In vizor

Ioana Boldiş: "Doresc să precizez că NU sunt “psihologul de caz” și NU AM FĂCUT ACEASTĂ RECOMANDARE"

Ziar de Cluj a prezintat, în exclusivitate, detalii şocante despre sistemul bolnav şi plin de indiferenţă, ale cărui carenţe au dus la moartea în bătaie a unui copil de nouă ani. Luca a fost efectiv călcat în picioare conform raportului medicului legist. Am afirmat că mulţi fac greşeala să o înjure pe mama criminală, ignorând faptul că această femeie a fost diagnosticată cu probleme psihice grave: retard mental, tulburări de comportament şi tulburări de personalitate, care au dus la emiterea unui certificat de handicap pe numele criminalei.  Inclusiv copilul cel mare este suferind, fiind diagnosticat cu ADHD şi intelect liminar. Că cel ucis a fost trimis într-un mediu în care erau consideraţi „cam în plus”. Că Ioana Boldiş, psiholog, constată lucruri îngrozitor de periculoase despre relaţia deosebită a mamei criminale cu băiatul cel mare, pe care nu l-a abandonat niciodată, spre deosebire de gemenii David şi Luca pe care i-a aruncat imediat după naştere. Doamna psiholog constată şi i se pare irelevant că mama a dezvoltat o obsesie pentru primul copil, pe care iî valorizează total diferit faţă de gemeni şi căruia ca prim copil îi permite orice sub explicaţia că la rândul său este bolnav psihic şi că boala, aşa cum susţinea criminala în faţa psihologului, este un argument foarte solid în a-i ierta copilului orice fel de acţiuni. 

“Documentele ridicate mai relevă faptul că psihologul de caz menționează faptul că  ,,(mama copilului) este diagnosticată cu retard mintal și tulburare de personalitate asociată cu tulburări de comportament. Doamna este încadrată în grad de handicap grav (fără însoțitor). Alte aspecte menționate: impulsivitate, toleranță scăzută la frustrare, (…) în trecut a experimentat episoade de incoerență, comportament inadecvat/agresiv, ideație suicidară.,,  Cu toate acestea, în condițiile în care mama copilului a recunoscut că aplica pedepse fizice, psihologul de caz a considerat „că este în beneficiul copiilor reintegrarea lor în familie”.

Ziar de Cluj, în materialul: Ioana Boldis este psihologul de la DGASPC care a avut cel mai greu cuvant in reintegrarea lui LUCA, copilul ucis de mama in bataie, susţine că, dacă dumneaiei, care „a avut-o” la „dispoziţia ştampilei” pe mama criminală, ar fi insistat să scoată în evidenţă cele scrise în propriul raport şi s-ar fi opus la „reîntregirea” familiei, crima nu ar mai fi avut loc. Şi nici chinul de ani de zile al celor doi copii bătuţi la sânge sistematic. Pe doamna psiholog o deranjează doar faptul că am denumit-o psiholog de caz, motiv pentru care ne-a trimis precizările de mai la vale, pe care le publicăm ca atare. Dincolo de bla-bla-bşa-urile despre legi şi recomandările ONU şi alte rahaturi de acoperire „eică”, eu, Victor Lungu, consider că doamna psiholog fie nu a înţeles nimic din acest caz, fie se preface că nu pricepe ce rol (moral şi etic) a jucat în această tragedie. Faptul că este „acoperită” de hârtii şi de „norme etice” şi „recomandări”, din punctul meu de vedere, nu o face mai puţin vinovată aport moral la tragedia întâmplată. Faptul că nu a recomandat nimic, după cum susţine, tot „recomandare” se cheamă. Nu stau să-i explic eu ce nu vrea domnia sa să priceapă. Nu este treaba mea să stabilesc vinovaţi, ci a poliţiştilor şi procurorului de caz. În final, a unui judecător. Sper că toţi aceştia vor lucra la acest caz cu seriozitate şi vor identifica şi restul vinovaţilor, lanţul slăbiciunilor etice şi recomandărilor legale defecte care au dus la moartea în chinuri a unui copil. Ca acest lucru să nu se mai întâmple niciodată! Mai ales că temerea mea, exprimată public ieri, începe să prindă contur: toţi încep să se spele pe mâini, să se acopere cu justificări şi hârţoage. Sub aceste justificări şi hârţoage, VĂ ROG SĂ NU UITAŢI, zace cadavrul unui copil STRIVIT ÎN BĂTAIE! (Victor LUNGU)

PRECIZĂRI:

„Doresc clarificarea unor informații care au apărut recent în articolul publicat de Dvs. și care scoase din context pot dezinforma opinia publică.

În primul rând, consider important să clarific faptul că nu sunt psihologul care conform materialului apărut inițial în presă, ar fi recomandat reintegrarea copiilor în familie, în urma evaluării dnei. Sonia Alb. 

Doresc să precizez că NU sunt “psihologul de caz” și NU AM FĂCUT ACEASTĂ RECOMANDARE. Psihologul care a evaluat mama și psihologul de caz (adică cel care a instrumentat cazul copiilor și a făcut RECOMANDAREA RESPECTIVĂ) sunt DOUĂ PERSOANE DIFERITE.

Voi prezenta pe scurt câteva date cu privire la reintegrarea copiilor în familie, pentru a aduce înțelegere asupra situației de față, cel puțin în ceea ce privește legătura mea cu acest caz. 

Familia naturală reprezintă o prioritate atunci când discutăm de copii, fapt reglementat atât de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului cât și de legislația națională care s-a alineat acestei Convenții. 
Din acest motiv, atunci când părinții biologici solicită reintegrarea copiilor în familie, instituțiile statului trebuie să ofere părinților toate serviciile necesare pentru a-i sprijini în acest sens. 

Când părinții biologici solicită reintegrarea copiilor în familie, se declanșează un demers de câteva luni (cu posibilitatea de prelungire, dacă se consideră necesar de către specialiștii care instrumentează cazul). În acest timp, relația părinte-copil este atent monitorizată, părintele având un set de obligații de îndeplinit, beneficiind în același timp de diverse servicii care i se pun la dispoziție în vederea facilitării reintegrării copiilor în familie. Părintele beneficiază de aceste servicii în cadrul acestui demers, indiferent dacă demersul se va finaliza sau nu cu decizia de reintegrare a copiilor în familie. 

Unul dintre aceste servicii este evaluarea psihologică și o sesiune de consiliere (1-2 ședințe), oferite de DGASPC, care să îl pregătească pe părinte pentru a putea facilita adaptarea copilului la mediul familial, în cazul în care instanța va decide revenirea copilului în familie. 
Specializarea mea de bază, în cadrul acestui departament, este pe asistență maternală. În lipsa unui psiholog pe serviciu care să se ocupe de evaluarea părinților naturali, în anumite situații, îmi erau referiți și părinți biologici pentru o evaluare psihologică și o sesiune de consiliere pe teme de parenting (1-2 ședințe). Consilierea urmărea în principal realizarea unor recomandări cu privire la facilitarea (re)adaptarii copiilor la mediul familial sau formularea unor expectanțe realiste din partea părinților cu privire la procesul de reintegrare (în cazul în care se urmărea reintegrarea copiilor în familie). 

Raportul psihologic al părintelui însă NU cuprinde recomandarea sau propunerea luării măsurii de reintegrare a copiilor în familie, așa cum s-a prezentat în presă. Un prim motiv este că eu nu am competența de a face o astfel de propunere (sunt psiholog specializat pe persoane adulte, nu pe copil – nu evaluez, consiliez, monitorizez sau interacționez cu copiii). 
Un al doilea motiv este că, această propunere nu aparține unui singur specialist, ci unei echipe multidisciplinare care analizează TOATE datele existente la dosar și unde își aduc aportul specialiștii de caz, care au lucrat direct cu copiii și cunosc exact care sunt interesele acestora. Datele existente la dosar provind din multiple surse, de la specialiștii care au interacționat cu părintele și copiii, din comunitate, de la medic, de la diverse instituții/organizații care ne-au putut oferi date despre caz. 
Toate deciziile cu privire la copii sunt luate de instanță sau Comisia pentru Protecția Copilului (nu de către DGASPC), măsura reintegrării nefăcând excepție.

REPET, recomandarea asociată psihologului de caz ,,că este în beneficiul copiilor reintegrarea lor în familie,, NU ÎMI APARȚINE.

Rolul meu a fost evaluarea părintelui, formularea unui raport psihologic în baza celor observate și furnizarea acestui raport echipei multidisciplinare. 
Nu este etic să scrii un raport psihologic în care să blamezi o persoană ci trebuie să surprinzi, într-o manieră adecvată/științifică, atât punctele vulnerabile cât și punctele tari ale persoanei evaluate. Cu atât mai mult cu cât la momentul evaluării, mama avea în îngrijire un copil de 7 ani, cu care conform datelor existente la dosar avea o relație stabilă (date adunate din comunitate, de la organizații/specialiști care au interacționat cu doamna sau copilul). 
În plus, psihologii nu pot face predicții certe cu privire la viitor. Pot raporta doar datele culese la momentul evaluării. Nu poți spune ce va face o persoană peste 3 ani de la evaluare! Poți doar atrage atenția asupra unor puncte de risc, fapt ce s-a realizat în raport (chiar dacă nu se regăsește în materialele apărute în presă). 
Există părinți cu tulburări similare sau mai grave care își cresc copiii și părinți care nu au avut diagnostic în acest sens și fac lucruri la fel de grave. Nu putem stigmatiza tulburările mentale sau încadrarea în grad de handicap. 

Consider că vorbim de o situație gravă de încălcare a confidențialității. În presă au apărut secțiuni din acest raport psihologic, un act supus unor reguli stricte de confidențialitate, conform legislației de specialitate dar și prevederilor GDPR în vigoare. 
Acest fapt scade încrederea populației în confidențialitatea actului psihologic. În plus, datele privitoare la starea de sănătate mentală a doamnei, publicate în această formă, nu fac decât să stigmatizeze tulburările mentale și poate alte persoane care întâmpină dificultăți similare dar se ocupă responsabil de creșterea și educarea propriilor copii. 

Cu toții suntem afectați de acest tragic eveniment. Pot înțelege reacțiile presei, chiar dacă nu sunt de acord cu toate dintre ele. Atunci când se pierde o viață, sunt afectate toate valorile conectate cu aceasta – tot ce a făcut, tot ce a însemnat persoana respectivă, toate relațiile pe care le-a avut, toate persoanele sau organizațiile cu care a interacționat vreodată. Tot ce a avut vreodată legătură cu persoana respectivă este perturbat în momentul pierderii vieții acesteia. Rămâne doar amintirea celui care a fost și respectul adus vieții care s-a pierdut. Acest băiețel va rămâne mereu în sufletele noastre.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *