Din oras

Incurcate sunt caile internetului. Primaria Cluj are dubla personalitate pe www

Sorin Apostu nu se afla in inchisoare ci e, in continuare, primarul Clujului, Laszlo Attila nu e senator, ci e viceprimar, iar Radu Moisin e celalalt vice al orasului, nu consilier local. Cel putin asta aflam la un simplu search pe Google, de pe site-ul primariacj.ro

Pe acelasi principiu, Steluta Cataniciu, Manuel Chira, Remus Lapusan, Nicoleta Postolache si Gheorghe Vuscan sunt, in continuare, cosilieri locali, desi nu mai au, de mult, vreo legatura cu administratia locala. La o cercetare pe orice motor de cautare, primele informatii despre acte, taxe, impozite si alte servicii ale municipalitatii care apar sunt cele din urma cu sase ani.

Primaria Cluj-Napoca tolereaza aceasta stare de fapt de sase ani, de cand a incetat contractul incheiat cu firma Redbyte, care se ingrijea de vechiul site al municipalitatii. De cand s-a mutat pe platforma noua, primaria a lasat vechea pagina de www in acceasi stare, iar informatiile invechite nu fac decat sa strarneasca rasul. Asta pentru ca, in anumite indexari, site-ul care il numeste pe Sorin Apostu primar apare la prima cautare pe Google.

“Eu i-am rugat frumos sa remedieze situatia, le-am solicitat asta si verbal, si in scris, le-am spus si in sedinta. Mi s-a raspuns ca s-au facut mai multe solicitari de-a lungul anilor, dar, cumva, situatia a ramas aceeasi. Asa ca le-am propus sa mearga pe calea juridica”, spune Ioan Bildea, consilier local PNL.

Se pare insa ca, desi reprezentantii municipalitatii au facut mai multe solicitari catre Redbyte prin care cereau sa opreasca de tot activitatea site-ului, acestia refuza sa scoata vechiul site de pe serverul lor si sa-l faca inacesibil publicului larg, asa cum Oana Buzatu, purtatoarea de cuvant a Primariei declara in anul 2009.

Panica pe www

Vechiul site al primariei a fost creat in 2002 de catre societatea Sistec, cu care a existat un contract de mentenanta pana la finalul anului 2004. Municipalitatea a demarat apoi doua licitatii, in decembrie 2004 si februarie 2005, care au fost ulterior anulate, din cauza unor vicii de procedura: caietul de sarcini nu a fost bine intocmit, iar societatile nu au putut fi departajate.

La a treia licitatie s-au prezentat trei firme: Astral Telecom, Redbyte si Recognos. Societatea Redbyte a fost desemnata castigatoare, cu o oferta de aproape 10.000 de lei pentru elaborarea site-ului si serviciile de mentenanta pe perioada 2005-2006. Ulterior, mass-media centrala a relatat ca, prin concursul societatii Redbyte, pe site-ul oficial al primariei s-a facut reclama mascata pentru mai multe firme particulare: o agentie de inchiriat masini, un motel, un hotel si o firma de catering.

Municipalitatea clujeana a demarat, in vara lui 2009, o procedura de cerere de oferta pentru serviciile de proiectare, hosting si mentenanta ale site-ului oficial al institutiei, www.primariaclujnapoca.ro, in momentul in care contractul de administrare a site-ului oficial al institutiei, pe care Primaria Cluj-Napoca l-a incheiat cu societatea Redbyte, expirase. Licitatia de oferte pentru site a fost castigata de SC Qual Media, actualul administrator al site-ului.

Reprezentantii mass-media ai Primariei Cluj-Napoca nu au putut oferi un punct de vedere vizavi de situatia in care se afla institutia pana la publicarea acestui articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *