Justitie

INFLUENȚE cumpărate pentru ca Alexandru Cordoș să rezolve posturi la Hidroelectrica Beliș și Compania de Apă Someș

În primăvara anului 2014 politica la nivelul județului Cluj atingea apogeul corupției. Locurile de muncă se negociau cu sume importante, iar în timp ce unii anchetatorii încercau să adune probe împotriva celor ”compromiși”, alții, tot din sistemul de justiție, îi avertizau. Fenomenul s-a tradus mai târziu ca boala lui Băsescu pe USL, dosare comandate împotriva celor din PNL și PSD. Unii au fost achitați, alții au fost trimiși în judecată și condamnați, iar Alexandru Cordoș a fost cercetat penal în mai multe dosare ale DNA Cluj și ulterior și-a primit ordonanțele de clasare. Soția acestuia a fost condamnată pentru trafic de influență, recunoscând în fața magistraților că obținea sume de bani prin prisma faptului că Alexandru Cordoș era senator și avea ”intrare” la colegii de partid puși în conducerea instituțiilor publice din județ, în vederea ”soluționării” unor locuri de muncă pentru ”clienții” acesteia. 

Procurorii au descoperit cum în perioada aprilie-mai 2015: „inculpatul Olariu Gheorghe a cumpărat, contra unor foloase necuvenite, influența pe care inculpata Cordoș Mihaiela Lucia, referent la Serviciul Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare (Serviciul R.U.N.O.S.) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, a pretins că o are, direct și prin intermediul soțului său, senatorul Alexandru Cordoș, pe lângă persoane cu funcții de decizie din cadrul unor instituții(minister, Hidroelectrica) în scopul efectuării unor intervenții pe lângă aceștia în vederea angajării suspectului Dreve Gabriel Dănuț ca electrician la Hidroelectrica Beliș. În scopul menționat mai sus, inculpatul a remis cu titlul de foloase necuvenite, inculpatei Cordoș Mihaiela Lucia suma de 1.000 de lei”. 

După prima ”rată” pentru cumpărarea influenței, Olariu Gheorghe i-a mai dat soției senatorului încă 1.500 de lei pentru ca Alexandru Cordoș să intervină și la Compania de Apă Someș „în scopul efectuării unor intervenții pe lângă acestea (n.red. instituții: minister și Compania de Apă Someș) în vederea obținerii unui post operator la Stația de epurare Huedin pentru suspectul Neag Dan Ionuț”. 

Clientela se făcea la întâlnirile PSD Cluj

Audiat în fața procurorilor, Gheorghe Olariu a recunoscut că faptele de mai sus și le-a povestit anchetatorilor că a abordat-o pe Mihaiela Cordoș cu ocazia unei reuniuni a membrilor PSD de la Hotel Napoca. La nivelul partidului era deja de notorietate că în schimbul unor sume frumușele încasate de aceasta se puteau rezolva locuri de muncă la instituțiile de stat. Potrivit mărturiei acestuia, Mihaiela a fost cea care a stabilit ”tarifele”. 

„Conform declarației inculpatului Olariu Gheorghe, cu ocazia acelei întâlniri, Cordoș Mihaiela Lucia i-a solicitat să-i remită suma de 1.000 de lei, spunându-i că în două săptămâni suspectul Dreve Gabriel Dănuț urmează să fie angajat la Hidroelectrica Beliș. Acest a fost de acord cu solicitarea inculpatei și din economiile personale, în aceeași zi, i-a remis inculpatei suma de 1.000 de lei(M-am întors la Spitalul Clinic Județean Cluj, unde, în față la UPU, i-am înmânat lui Cordoș Mihaiela Lucia plicul cu suma de 1.000 lei”)”, arată cei de la DNA Cluj. 

Însă lucrurile s-au complicat și intervenția pe care Cordoș a încercat să o aibă asupra celor de la Hidroelectrica nu s-a materializat din cauză că societatea era în insolvență. Soții Cordoș i-au transmis ”clientului” să aibă mai multă răbdare că vor obține o aprobare în vederea angajării lui Dreve și Mihaiela l-a tot amânat folosindu-se de diferite pretexte. 

