Ioana Muresanu este psiholog si dintotdeuna si-a dorit sa poarte halatul alb, dar si mai mult si-a dorit sa faca bine. Are un CV impresionant, la doar 30 de ani, si nu crede ca ar fi putut sa isi aleaga mai bine cariera.
A facut psihopedagogie speciala, dar dupa 4 ani a realizat ca nu poate face nimic pe partea de psihologie, din cauza regulilor impuse de Colegiul Psihologilor. Si s-a hotarat sa faca un master de psihologie clinica. Dar nici asa nu putea face psihologie clinica, ci doar psihoterapie si consiliere. Si s-a reapucat de invatat, facand si facultatea de psihologie (pura, tine sa specifice), inca 3 ani.
A reusit sa termine si a doua facultate, Colegiul Psihologilor i-a acordat dreptul de libera practica si s-a axat pe psihoterapie. In aceasta perioada a fost supervizata, in cadrul Clinicii de Psihiatrie, unde i-a placut foarte mult evaluarea clinica. A fost psiholog un an si jumatate la Clinica de Neurologie, unde a lucrat mai mult pe deficiente cognitive si evaluare, dar paralel a continuat si cu psihoterapia.
Dintotdeauna si-a dorit poarte halat alb. I se parea interesanta neurologia, insa a descurajat-o faptul ca Facultatea de Medicina se intinde pe o perioada mult prea mare pentru ea, care era nerabdatoare si abia astepta sa inceapa sa profeseze. Si nu a regretat cand a tras linie si a vazut ca tot atatia ani a petrecut pe bancile facultatii.
“In primul an de facultate am realizat ca, orice ai face, e nevoie de studiu continuu. Nu poti sa termini facultatea si sa spui ca nu mai ai de invatat nimic. Trebuie sa mergi la traininguri, la conferinte, trebuie sa fii la curent cu noutatile in orice domeniu. Era doar o impresie ca termini scoala si… gata”, marturiseste psihologul.
Tatal Ioanei este medic. Neurolog. Si intotdeauna a fost fascinata de recunostinta pacientilor tatalui sau.
”Toata lumea il cauta, si dupa ce se rezolvau problemele. Faptul ca il oprea lumea pe strada, recunostinta din privirile lor mi-a placut mereu. Nu partea medicala propriu-zisa, ci faptul ca ii putea ajuta si ca gasea o solutie la problemele lor ma atragea”, recunoaste Ioana Muresanu.
Stresul e cel mai la indemana vinovat
Stresul este unul din principalele motive pentru care pacientii ajung la psihoterapeut. “Nu e vorba neaparat de stresul zilnic, ci de modul in care oamenii privesc lucrurile. Un om poate fi foarte stresat si reuseste sa faca fata, dar altii nu pot, se simt coplesiti. Modul in care privesc oamenii in jurul lor face diferenta”, puncteaza psihologul.
Persoanelor care nu reusesc sa vada “lumina de la capatul tunelului” li se recomanda sa fie putin mai flexibili. Ei isi pun singuri limite – ca nu pot face fata, ca nu rezista, ca ceilalti sunt vinovati pentru situatie. Si atunci, ca un sfat general valabil, Ioana Muresanu le recomanda sa isi gaseasca solutii pentru problemele pe care le au. Evident, in cadrul sedintelor, ea ii ajuta.
“Foarte multe persoane isi fac analize, pentru ca isi cauta o cauza fizica, somatica. Mai usor accepta un diagnostic decat sa recunoasca ca problema si-o creeaza ei. Si atunci avem pacienti care sunt trimisi si pacienti care ajung singuri la concluzia ca au nevoie de un sfat, de o parere, care au incercat si alte variante si au ajuns la concluzia ca e mai bine sa apeleze la un psiholog.”
In filmele americane vedem ca pacientii care merg la psiholog se intind pe canapea. In realitate, nu e chiar asa. In psihoterapia cognitiv-comportamentala practicata de Ioana Muresanu, pacientul nu sta intins, decat in cazul in care se fac anumite traininguri sau tehnici de relaxare.
Vesela din fire si foarte deschisa, tanara psihoterapeuta este curioasa, vrea sa afle povestile oamenilor, vrea sa afle cum au ajuns sa faca anumite alegeri, ce i-a determinat sa procedeze intr-un anumit fel.
Ii place foarte mult echipa in care lucreaza, e foarte entuziasmata ca are alaturi colegi cu experienta in foarte multe alte domenii si se poate consulta cu ei. Ideea de colaborare, de comunicare o incanta foarte mult, mai ales ca e in interesul pacientilor.
E interesata de mindfullness, de hipnoza, de alte abordari, de medicina alternativa, tot ce ar putea ajuta pacientii. Si nu refuza nici ideea de supranatural, de destin, de coincidenta sau ghinion, ci le pune mai degraba in seama interpretarii.
Inca urmareste primul caz pe care l-a avut, in urma cu peste cinci ani. Acesta s-a incheiat mult mai bine decat a crezut si inca tine legatura cu fosta sa pacienta. Dar incearca sa isi separe viata personala de cea profesionala, motiv pentru care nici nu comunica prin intermediul retelelor de socializare cu pacientii, doar cu prietenii.
“Trebuie sa ii inveti sa fie proprii lor psihologi, sa isi castige independenta. Nu, atunci cand apare o problema, primul lucru care le vine in minte sa fie sa sune sau sa ceara inca o parere”, puncteaza Ioana Muresanu.
Lucreaza si in cercetare, in cadrul doctoratului, tema sa fiind una destul de vasta si referindu-se la disfunctii cognitive la pacientii cu traumatisme cranio-cerebrale. Insa nu ar putea sta inchisa intr-un laborator sau doar sa citeasca articole scrise de altii. Simte ca ar obosi-o mai mult decat interactiunea cu oamenii, ceea ce ii place ei sa faca.
Relaxare activa
Ii place sa citeasca, sa se uite la filme, sa iasa cu prietenii. In ultimul concediu s-a relaxat citind sau recitind carti de Rodica Ojog Brasoveanu. Cel mai mult i-a placut “Grasa si proasta”, insa a considerat povestile de cuplu din perioada respectiva beletristica, nu potentiale cazuri. “Pur si simplu pun mana pe carti si incep sa le citesc, nu ma iau dupa niciun criteriu. Vreau sa citesc si altceva decat cartile la moda, pentru deconectare.”
Ii place lucrul manual, insa nu are foarte mult timp in care sa-si puna in valoare manualitatea. Stie sa impleteasca, sa croseteze, ii place sa faca fel de fel de colaje, aceste activitati relaxand-o.
Ii place marea, plaja, iar in momentul de fata Sardinia este zona care i-a ramas in suflet. Nu ii place sa merga in acelasi loc de mai multe ori, insa faptul ca se ataseaza de o anumita destinatie ii creaza o harta mentala, care o va face sa revina, candva. Dar deocamdata vrea sa vada locuri noi, oameni noi, ii place sa incerce, sa traiasca noi culturi.
Nu se da in vant dupa resorturi, prefera plajele salbatice si linistea. Zilele libere prefera sa si le petreaca in compania prietenelor.
Nu are un stil de muzica preferat, in playlist avand piese din toate stilurile. Ii place si muzica retro, insa ultimul concert la care a fost si pe care l-a savurat a fost cel al lui Eros Ramazzoti.
Merge la cumparaturi doar atunci cand are nevoie de ceva, dar agreeaza si ideea de shopping online. Totusi, recunoaste ca prefera sa probeze, mai ales hainele.
Ii plac documentarele, filmele psihologice si cele inspirate din realitate. Nu refuza nici filmele romantice. Daca apar ecranizari ale unor carti, intai prefera sa vada filmul, apoi sa citeasca si cartea. A incercat si invers, insa mereu a fost dezamagita. Daca ar fi sa regizeze un film, cu siguranta nu ar fi ceva dramatic, SF, despre sfarsitul lumii sau vreo cataclisma. Prefera povestile reale, din viata de zi cu zi si, cu siguranta, spre un astfel de subiect s-ar indrepta.
Ioana Muresanu recunoaste ca si-ar fi dorit un catel, insa e constienta ca nu ar fi avut timp sa se ocupe de el. Insa are o pisica. Neagra. “Lumea se cam fereste de ea, in prima instanta. Doar e neagra. Iar prietenii imi spun ca doar eu as fi putut alege de bunavoie o pisica neagra. De fapt, cred ca ne-am gasit si ne-am ajutat reciproc”, zambeste psihologul. Pisica a fost gasita la gunoi, a fost hranita cu biberonul si a ajuns deja la “maturitatea pisiceasca”, avand 3 ani.
Cariera si familia
“Familia si cariera se pot combina extrem de bine. Depinde de persoana pe care o ai alaturi si de disponibilitatea ta. Cariera va merge in continuare, chiar daca apare un copil. Cu putin ajutor, sustinere si intelegere poti impleti si cariera, si viata de familie”, e de parere Ioana Muresanu.
Nu regreta nimic din ceea ce a facut pana acum, nu isi doreste sa “revina in timp” pentru a corecta nimic, insa isi doreste sa fi abordat unele situatii cu ceva mai multa seriozitate. Cea mai frumoasa perioada a vietii ei a fost undeva, in copilarie, intre 7 si 10 ani. Poate acea perioada ar vrea sa o retraiasca, daca ar avea posibilitatea. “Am fost o adolescenta absolut normala, independenta si rebela. In copilarie jucam fotbal cu baietii, nu saream elasticul cu fetele”. Nu a fost un copil alintat, fiecare dintre parinti a fost axat pe cariera, insa i s-a acordat destula atentie.
Tanara e foarte multumita de viata ei si nu isi doreste sa plece din tara. Poate singurul regret e ca nu a facut masteratul in afara tarii.
A facut si judo, si volei, si balet. A incercat cam toate sporturile, fiecare ajutand-o cate un pic, insa nu a ajuns sa faca performanta. Acum inoata de cateva ori pe saptamana, fiind singurul sport pe care reuseste sa il practice.
Faptul ca are doar 30 de ani a fost si un dezavantaj, in unele situatii. Au existat pacienti reticenti la a-si deschide sufletul in fata unei “prea tinere”. Dar, dupa ce i-a fost acordata sansa de a arata cat de bine este pregatita si ca este un profesionist desavarsit, fiecare dintre cei care au avut idei preconcepute s-au dezarmat si, cu bunavointa din partea lor, indrumare din partea Ioanei Muresanu, si-au rezolvat problemele.