ok”
Veselă, glumeață și optimistă, Ioana ar fi o asistentă medicală ce ar readuce zâmbetul și pe buzele pacienților săi, nu numai pe ale clienților, cum se întâmplă acum. Îi place să lucreze cu oamenii, se confesează ea, de-asta e atât de bine-dispusă:
,,Dacă îi zâmbești unui om, îl faci și pe el să râdă, să zâmbească, și îl mai tragi din tristețea lui, îl faci și pe el să se simtă mai ok. Oamenii vin necăjiți, nervoși de la lucru, și cum ar fi să îți trântească cea de la casă toate lucrurile urât pe bandă… dacă aș fi și eu morocănoasă, supărată, cum s-ar simți și clientul… dar dacă îl faci pe om să se simtă ok, se îmbunează și a doua oară vine tot la tine.”
Casiera consideră că nu oricine ar putea să aibă meseria ei, să lucreze cu oamenii, fiindcă ,,dacă nu ai o plăcere pentru un loc de muncă”, nu poți să îl faci.
Un client violent i-a provocat o entorsă la mână, dar asta nu i-a schimbat atitudinea pozitivă
Cu toată bunăvoința, voioșia și amabilitatea care o caracterizează, Ioana a avut și peripeții cu clienții, ce uneori pot deveni chiar violenți. La un moment dat l-a prins pe un tip cu o bucată de slănină, pe care el a afirmat că ar fi achitat-o la Gastro și, de nervi, clientul i-a strâns mâna și i-a provocat o entorsă:
,,Clientul s-a supărat, s-a enervat când am întrebat unde e bonul și nu știu ce nu i-a convenit și m-a tras de mână. Pe moment nu m-a durut, dar după am simțit. Sunt clienți și clienți, nu poți să îi mulțumești pe toți, ar fi foarte bine, dar din păcate nu pot. Eu când vin clienții supărați, asta e atitudinea mea, să zâmbesc și să îi fac pe ei fericiți, și le urez o seară plăcută, și îi mai aștept în magazin!”
Așa că, de acum, așteptați în magazin cum suntem, indiferent că mergem la cumpărături fericiți sau pe culmile deznădejdii, merită să ridicăm pentru un moment ochii din pământ sau din plase pentru a o saluta cu omenie pe fata de la casă, ce nu e deloc un robot de încasat, ci o persoană în carne și oase, la fel ca și noi, cu glume, gânduri și sentimente, dornică uneori să ni le împărtășească, pentru a ne face ziua sau seara, mai bună.