Echipa de baschet feminin Universitatea Cluj şi-a stabilit un obiectiv îndrăzneţ în următorul sezon al Ligii Naţionale. “Studentele” încearcă să ajungă din nou între primele trei echipe din România, iar pentru acest lucru a existat şi o campanie activă de achiziţii, fiind aduse opt jucătoare, cinci dintre ele din SUA, ţară care tocmai a spulberat Spania în finala Jocurilor Olimpice.
Cu bosniacul Dragan Petricevic în postul de antrenor principal, suporterii lui “U” au garanţia că seriozitatea şi spiritul de sacrificiu sunt două ingrediente care nu vor lipsi din următorul sezon la echipa de baschet feminin. Unul dintre cei mai iubiţi antrenori din România chiar le-a făcut o promisiune în acest sens fanilor, subliniind că toată lumea implicată la acest club va lupta pentru a respecta tradiţia Universităţii Cluj, campioană de 14 ori a României, ultimele 10 trofee fiind câştigate consecutiv.
CJSport.ro a stat de vorbă cu tehnicianul care a adus şi un titlu de campioană echipei de baschet masculin a Clujului, Dragan Petricevic (47 de ani) vorbind mai jos atât despre obiectivele şi suporterii echipei ardelene, cât şi despre şansa imensă pe care a primit-o România, ţară care va organiza o grupă de la Eurobasket 2017.
Reporter: Domnule Petricevic, echipa s-a reunit de aproape două săptămâni pentru un sezon de la care toată lumea are aşteptări mai mari. Cum au fost primele zile de pregătire, cum au răspuns fetele?
Dragan Petricevic: Acum suntem în perioada cea mai dificilă, de încărcare din toate punctele de vedere, atât fizic, cât şi mental. Am depăşit perioada de pregătire pur fizică şi pentru că în acest an începem calendarul competiţional mult mai devreme decât în ultimii ani. Fetele răspund bine, nu aş putea spune că avem probleme. Evident, unele au mai multă experienţă, mai mulţi ani petrecuţi în baschet la nivelul la care vrem să ajungem, unele au nevoie de mai puţină adaptare, altele de mai multă, dar nu am observat să fie probleme în sensul în care să fi ales ceva greşit. Perioada de monitorizare continuă, nu dispunem de sume atât de mari încât să putem efectua schimbări dese de jucătoare, plus că e vorba şi de cinci jucătoare străine. Aici nu e ca la fotbal, acolo unde dacă se pierd 10 milioane de dolari nu e o dramă. Încercăm să fim responsabili în ce priveşte cheltuirea banilor sponsorilor. Avem opt jucătoare noi şi sperăm că nu vom fi nevoiţi să operăm nicio schimbare până la începerea sezonului. Eu sunt optimist.
Aţi amintit de cele opt jucătoare noi. V-a fost greu să le aduceţi la “U” Cluj? Şi aici mă refer mai ales la americance.
Pentru mine a fost greu în privinţa celor cinci jucătoare. Un foarte mare ajutor am avut prin intermediului domnului Alexa (n.r.-Liviu Alexa, director executiv), pentru că din martie până în iunie trebuia să merg la multe evenimente sportive, cum a fost turneul final NCA sau Final Four-ul feminin al Euroligii. Dacă aveam timp, poate mai plecam la o competiţie importantă. Eu, mai toată viaţa am antrenat în baschetul masculin la un nivel ridicat. La Cluj am venit în noiembrie, am moştenit ce am moştenit, am încercat să facem nişte schimbări care s-au văzut prin alte aspecte, nu neapărat prin rezultate. În şase luni am reuşit să construim o bază solidă de logistică, de profesionalism, puternică pe piaţa baschetului feminin. Locul 7 la final a fost bun faţă de anii precedenţi, dar nu ne putem lăuda prin oraş cu el. Acum sunt în situaţia de a face o selecţie de la bun început ca şi antrenor. Nimeni nu e atotştiutor, nimeni nu le poate şti pe toate decât Dumnezeu, toţi greşesc în afară de El, dar sper că am reuşit să fac o selecţie bună. Eram bucuroşi dacă puteam avea cel puţin încă o jucătoare autohtonă, care să ridice nivelul antrenamentului, pentru că meciurile sunt oglinda antrenamentului, eu asta consider. Nu te poţi antrena cu un număr mai mic de jucătoare şi intensitatea să fie mică, iar la joc intensitatea să fie mare. Nu stăm rău, stăm bine, dar niciodată nu e suficient, întotdeauna se poate mai bine.
“Clujul are potenţial de Euroligă”
“U” Cluj şi-a propus obiective măreţe în următorul sezon. Sunteţi încrezător că vă puteţi lupta pentru primele locuri în Liga Naţională?
Eu sunt optimist, dar sunt de 20 de ani în România, cu mici pauze, şi văd nebunia asta a intratului în extaz înainte de competiţie şi prăbuşirea după aceea. Sunteţi cu toţii martori la discuţiile despre Jocurile Olimpice, cu ce entuziasm uriaş a fost, cu ridicarea statuilor înainte de competiţie şi îngroparea persoanelor după competiţie. Eu sunt mai ponderat când vine vorba de dat un pronostic, de a vorbi înainte. Suntem conştienţi că beneficiem de o susţinere financiară mai consistentă decât anul trecut, că rezultatele trebuie să fie mai bune ca sezonul trecut. Şi să vă spun ceva: eu văd Clujul baschetbalistic feminin, după vreo 2-3 ani, în Euroligă. Ăsta e potenţialul Clujului, sigur, nesărind peste anumite etape. Dacă voi fi şi eu sau nu acolo, asta chiar nu se poate spune în viaţa unui antrenor, dar Clujul are acest potenţial. Asociaţia de baschet condusă de domnul Alexa are acest potenţial, noi ca staff şi club avem acest potenţial, dar încă nu avem toţi factorii împliniţi. Ca să ajungem la ei trebui să mergem pas cu pas. Uitaţi, pentru prima dată acum avem o colaborare cu şcoala de baschet Napoca, una dintre cele mai bune din ţară şi pentru prima dată există o colaborare pentru un proiect comun, în care ne vom ajuta reciproc pentru îndeplinirea obiectivelor.
Atragerea unui număr cât mai mare de suporteri la sală se află, de asemenea, printre obiectivele echipei în acest sezon. Credeţi că “U” Cluj va putea să aibă din nou asistenţa din trecut?
Suntem conştienţi că pornim cu un dezavantaj, în sensul că ştim foarte bine ce înseamnă echipa masculină de baschet şi atragerea spectatorilor. Echipa feminină a fost ani de zile într-o umbră serioasă. În sezonul trecut cred că am reuşit fără să facem declaraţii false de dragoste pentru public, scene hilare de exprimare a dragostei către galerie şi ne-am văzut de drumul nostru. Noi vrem ca lumea să vină la sală şi zică “ok, au pierdut, dar au jucat în spiritul acestui club”. Eu ştiu foarte bine ce înseamnă asta, pentru că în 1996 eu am inaugurat săritul în Someş după câştigarea campionatului. Atunci puteam să şi pierdem finala, dar tot aceeaşi cantitate de dragoste o aveam din partea fanilor. Cu tot respectul, nu vom ţopăi în faţa suporterilor, nu vom învăţa cântecele ca să mulţumim pe unul sau pe altul, vom lupta şi vom fi deschişi cu toţi, ne vom apropia de oameni prin joc. Vrem să facem asta fără mari promisiuni, fără bătăi cu pumnul pe inimă care să ne reprezinte la unele meciuri. De când sunt în România văd acest teatru ieftin, aici încă nu l-am văzut, dar e prezent în multe oraşe. Secţia de baschet feminin se va respecta pe ea ca să poată să respecte publicul clujean. La “U” Cluj va fi un puternic pol de energie plin de sentimente şi se va simţi asta pe teren. Nimeni nu va fi la echipă pur mercenar, nu va exista aşa ceva. Poate să fie un meci mai bun sau mai slab, dar nimeni nu-l va trata cu nepăsare. Şi nu mă refer aici că vor fi şedinţe lungi în vestiar şi ameninţări sau cum se mai practică în România. Nu se va ajunge la nepăsare pentru că mai avem o lună şi jumătate să arătăm că ne pasă.
Aminteaţi de tradiţie. La Memorialul “Nicolae Martin” va avea loc reeditarea acelui meci din 1986 cu Vicenza, în care sala a fost arhiplină.
Această tradiţie vrem să o transmitem şi la fete. Dau un pic din casă şi vă spun că fiecare jucătoare a primit, la venirea la Cluj, un dosar în care exista şi un DVD cu istoria baschetului feminin clujean. Vom avea acel meci cu Vicenza şi le putem spune “uite, asta e tradiţia”. Sunt de foarte mulţi ani în România şi văd că ne îndepărtăm, practic, de tradiţie. Noi vrem să păstrăm tradiţia baschetului feminin în Cluj. Vrem să avem multe rezultate pozitive în acest sezon, dar asta nu poate fi promis 100% niciodată, niciunde. Baschetul e un sport cu foarte mulţi factori necontrolabili, se poate înscrie cu un coş de la 10 metri, dar un lucru e cert: cât suntem noi aici, vom arăta multă seriozitate, preocupare, mult simţ al răspunderii, vom arăta ce înseamnă în mod corect să respecţi şi să continui tradiţia echipei feminine de baschet şi a simbolului “U”.
Ines Ajanovic a spus că vrea să renunţe la baschet
Din echipa de anul trecut au mai rămas foarte puţine jucătoare. Care au fost motivele pentru care aţi schimbat aproape tot lotul?
Anul trecut, unele fete nu au prea înţeles ce vrem de la ele, cu atât mai greu era acum, când totul este mult mai încărcat. Dacă eram un pic mai atenţi, mai profesionişti, cu siguranţă am fi terminat pe locul 5. Noi, după ieşirea din semifinale, am avut acea cădere la meciurile pentru 5-8. Am plătit tribut şi accidentărilor pe care le-am avut, am avut un progres când am fost eliminaţi la o posesie de Alba Iulia în Cupa României, am bătut pe Târgovişte, am pierdut la Braşov după prelungiri, apoi ne-am stopat. S-a accidentat Ajanovic, apoi Ferenczi, Prlja, cum se spune la noi, “am tăiat de la fund ca să cârpim la urechi”, dar nu s-a putut mai mult. Baschetul nu ai cum să-l păcăleşti, dar oricum nu schimba nimic dacă terminam pe 5. Faţă de sezonul trecut, Ines Ajanovic era o opţiune, dar ea s-a căsătorit în luna iunie cu un italian şi ne-a anunţat că ar dori să nu mai facă baschet, să meargă în Italia şi să lucreze acolo. Oricum, ea nu ne putea da un răspuns mai repede de luna august şi noi nu puteam să aşteptăm atât de mult.
Aţi antrenat atâţia ani în baschetul masculin, iar acum aţi preluat o echipă feminină. Cât e de mare diferenţa?
Sportul feminin e imprevizibil, fetele sunt destul de imprevizibile în general, trec prin multe stări. E foarte mare diferenţa faţă de baschetul masculin. Pentru un antrenor nu e suficient doar să ştie baschet. Eu, în 20 de ani de când sunt în România, nu mai am ce să dovedesc dacă ştiu baschet sau nu. O dată la câţiva ani iau câte un trofeu, aici sau în altă parte, în altă ţară, nu asta e problema. Nu e acelaşi lucru în a şti baschet şi a fi antrenor. Baschet poate să ştie şi un profesor, dar a fi antrenor înseamnă altceva. Există acea chimie în echipă pe care trebuie s-o faci să funcţioneze. Acum doi ani la Timişoara, de exemplu, îl aveam conducător de joc pe Zlatko Jovanovic, dar ceva nu mergea şi am hotărât să-l pun pe poziţia 2. Cu o singură schimbare, totul a arătat altfel, mi-a dat un rezultat foarte bun. Problema nu e când un antrenor greşeşte, ci atunci când persistă în greşeală, când nu are puterea să schimbe atunci când trebuie să schimbe.
“Dacă România juca la scrabble, erau 3.000 de oameni la Cluj”
La final vreau să vă întreb şi de grupa de Eurobasket pe care o va organiza Clujul anul viitor. Ce înseamnă acest lucru atât pentru oraş, cât şi pentru baschetul românesc?
Pentru baschetul românesc este, în acest moment, unica şansă de a participa la un campionat european. Pur prin calificare va fi din ce în ce mai greu, mai ales dacă se va reduce la 16 numărul echipelor participante. Pe de altă parte, există ţări care au avut un salt baschetbalistic după ce au organizat Campionatul European, cum e cazul Greciei, în 1987, care a devenit o forţă de atunci. Nu ştiu cât de mult va ajuta baschetul ca şi dezvoltare acest campionat european, dar cu siguranţă nu o să avem un baschet mai puternic doar pentru că va fi acest campionat în România. O să crească interesul pentru baschet, cred că e foarte bine că va fi la Cluj pentru că aici există o atmosferă propice pentru sport. Dacă România juca la scrabble, cred că ar fi venit 3.000 de oameni, darămite la un campionat european de baschet. Asta se datorează în primul rând educaţiei şi faptului că suporterii au avut mereu un simbol prin “U” Cluj, că e în cădere sau nu, nu contează. Dar de la mic la mare exista un simbol. Pentru Cluj, depinde foarte mult cum va fi organizat acest campionat european. Am fost la competiţia feminină de la Timişoara şi am văzut un număr mare de oameni veniţi din alte oraşe, vă daţi seama cum o să fie la un campionat masculin. A fost Naţionala în pregătire la Cluj şi am văzut entuziasm mare, dorinţă, dar avem doar unul sau doi jucători care evoluează afară şi nu e suficient. În mod normal, trebuie să ai vreo şapte-opt jucători care să vină din străinătate, poate chiar 20 ca să faci o selecţie bună şi să emiţi pretenţii la o victorie, pentru că depinde cu cine o să cazi în grupă. Toate celelalte naţiuni vor lua mult mai în serios meciul cu România decât până acum, România va fi periculoasă, dar lumea trebuie să fie obiectivă. Să se aştepte şi la cinci înfrângeri, dar şi la două victorii. Nu ştiu dacă lumea va înţelege că e un sport, oamenii trebuie să se bucure de baschet, iar la Cluj se vor bucura. Nu orice eşec al unui sportiv sau al unei echipe româneşti trebuie să aducă un val de postări cu “jos ministerul”, jos cu ăla, jos cu ăla, jos cu toată lumea. Dacă nu se schimbă mentalitatea în ce priveşte înţelegerea baschetului ca sport, noi nu vom avea nimic de câştigat de pe urma acestui campionat european, vor câştiga doar restaurantele, hotelurile şi taxiurile.