Din oras

Investitia de 4,8 milioane de euro din Parcul Central pute

Dupa ce la nici doi ani de la inaugurare Casino-ul din Parcul Central prezenta semne de degradare apar probleme si la parc. Pe langa faptul ca anumiti copaci s-au uscat clujenii sesizeaza si alte probleme. In tot acest timp, oficialii Primariei se lauda cu distinctii primite pentru reabilitarea parcului, uitand sa coboare din birou in teren, sa vada situatia reala.

“Parcul Central Simion Barnutiu a primit din partea tripadvisor.com Certificatul de excelenta. Sunt mandru ca am facut parte din echipa care a lucrat la proiectul de modernizare si reabilitare a parcului si a cladirii Casino”, scria Ovidiu Cimpean pe Facebook luna trecuta.

Din pacate parcul nu arata chiar cum a fost prevazut in proiect. Cele doua rigole in care trebuia sa curga apa curata, dand o nota de prospetime parcului, au vazut doar apa de ploaie, iar de ceva timp a ajuns canal colector de mizerii.

„Ma plimb zilnic prin parc cu copilul, uneori, seara alerg pe aleea principala si de fiecare data ma intreb de ce ma izbeste un miros atat de puternic de gunoi spre capatul parcului, aproape de zona unde se vand sucuri mojito. M-am apropiat de santul de pe aleea principala unde candva, pe la inceputul modernizarii, curgea apa non-stop si dadea un aspect foarte placut zonei de promenada. Nu stiu din ce motive apa nu mai curge prin acest sant si se acumuleaza mizerii, in combinatia cu apa murdara provenita de la comerciantii din parc care isi spala seara utilajele pe acest spatiu, creandu-se un soi de namol care miroase de „trasneste”, ne-a sesizat problema clujeanca Vass Noemi.

Reprezentantii Primariei spun ca prin rigole nu mai curge apa pentru ca sunt supuse unor reparatii si dau asigurari ca situatia este una temporara.

“Nu are cum sa curga apa pentru ca se fac reparatii la rigole. Mai dureaza cateva zile. Lucrarile sunt efectuate de ACI, societatea care s-a ocupat de reabilitarea parcului, pe cheltuiala proprie, fiind inca in garantie”, au explicat reprezentantii Primariei.

Reabilitarea Parcului Central si a cladirii Casino a durat un an si a fost finalizata in mai 2012, costurile ridicandu-se la 4,8 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *