Înviere

Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.

Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:
Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.
Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,
Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.

La vremea cântului de miruire,
Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:
„O, suflete, durere-i peste fire
Când părăseşti al trupului hotar!”

Şi stânca a prins apoi să vălurească,
Uşor, ca apa râului în munte,
Şi-un trup de abur a-nceput să crească
Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte

Furnici de foc peste furnici de rouă.
Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,
Venind spre noi a spus doar„Pace vouă!”
Şi cerul tremura, ca o petală.

(Ion Mureșan)

Adauga comentariu