„Mi-a spus că la Hidroelectrica nu se poate angaja Gabriel Dreve pentru că societatea este în insolvență, dar să mai am răbdare că soțul ei Cordoș Alexandru va încerca să obțină o aprobare pentru angajarea respectivă. M-a dus cu vorba un an de zile, sub diferite pretexte, respectiv că soțul ei nu a obținut avizele și că Hidroelectrica nu mai face angajări… Mi-a mai spus că suma de 1.000 de lei e mică și că nimeni nu se încurcă cu așa ceva. Nu a specificat exact câți bani să îi mai dau, dar mi-a dat de înțeles că mai trebuie să dau ceva” – declarație inculpat Olariu Gheorghe. 

CV-ul, tava cu prăjituri și banii

Menționam anterior că Olariu a încercat să își rezolve doi prieteni, unul la Hidroelectrica Beliș, iar pe celălalt la Compania de Apă Someș. În cazul celui de-al doilea, pentru care Olariu a achitat șpagă de 1.500 de lei, Mihaiela Cordoș l-a purtat pe drum pe cel ce trebuia ”rezolvat” cu prăjituri la restaurantul Montana din Huedin. 

„După ce i-am explicat situația lui Neag Dan Ionuț, i-am solicitat acesteia să mă ajute în vederea obținerii unui loc de muncă pentru acesta. Mihaiela Cordoș mi-a spus că încearcă să rezolve, să vorbească cu cineva, fără a indica numele vreunei persoane. Am înțeles de la aceasta că urmează să vorbească la Compania de Apă Someș. După circa 2-3 zile am fost contactat telefonic de către Cordoș Mihaiela care m-a chemat la ea la spital. Cu acea ocazie mi-a spus că trebuie să fac rost de suma de 1.500 de lei pe care i-am și înmânat-o în curtea spitalului”, a mai declarat Olariu. 

Procurorii susțin că au găsit la perchezițiile din autoturismul aflat pe numele soacrei senatorului o coală de hârtie pe care erau notate date despre Neag, unde trebuia ”rezolvat” cu angajarea și că nu avea pregătirea necesară pentru postul pe care urma să-l ocupe. În locuința martorului Delean Brândușa Ioana, cu ocazia perchezițiilor din dosar, era și CV-ul lui Neag pe care Mihaiela îl ceruse ca să ”rezolve” angajarea. 

În aprilie 2015, Mihaiela Cordoș l-a sunat pe Olariu și i-a transmis indicați pentru Neag Dan Ionuț: „trebuie să fie acolo să ducă prăjiturile la restaurantul Montana din Huedin”. În timpul audierilor, Olariu le-a povestit procurorilor că era vorba despre o întâlnire pe care Neag urma să o aibă cu cineva de la Huedin ca tânărul să fie angajat, însă tot Mihaiela a revenit cu un telefon și i-a transmis acestuia că „s-a revocat ordinul”. 

„L-am lăsat să creadă că îl rezolvă soțul”

Pe durata întregii proceduri penale Mihaiela Cordoș a susținut că se folosea de statutul soțului și le spunea ”clienților” că îi rezolvă Alexandru Cordoș. Cu toate acestea, femeia susține că nu l-a informat niciodată pe soț că lua bani în numele influenței acestuia. 

„În luna februarie sau martie i-am spus lui Olariu Gheorghe să mai aștepte până se vor scoate posturile la concurs și până se vor da alte avize, dacă nu, o sa îi restitui banii, deoarece nu pot să fac mai mult. Eu l-am lăsat pe Olariu Gheorghe să înțeleagă că am vorbit cu Cordoș Alexandru, lucru nereal. Nu i-am cerut în mod expres să îmi dea o sumă de bani, însă e posibil să-i fi dat de înțeles acest lucru”, a declarat la audieri Mihaiela Cordoș. 

Mihaiela Cordoș a fost condamnată la închisoare cu suspendare în dosarul menționat. Soțul a primit clasare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. La șase ani de la scandalul cu dosarul DNA Cluj, ex senatorul Alexandru Cordoș deschide listele pentru Consiliul Județean Cluj, din partea PSD, cu promisiunea ca în viitor să fie repus pe listele parlamentare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *