INDEFERENDUMUL PENTRU FAMILIE. În care cetitoriu afla-va despre greutățile familiei moderne într-o societate tradițională

Textul de față reprezintă un exercițiu de imaginație, o incursiune în nopțile albe ale celor obosiți de fericire și mai slabi de înger, dar și a celor mai puri dintre noi. 

Nopți albe

De o bună bucată de vreme, Venerabilul avea somnul zbuciumat. De când un grup de juni s-a stins într-un pârjol năprasnic, iar alții au fost caliciți pe viață, acesta nu mai avea tihnă. Nu s-a scurs noapte de atunci, în care să nu se fi trezit la ora 3:00. Ziua se lupta cu dracnea cel de amiază zi, iar noaptea, visul i se spulbera ca printr-un farmec, la același ceas. Vremea se scurgea cu repeziciune, iar biserica neamului trebuia întărită. “Dacă nu poți să-i mai înveți carte, nici de frică nu știu, atunci îi vei impresiona cu măreția zidurilor”, își spuse acesta într-un târziu. Numai Cel Vrednic știe câte-a-ndurat până s-au urnit din loc lucrările la Soborul Neamului. Dar întrucât Sărbătoarea Unirii se apropia, plebea trebuia chemată în față, spre fala nației, să-și dea cu părerea despre importanța familiei, la un plebiscit. N-ai ce-i face, acum plebea are drepturi… 

Zile negre

Ildikó muncește la patron, într-un magazin mixt din Campusul Studențesc Hașdeu. N-are încotro, o pită trebuie să aibă pe masă. Eva, singurul ei copil, pe care i l-a dat Dumnezeu cu greu, trebuie ținută în școală. Tocmai a înscris-o în clasa pregătitoare. Amarnici au mai fost acești ani: Ildikó lucrează în ture – 2 zile, 2 nopți, 2 libere, zile în care abia de-și trage duhul. Când cere patronul, este nevoită să bage și ture de 24 cu 48. Iar asta, din ce în ce mai des. Sandu, barbatu-so, lucrează taximetrist: alte ture, la fel de gri, iar zilele și nopțile se amestecă în neștire. Dar ce poți face cu o leafă de taximetrist, când ai o fețită în școală? Eva, prin mila lui Dumnezeu, îi crescută mai mult de bunici. Noroc de ei, că de nu… Ăsta-i necazul amândurora: la ce să mai faci copchii, când muncești ca un sclav și nu ai timp decât să-ți mângâi copilul pe cap și să-i promiți o zi doar pentru el, undeva la sfârșit de săptămână, în caz că nu te cheamă patronul la muncă și mai bagi o tură de 24?! Păi familie îi asta? 

Ildikó și Sandu se văd tot mai rar. Turele de lucru nu le coincid. Mama lui Ildikó, bunica Evei, se strică de minte: ce-o să se aleagă din copil, dacă părinții sunt mereu pe drumuri, mai mult la lucru decât acasă, iar fata nu știe de părinți?! Crunte vremuri or mai prins. Vremuri în care statului nu-i pasă de cum îți crești tu copiii. Vremuri vitrege, în care familia este dezbinată zi de zi. Ce familie o mai fi și asta?

Tinerețe amară

Klara a terminat Litere la Cluj. Lucrează într-o companie de top, o multinațională, de peste 7 ani. Viața ei s-a automatizat într-atât, încât îi este lehamite de munca pe care a ajuns s-o facă: totul e într-o continuă tranziție, totul e numai dead-line-uri, zi de zi, de la 9 la 18, de la 9 la 19, de la 8 până la miezul nopții. Perioadele de presiune se succed la nesfârșit, din call-uri în meeting-uri și tot așa. Klara, asemenea colegelor ei, a trecut cumva și de vârsta de 30 de ani. A făcut și primul credit, pentru casă, primul și singurul. Își plătește cum poate ratele la bancă, mănâncă pe apucate, nu are timp pentru ea și, din păcate, destinul nu a fost de partea ei: nu i-a prea mers cu măritișul. Și colegele ei sunt la fel: câteva legături amoroase, nimic concret, să vrei să întemeiezi o familie, da’ n-ai cu cine… Grea mai e și singurătatea asta.

Klara merge duminicile la Liturghie, iar uneori pe la mânăstiri, la părinți mai înduhovniciți. Slavă Cerului, pe acolo chiar mai bântuie Duhul cel Bun. Dar tot nu-și găsește pe nimeni. În momentele ei de deznădejde, cam dese în ultima vreme, se gândește cum o ajută Biserica pe ea? Cum o ajută să reziste stresului, presiunii, singurătății? Când va avea primul copil?

O cameră pentru doi

Mihai a venit la Cluj cu planuri mari, ce-i drept, după perioada de studenție, avântul i s-a mai temperat. Muncește ca ospătar încă din studenție, a schimbat locurile de muncă după cum au fost și vremurile în prefacere, iar din căminele studențești a ajuns în chirie: una, două, trei și tot așa. Acum împarte aceeași locuință cu Zoltan, care este IT-ist, întoarce banii cu lopata, vorba aia. În doi locuiesc de aproape trei ani și tot împreună au găsit noi chirii, în vechi cartiere clujene. De căsătorie nici nu merge vorba: cum să te căsătorești, când unul e conectat la rețelele sociale, e drept, virtuale, iar celălalt are grijă de buna dispoziție a clienților de noapte. Așa, mai un chef, mai o fată, dar tot în doi sunt nevoiți să trăiască. Numai după câte o beție zdravănă, Mihai, care pare împăcat cu întorsăturile vieții, se gândește cu jind la întemeierea unei familii. Dar cum? Cum, când ești tot pe fugă, când cercul de prieteni e tot mai mic, iar timpul fuge de tine? 

