Initiativa de laudat! Clujenii care votează pe 26 mai primesc o cafea gratis

Apartament 1 Bistro&Bar incurajeaza clujenii sa iasa la vot pe 26 mai. Astfel, cine voteaza duminica e asteptat la Apartament 1 Bistro&Bar pentru o cafea gratis:

”SCOATE-TI VOTUL LA O CAFEA (DIN PARTEA CASEI)!

O stiti pe aia cu ”Voteaza, votul tau conteaza”? Ar cam trebui sa o stiti, daca sunteti pe pagina noastra, caci inseamna ca sunteti ”de-ai nostri”. Stiti voi, din aia care muncesc de rup, injura lipsa autostrazilor, isi invata copiii ca ”mintea bate muschii si pilele”, etc, dar care isi iubesc tara si intentioneaza sa ramana si sa-si creasca si copiii aici. Stiti voi, din aia care merg la vot de fiecare data si cred cu tarie in puterea exemplului.

Noi stim, voi stiti, dar, din pacate, multi altii nu stiu. Asa ca alegerile sunt sansa sa ii ajutam sa afle. Cum? Pai poate un ”stimulent” ii ajuta...Si nu ne referim la galeti cu diverse, ci doar la o cafea (fara cana, doar continutul)!

DECI, ca sa fie clar: DUMINICA, 26 MAI 2019, dam o CAFEA GRATIS fiecarui client care ne prezinta regulamentar buletinul cu stickerul de VOTAT! Nu suntem la prima isprava de genul asta, deci suntem recidivisti, deci puteti avea incredere in noi!  :))

P.S.1 Cu un ”drum”, daca tot trebuia sa asociem si un vizual cu anuntul asta, poza atasata credem ca e utila.

P.S.2 Stiti ca, pe langa alegerile pentru Parlamentul European, pe 26 mai o sa aiba loc si un referendum national pe teme legate de justitie si ca veti primi 3 buletine de vot cand intrati in cabina- unul pentru europarlamentare si doua pentru cele doua intrebari de la referendum, nu? Bun, sa nu credeti ca veti primi si 3 autocolante sau stampile pe cartile voastre de identitate/buletine, ca nu e cazul, ok?”, au scris cei de la Apartament 1 Bistro&Bar pe pagina oficiala de Facebook.

Adauga comentariu