„Divide et impera”, cu varianta neaoșă: „Întărâtă-i, drace, că și lor le place!”, caracterizează perfect modul în care Clujul a fost divizat și condus din 1992 încoace. Mai întâi, Funar i-a întărâtat pe români contra ungurilor, le-a vopsit băncile ostentativ în culorile drapelului, le-a fâlfâit steagul național pe toți stâlpii, iar clujenii încântați l-au ales pentru trei mandate. Acum nu mai dau nici un ban găurit pe primarul lor naționalist, pe care l-au iubit și susținut, fiindcă a apărut în peisaj, din 2004, Emil Boc, un alt fin cunoscător al dictonului latin conform căruia oamenii dezbinați sunt mai ușor de cucerit.
De 15 ani, Emil Boc s-a identificat complet cu funcția pe care o deține, clujenii considerând acum, aproape în unanimitate, că nimeni nu i-ar putea lua locul. Și asta, pentru că primarul le-a oferit oamenilor exact ceea ce își doresc: le-a pus în față o oglindă, oglinjoară (strâmbă), în care clujenii s-au văzut întotdeauna drept cei mai frumoși, deștepți, civilizați, buni, culți în cap din țară! În plus, Boc i-a dezbinat continuu și, prin acțiunile sale politice, de imagine și administrative, a semănat ura între toate categoriile sociale și profesionale, în așa fel încât în Cluj, de 15 ani, nu s-a mai putut coagula nicio grupare suficient de puternică încât să genereze un lider care să ofere o alternativă pentru Primărie.
„Șoferi versus pietoni” este cea mai recentă găselniță a municipalității lui Boc, una menită să mascheze faptul că Primăria a blocat total Clujul prin autorizarea a sute de blocuri pe străzi de case care nu au fost modernizate, în tandem cu construcțiile, și ca infrastructură rutieră.
Problema de acum a Primăriei nu e cum să dezvolte rețeaua de drumuri și de parcări, în așa fel încât să putem circula decent în acest oraș, ci cum să ne convingă de faptul că cei care își folosesc mașina personală sunt niște nesimțiți ce ne sfidează pe toți cu bolizii pe care ar trebui să îi lase acasă, ca să se înghesuie cu toți ceilalți în autobuzele puturoase și arhipline. Dacă toți și-ar lăsa însă mașina acasă, am circula inclusiv pe plafoanele autobuzelor și tramvaielor, care deja sunt neîncăpătoare. Iar mașinile ni le-am parca în fața blocului dintre case, unele peste altele, în rastel, ca la dezmembrări.
Primarul prezintă o falsă soluție drept una izbăvitoare, însă naivii îl cred și se pun pe hatereală contra nesimțiților și închipuiților de șoferi! Celor fără mașini le și place ce li se spune, fiindcă ei oricum îi urau dintotdeauna pe chiaburii care se lăfăie în autoturisme. Clujenii care nu își permit o mașină se simt împliniți în frustrarea lor de vorbele primarului, care i-a transformat în exemple de conduită civică doar pentru că circulă cu autobuzul sau pe jos.
Fără a rezolva problema pe care propria Primărie a creat-o, Emil Boc reușește ca, prin vorbe măiestrite, să câștige voturile celor care îi urăsc pe șoferi.
„Untoldiști versus riverani” este o altă dispută din care primarul a reușit să scoată voturi facile. Ce contează că festivalul inițial privat s-a născut din banii publici ai noștri, ai tuturor, ce dacă bolnavii din spitalele din jur își roagă moartea în zilele de festival, mai contează că o jumătate de oraș nu poate să se odihnească în zilele lucrătoare, în care festivalierii petrec până dimineața? „Bătrânii” îi vor urî pe tineri, iar tinerii pe bătrâni, și-l vor vota pe Emil Boc, pentru că le-a pus Clujul pe harta festivalelor de gen și pofta-n cui celor care ar vrea să scoată din zona centrală întreaga paranghelie.
O altă dispută care mocnește în Cluj este cea dintre chiriași și proprietari, pentru că Primăria nu a fost capabilă să susțină un program de locuințe sociale pe măsura nevoilor orașului. Așa că avem în prezent o polarizare socială care împarte Clujul între proprietarii de multe apartamente și chiriașii care de abia trăiesc de pe o zi pe alta. La asta se adaugă și problema romilor de la Pata Rât, pe care Boc îi va aduce în oraș, pe rând, în locuințe „sociale” de sute de mii de euro, spre disperarea vecinilor și frustrarea celor care muncesc 30 de ani să își plătească ratele la creditele ipotecare.
Mai avem în Cluj și o antagonizare între taximetriști și uberiști și clienții lor. Nici proprietarii de case nu îi suportă pe cei din blocurile care le răpesc lumina, liniștea și intimitatea. În jurul blocurilor, vecinii se bat pe un loc de parcare, își zgârie mașinile și le mută uneori cu cupa excavatorului.
Toată lumea, în acest oraș, urăște pe toată lumea, fiecăruia îi pasă doar de problemele și de interesele lui imediate și personale. O astfel de societate, profund divizată, nu se poate coagula pentru a naște o alternativă și un nou lider. Așa că majoritatea îl votează mereu pe Boc, primarul care știe cum să le arate clujenilor că, în ciuda evidenței, trăiesc în cel mai minunat oraș din țară, că sunt mult mai buni decât ceilalți români. Îl aleg senini pe Boc, edilul gospodar ce le oferă contextele necesare pentru a-și canaliza frustrările și ura.
Întărâtă-i, drace, că și lor le place!