Zoltan vrea să plece la muncă în Anglia, pentru un trai mai bun. Cât de curând, va pleca. Într-o altă chirie, cu un alt băiat. La familie nici nu visează, viața i se pare prea grea. Mihai va fi nevoit să-și caute un nou coleg de cameră, iar viața de student pare să țină la nesfârșit, parcă nici nu te maturizezi. Dar cum să te însori? Cum, când vremurile sunt cum sunt? Familia se îndepărtează cu fiecare an care trece, într-un viitor tot mai incert. Când să mai faci un copil?

Biserica (Ekklesia) sau comunitatea credincioșilor. O mare familie de singuratici

Mitropolitul de Volokolamsk, Ilarion Alfeev, vicarul Patriarhului Kirill și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, a apreciat într-unul din interviurile sale că Biserica ar trebui să fie preocupată mai degrabă de starea interioară, spirituală a credincioșilor săi, decât de construcția noilor biserici. Acesta a susținut că dacă Rusia nu dorește să repete experiența Occidentului, unde catedralele sunt vizitate de turiști și mai puțin de către credincioși, atunci prioritară se prezintă a fi preocuparea pentru educație. În lipsa unui creștinism asumat și practicat, chiar în pofida construcției lăcașurilor de cult, al cărei avânt a cuprins întregul spațiu rusesc, acestea riscă să rămână fără enoriași pe parcursul următorilor zece, cincisprezece ani. 

Ilarion Alfeev


Teologul rus Andrei Kuraev - fost consilier al Patriarhului Alexei al II-lea și fost student al Facultății de Teologie Ortodoxă din București în anii 1988-1990, concediat din cadrul Academiei Teologice din Moscova la începutul anului 2014, după ce ar fi dezvăluit și criticat pe blogul personal un scandal cu implicații homosexuale în Seminarul Teologic din Kazan – consideră că absența tinerilor din lăcașurile de cult, a adolescenților în special, poate fi explicată prin discursul sexist al Bisericii. Acesta observă că slujbele religioase sunt frecventate de părinți cu copii (adulți și copii), mai puțin însă de către tineri (adolescenți). Într-o parohie care activează de peste 30 de ani, unde generațiile se succed, iar copiii de ieri ar fi trebuit să fie tinerii de azi, aceștia din urmă lipsesc. Actualul Patriarh al Rusiei, Kirill, a apreciat că amploarea acestui fenomen este cauzată de prezența Internetului.  

”Fenomenul este unul de natură antropologică, chiar filosofică și nu ține de domeniul publicisticii. Unul dintre posibilele răspunsuri, care îmi apare drept unul plauzibil, se referă la sexo-centrismul exagerat, nemăsurat al viziunii ortodoxe asupra lumii. Adică, toate predicile se referă la sexualitate – prin reglementări, interdicții etc. Negarea oricărei manifestări a sexualității, exceptând consfințirea prin cununie (dar și aici cu multiple limitări – ce îi este permis soțului, ce îi este permis soției, când și cum), toate aceste aspecte îi determină pe tineri să de îndepărteze de viața religioasă”, a afirmat Andrei Kuraev, în cadrul unui interviu de la finalul lunii august, pentru un post de radio rusesc.

Andrei Kuraev

În loc de încheiere

Aceasta este doar o perspectivă. Nu ne-am referit la caracterul tradițional al vieții din satele românești, care merită o abordare separată.

Rândurile de mai sus nu reprezintă decât o palidă reflexie a realității românești. Problemele sunt multiple și se conturează tot mai pregnant, din ce în ce mai apăsat. Familia modernă (ca să nu-i spunem postmodernă) este asaltată în mod constant, zi după zi, de provocări. Provocări de natură materială, care periclitează înfiriparea unei familii. Provocări de natură mentală, din cauza perspectivelor divergente. Provocări psiho-sociale, cauzate de viețuirea virtuală și pierderea simțului realității, al apartenenței la o colectivitate, în cadrul unei comunități. Migrația este o altă provocare: zilnic, tinerii părăsesc hotarele țării, devenind adevărați cetățeni ai cosmosului (conform anticilor greci), în căutarea unui loc de muncă și a unui trai mai ușor sau mai demn.

Cine urmărește cum se destramă familia românească modernă, într-o societate tot mai tradiționalistă, care mai păstrează doar carcasa, învelișul, forma, dar este lipsită de substanță și conținut?

Familia românească modernă este redusă la subzistență într-o societate cu caracter tradiționalist: aceasta poate fi înțeleasă prin formula maioresciană a formelor fără fond ori prin cea dostoievskiană, a familiei întâmplătoare

Dar, având toate aceste probleme aproape rezolvate, societatea românească tradiționalistă este preocupată de problema căsătoriei dintre persoanele de același sex. Aceasta pare a fi singura noastră problemă.

Suntem, asemenea socialiștilor din care ne-am născut, preocupați de viitorul luminos, mai puțin de prezent.

Suntem, în continuare, ancorați în utopie. 
 
 

 

Adauga comentariu