„Nu avem puterea, până nu avem Justiţia” este crezul fiecărui politician ajuns la Putere. Prin urmare, a fost şi este crezul tuturor politicienilor care s-au perindat pe la putere post-decembrist. Iar acest război pe Justiţie se duce între borfaşii politico-economici şi creatorii acestora, securiştii şi nomenclaturiştii nelustraţi în 1989.
De aceea, când a fost vorba de distrugerea Justiţiei, aceasta s-a făcut cu complicitatea celor din Opoziţie, care n-au apucat să-şi facă mendrele pe de-a întregul cât timp au fost la Putere. Restul sunt poveşti. Poveşti despre onestitate şi oameni noi în politică.
La ce politicieni, capitalişti de cumetrie, servicii scăpate de sub control și funcționari publici avem, ar trebui să fim în doliu național 365 de zile pe an. Până am scăpa de acest cancer târât până în prezent din negura vremurilor lui Ceaușescu: securiști, activiști și plozii, plozilor lor.
Abia după aceea putem începe să vorbim despre „oameni noi în politică”.
Miza finală a tuturor politicienilor a fost să facă cumva să se ajungă mai simplu la amnistie și grațiere în ceea ce îi priveşte. Guvernarea a putut şi mai poate aştepta. Singura lor preocupare a fost şi mai este să ia pulsul Justiției române. Să vadă dacă este moartă de spaimă sau imună la presiunile politice. Iar Justiţia este aşa cum este de când o ştim: în balanţă.
Care balanţă se înclină după cum bate vântul.
Care balanţă e ca omul: pe un talger e ORGOLIUL, pe celălalt BANII. Şi sistemul ticăloşit ştie ce să pună, când pe un talger, când pe celălalt, până se câştigă ceea ce este de câştigat în beneficiul grupurilor de interese care conduc România.
Când vorbim despre Justiție în termeni obiectivi, ar trebui să pornim de la faptul că într-un proces, de regulă, sunt implicate două părți adverse. Deci, de la bun început pornim de la faptul că 50% dintre cei care au avut de a face cu serviciile oferite de către slujitorii doamnei imparțiale sunt nemulțumiți. Deși, pornind chiar de aici, și excluzând cazurile patologice, rezultă că una dintre condițiile pe care și le propune aplicarea dreptății – anume înțelegerea pedepsei de către cel pedepsit – nu este îndeplinită. Rămân ceilalți 50%, cei care, dacă este să o luăm abrupt, în termeni absoluți, ar trebui să fie mulțumiți cu dreptatea care li s-a făcut. Ori, orice barometru despre încredere realizat în ultimii ani în România ne arată că românii îi pun pe slujbașii Justiției pe ultimele locuri în topul încrederii lor.
De ce?
Din cauza LĂCOMIEI (banii) şi a ORGOLIILOR (funcţiile).
Iar un mecanism de forţă care nu beneficiază de verificarea răspunderii cu care se aplică forţa în detrimentul dreptului, este susceptibil de corupţie. Ca să citez din Horațius Dumbravă, fost preşedinte al CSM: „Corupția și indecența unor magistrați afectează credibilitatea Justiției”.
Acesta susţinea că a discutat cu experţii Comisiei Europene, iar aceștia i-au descris o situație nu prea roză a Justiției prin prisma rezultatele raportului pe justiţia din România din cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare.
Citez: „am propus plenului CSM să ceară ministrului Justiţiei să promoveze o lege prin care să se instituie incompatibilităţi clare pentru judecător de a participa la soluţionarea unor cauze penale atunci când soţul său, rude sau afini până la gradul IV au fost trimişi în judecată de unităţile de Parchet pentru astfel de fapte. Din păcate, această solicitare, deşi împărtăşită de mai mulţi colegi, membri ai CSM, a căzut la vot în plen. Acum nu pot decât să sper ca ministrul Justiţiei sau chiar un grup de parlamentari să preia această idee într-o iniţiativă legislativă.” (…) Încheiat citatul.
Este clar că numai o lege a responsabilizării magistraților va putea purja o parte din puroiul din magistratura românească. Dar cine are nevoie de o Justiţie curată, altfel decât declarativ?
În România, oamenii politici nu trebuie să fie integri, trebuie să fie eficienți. Nu trebuie să fie săraci, că săracii fură, trebuie să fie bogați, că bogații numai deturnează. Dacă politicianul nu poate să fie integru, mai face nişte modificări în Lege, că de aceea este legiuitor. Dacă o lege nu-i convine hoțului, violatorului, tâlharului, devalizatorului șamd, aceasta trebuie schimbată până când se mulează pe siguranța hoțului, violatorului, tâlharului, devalizatorului șamd, să-și poate face liniștit “meseria”, fără să mai dea socoteală. Șefii de partide (și mai ales sponsorii lor) nu au nevoie de oameni integri, ci de oameni eficienți cu banii publici.
Vorba lui Dragnea în faţa judecătorilor (citez): “Am considerat că soarta banilor e soarta economiei însăși, iar soarta asta trebuie ținută în primul rând în mâinile partidului care a contribuit la ea”.
Asta dacă mai aveați speranțe că banii din buzunarele voastre chiar sunt banii voștri.
Şi, gata!