Raportul Senatului SUA (vezi AICI) a scos la iveală o serie de adevăruri cumplite, iar informațiile despre torturile aplicate de CIA sunt de-a dreptul halucinante. Raportul, care conține peste 6.000 de pagini, arată cum sute de oameni au fost supuși unor umilințe fără limite. Deținuții erau amenințați că mamele lor vor fi agresate sexual, erau puși să urineze și să defecheze unii peste alții, adeseori era utilizată „rehidratarea rectală” și de cele mai multe ori erau scufundați în apă până la sufocare (waterboarding) ori erautrehj ținuți treji torturapână la 180 de ore în continuu. Toate par scose din manualele penitenciarelor staliniste, iar Piteștiul dintr-o dată pare să fi fost un sat de vacanță din care s-au inspirat specialiștii CIA.
Trebuie spus de la bun început că nu există nicio justificare a torturii, convențiile internaționale spun foarte clar, schingiuirea e o crimă universală, indiferent de scuzele găsite de către cei care o pun în practică. Întrebarea este cum poate o societate „liberală” să utilizeze tehnici de o cruzime și un sadism inimaginabil pentru așa-zisa lume „civilizată”? Șocant și relevant este răspunsul liderului „lumii libere” de atunci: Am întrebat dacă e legal, și mi s-a spus că e legal. Atunci dați-i drumul, le zicea George Bush Jr. celor care au pus la cale aceste abuzuri criminale. Oficialii din jurul său au recunoscut că președintele știa despre tehnicile utilizate, dar că a ales să autorizeze practica torturii. Simplu spus, dacă noi spunem că e legal, atunci o acțiune inumană devine justificabilă. Acest legalism letal ajunge să fie justificat prin preceptul „scopul scuză mijloacele”.
Totuși, ce se întâmplă cu mult lăudatele „drepturi ale omului”, în virtutea cărora Occidentul a intervenit împotriva sârbilor lui Karadžić sau împotriva lui Saddam? Mâna dreptă a lui Bush Jr., Dick Cheney, care a fost intervievat (vezi AICI) de televiziunea Fox, ne oferă argumentul sinistru din spatele acestei logici criminale. El spunea: nu am nicio simpatie față de cei torturați (ei sunt niște „bastarzi”). Pur și simplu teroriștii au fost decretați ca fiind în afara regulilor Convenției de la Geneva și au fost tratați ca și când nu ar fi fost oameni. Această dezumanizare a adversarilor, pe care am văzut-o de-a lungului istoriei recente, acuzată adeseori chiar de către liderii occidentali, se dovedește acum că a fost aplicată în același mod. Liderii occidentali au recurs la mecanismele sadice ale dușmanilor lor. Sinistru este modul cum se comportă acești lideri acum. Cheney nu are niciun fel de remușcări. „Aș face-o încă o dată, într-o clipită”, iar această lipsă de conștiință a culpei morale este profund nocivă.
Dacă la toate aceste fapte adăugăm minciuna și lipsa de transparență a instituțiilor care conduc cele mai puternice țări ale lumii, vedem amploarea catastrofei în plan simbolic. De fapt ce se întâmplă cu democrațiile liberale? Așa cum arătam în cartea 911. Ziua când a murit democrația (Dacia, 2003), mecanismul intern al democrațiilor occidentale contemporane, prin intermediul căruia au supraviețuit în lupta împotriva comunismului, este mimetismul, capacitatea de deghizare, perfidia cu care este mereu travestit și ascuns în spatele unor multiple măști falase. Confruntate cu inamici puternici, societatea burgheză de factură liberală, își morfează caracteristicile, astfel încât, prin împrumutarea trăsăturilor dușmanilor, reușește să le supraviețuiască acestora.
Așa s-a întâmpla în cazul confruntării cu sistemul comunist. Pus față în față cu o societate care promitea drepturi cetățenești, prosperitate prin dreptate socială și protecție a celor defavorizați, capitalismul a integrat aceste elemente în corpul său ideatic și a supraviețuit. Remarcabil este faptul că, de îndată ce comunismul a dispărut, capitalismul a revenit la mai vechile sale metehne, a abandonat repede masca asigurărilor sociale și a drepturilor colective. Capitalismul este o carcasă goală, care poate înghiți orice, atâta timp cât nu-i afectează structura externă, corpul calos ce îl acoperă, respectiv obținerea de profit. Dorind să se prezinte pe sine drept mai „uman” decât comunismul, capitalismul a îmbrăcat haina sclipitoare a „drepturilor omului”, unde opoziția maniheistă funcționa perfect. Comunismul (voi) e malefic, tiranic și brutal, capitalismul (noi) promovează binele, libertățile și justiția.
Din păcate, atunci când este confruntat cu inamici siniștri, capitalismul împrumută și trăsăturile sinistre ale adversarilor săi, se transformă în cel mai cumplit dușman – e o imagine în oglindă a ceea ce îl face să îi fie frică. Democrația liberală își demonstrează încă inumanitatea și monstruozitatea. Mitul pozitiv despre sine – noi suntem mai buni decât ei – se dovedește o proiecție simbolică ce ascunde realitatea că suntem la fel ca și ei. De fapt liberalismul contemporan își trăiește în continuare liniștit schizofrenia. Pe de o parte ni se prezintă ca o societate a libertăților și drepturilor, pe de altă parte se comportă ca un monstru fără limite.
Mai mult, dacă ne uităm în conținuturile media recente, observăm cum tortura și crimele sunt sărbătorite public. Noi, spectatorii unor filme precum cele despre celebrul agent 007, suntem expuși continuu unor comportamente inumane ca și când acestea ar fi acceptabile. Cel mai recent film al lui Antoine Fuqua, cu Denzel Washington în rolul principal, este un foarte bun exemplu în acest sens. Equalizer (și multe alte filme de acest gen) ne oferă varianta „demo” a torturii, ne expun unei proiecții fantasmagorice, în care o crimă devine acceptabilă pentru că este făcută „de băieții buni”. Numai că, atunci când o ființă umană (indiferent de crimele sale) este brutalizată și torturată, lucrul acesta este un turnesol despre societățile care fac posibile astfel de monstruozități.
Iar dacă e adevărat că și în România s-au întâmplat astfel de acțiuni morbide, atunci cei care erau în funcții de conducere, de la nivelul prezidenției, până la conducerea SRI și a ministerelor care erau informate despre aceste fapte, trebuie responsabilizate. O comisie prezidențială de anchetă ar trebui să fie o prioritate a noului președinte în curând instalat la Cotroceni.