Instalatie interactiva de calatorie in timp la Muzeul de Arta. Fotografii ale Clujului vechi si nou vor fi prezentate publicului polonez

In 2016 Cluj-Napoca va fi promovat in Cracovia cu ajutorul unui dispozitiv electric de calatorie in timp. Instalatia a fost conceputa de programatorul clujean Andrei Diaconu-Muresan si are forma unui podium care functioneaza asemenea unui aparat de radio vechi. Ea functioneaza, in prezent, in cadrul Muzeului de Arta. Daca polonezii vor reusi sa vada Clujul vechi si nou in anul urmator, clujenii vor avea acces pana in data de 1 noiembrie la fotografii ale Cracoviei vechi si a celei din zilele de azi. Fotografii din anul 1900 se suprapun peste cele din ultimii ani in slowmotion prin manevrarea butoanelor, astfel incat, utilizatorii sa vada modificarile in timp ale orasului.

Trecerea timpului asupra orasului a schimbat Clujul in multe din aspectele sale. Instalatia electrica creata de programatorul Andrei Diaconu-Muresan va permite sesizarea acestor diferente prin suprapunerea unor fotografii vechi peste altele mai noi. In prezent, softul creat de acesta contine fotografii ale Cracoviei vechi si noi. Ideea acestui sistem de calatorie interactiva in timp, s-a suprapus cu expozitia de fotografie romana-polona din cadrul Muzeului de Arta. Ioana Diaconu-Muresan, tranducator la Centrul de Limba si Cultura Poloneza explica faptul ca ideea softului s-a nascut in urma unei propuneri a fotografului polonez Marcin Ryczek.

"La inceput, am primit o intrebare de la Marcin daca cred ca ar fi o idee buna sa adaugam pe langa fotografiile care vor fi listate in cadrul expozitiei, si aceste fotografii de pe pagina de internet al unui amic de-al lui pentru ca el are acest proiect interesant in care se pot vedea aceleasi cadre, aceleasi cladiri, fotografiate in 1900 si acum. Initial, ma gandeam ca tot ceea ce ne trebuie este un monitor, un calculator, un mouse si o masa, iar oamenii sa vina sa stea si sa suprapuna fotografiile cu mouse-ul, sa faca trecere dintre poza veche si poza noua", a spus aceasta.

Ulterior, initiativa a fost completata de propunerea programatorului Andrei Diaconu-Muresan, care a considerat mai potrivita crearea unei instalatii. Initial, sistemul de proiectare a fost gandit cu manete, dar, mai apoi, Andrei Diaconu-Muresan a ajuns la solutia finala a unei constructii de tip podium care sa functioneze cu ajutorul unor butoane asemanatoare celor de radio.

"El s-a gandit ca un podium ar fi varianta ideala pentru ca, astfel, aparatul nu ar mai arata improvizat. Dupa aceea si-a dat seama ca trebuie sa fie un podium cu butoane ca cele de cautat frecventa de la radio. S-a dus, a cumparat butoanele, a cumparat un calculatoras mic care sa suporte tot programul so a vorbit cu un tamplar de la firma Kiato. In timp ce el facea programul, tamplarul a facut podiumul. Mai apoi, calculatorul a fost legat la butoanele respective si toata instalatia a fost conectata. A fost instalat si proiectorul, iar apoi softul a fost amplasat la Muzeul de Arta", povesteste Ioana Diaconu-Muresan, initiatoarea expozitiei de fotografie in cadrul careia a fost amplasata instalatia.

Sursa Foto: Facebook

Cu toate acestea, softul nu va ramane doar in acest punct. Sotii Diaconu-Muresan au in plan cateva modificari ale acestuia. Din dorinta de a promova prin intermediul acestui sistem si orasul Cluj-Napoca, vor fi adaugate in program si fotografii ale cladirilor si strazilor clujene. Mai mult, instalatia interactiva de calatorie in timp, cum ii place Ioanei Diaconu-Muresan sa o numeasca, va fi prezentata in 2016 si la Cracovia. Fotografii ale Clujului de atunci si acum vor ajunge astfel si pe meleaguri poloneze, informeaza aceasta.

"In 2016 expozitia va fi itinerata la Cracovia, deci instalatia se va deplasa si ea la Cracovia. Pana atunci speram sa avem fotografii similare cu Clujul vechi si nou, pe care sa le prezentam publicului polonez. Apoi vom incerca sa-i gasim un stapan, o institutie de cultura sau de educatie care sa o foloseasca mai departe in noi proiecte culturale. Vom gasi, probabil, studenti ai Facultatii de Politehnica care sa adapteze programul la cerintele viitoare", a completat Ioana Diaconu-Muresan.

Mai mult, aceasta crede in viitorul succes al proiectului cu atat mai mult cu cat inclusiv vizitatorii de pana acum ai instalatiei electrice au petrecut minute in sir jucandu-se la butoanele ei.

"Vizitatorii au fost incantati de instalatie si s-au jucat mult. Sunt si imagini interesante, sunt cladiri vechi, pozele sunt de pe la 1900 cele vechi si frumoase si tramvaie si masini vechi. Era coada, erau oamenii care au stat mult, mult acolo, unii dintre ei. Cand suntem pusi fata in fata cu un astfel de dispozitiv, cu totii avem cinci ani", a incheiat aceasta.

Fotografiile cuprinse momentan in softul instalatiei au fost preluate de pe site-ul "dawnotemuwkrakowie" (A fost odata in Cracovia), iar designul aparaturii a fost creat de firma de tamplarie KIATO. Andrei Diaconu-Muresan a creat programul cu ajutorul unui calculator educational, iar, pe viitor, aparatului i se va adauga un buton suplimentar, care sa realizeze trecerea de la fotografiile unui oras, la fotografiile celuilalt. Profesorul Dorel Gaina va coordona activitatea de selectie a fotografiilor reprezentative pentru Cluj, urmand ca acestea sa fie prezentate si la Cracovia in 2016.

Adauga comentariu