Început de an școlar cu probleme vechi: 2% din copiii din mediul rural urmează o facultate, 4.700 de profesori necalificați și copii cu dizabilități neșcolarizați

Începutul noului an școlar a venit, ca de obicei pentru instituțiile de învățământ preuniversitar din România, pe nepregătite. Problemele reale nu sunt doar neglijate, ci sunt transferate dintr-un an școlar într-altul. În spatele datelor statistice se găsesc, de fapt, destinele elevilor de astăzi, adică ale specialiștilor de mâine. Din 630 de unități de învățământ din județul Cluj, doar 58 dețin autorizație ISU. De asemenea, 82 de unități de învățământ din Cluj nu au autorizație sanitară. Iar 27% dintre instituțiile fără autorizație sanitară se află în mediul rural. Discrepanțele dintre educația din mediul rural și cea din mediul urban, numărul profesorilor necalificați, discriminarea copiilor romi sau cea cu care se confruntă copiii cu dizabilități, sunt doar câteva dintre provocările noului an școlar. 

Cu toate aceste date îngijorătoare, sistemul de educație românesc se prezintă la examenul de început de an cu temele nefăcute.

Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare este de 18,1%. Mai puțin de 40% dintre elevii înscriși în clasa I promovează examenul de Bacalaureat și aproape 20% dintre elevi nu ajung la liceu. 40% dintre elevii de 15 ani sunt analfabeți functional – adică deși citesc un text în limba română, nu înțeleg nimic din el. Elevii din mediul rural au parte de o educație mult mai slabă calitativ decât cei din mediul urban, fapt reflectat în special în notele obținute la Evaluarea Națională. De asemenea, foarte îngrijorător este faptul că doar 2% din copiii din mediul rural au șanse să urmeze o facultate, față de 40% în mediul urban. Adică, este vorba despre copii care au practic aceeași dotare intelectuală, aceeași disponibilitate de învățare, însă din cauza condițiilor social-materiale nu ajung să urmeze o facultate decât în proporție de 2%, față de elevii din oraș. Este o inegalitate socială care nu are corespondență în Uniunea Europeană.

Suntem singura ţară din UE care avem profesori necalificaţi în sistemul de învățământ, peste 4.700 de persoane. (Iar până și acești profesori necalificați, dacă nu ar mai preda, atunci din sistem ar lipsi 4.700 de cadre didactice). Discriminarea copiilor romi este foarte ridicată: 44% dintre copiii între 7 și 11 ani nu merg la școală, cifra ridicându-se la 65% în cazul copiilor romi de 12-16 ani.

Aceste date au fost furnizate de către Claudiu Turcuș, profesor în cadrul Universității Babeș-Bolyai și purtător de cuvânt al Partidului Democrație și Solidaritate - Demos.

Referindu-se la provocările noului an școlar, acesta a menționat nevoia unui acces egal la educație, precum și a unei viziuni coerente care să promoveze un act educational standardizat:

Acestea sunt provocările unui nou început de an școlar și acestea sunt problemele reale ale României legate de educație. Este un sistem finanțat cu 2.80% din PIB, desi necesar și functional ar fi 6% din PIB. Oricum, dincolo de 5% putem discuta de o finanțare cât de cât adecvată. Nici unul dintre guvernele României postdecembriste nu și-a pus serios problema finanțării corespunzătoare a acestui sistem, toată lumea așteaptă dascăli pasionați și copii bine pregătiți, însă condițiile de muncă, salarizarea, lipsa de asigurare a aceleiași calități a actului educativ în mediul rural și în cel urban, toate acestea sunt marcate de o precaritate profundă. De asemenea, trebuie spus răspicat faptul că nu poți cere de la un sistem fără resurse suficiente să facă performanță ori să ofere servicii publice de calitate. 

Pe scurt, sistemul funcționează mult mai bine decât finanțarea care i se acordă. E simplu să-l hulim, să spunem că dascălii sunt necalificați, că nu merită salarii mai mari pentru că nu fac performanță.

Dacă ne uităm atent însă, vedem o clasă politică lispită de orice viziune pentru acest sistem. 


Copiii care merg la școală în România nu au acces egal la educație. Este foarte grav, pentru că există școli bune și există școli foarte slabe. Iar noi, ca societate, ar trebui să ne asigurăm de accesul egal al tuturor elevilor la același tip de educație: indiferent că elevul învață într-o școală de cartier sau în mediul rural, să nu existe diferențe de standard al actului educativ.

În România lucrurile astea nu se întâmplă pentru că nu poți asigura aceste mecanisme dintr-un buget precar. 

Care ar fi măsurile urgente, soluțiile?

- Alocarea unei finanțări necesare și prioritare pentru a refuncționaliza învățământul din România;

- Constituirea unei structuri naționale de restructurare a învățământului care să pună împreună cei mai buni specialiști pe care îi avem, totul în slujba unui proiect public de educație;

- Elaborarea unui model standard de școală (de la designul sălilor, la dotări/mobilier, cantină, sală de sport): un fel de machetă care să fie implementată în toate școlile din tară: miza ar fi să nu existe diferențe de infrastructură între urban/rural. 

- Restructurarea programului de școală, în acord cu nevoile lumii moderne (4 ore de curs; 1 ora pauză de masă finanțată de stat la cantina școlii/socializare; 3 ore studiu/proiecte individuale/research în echipe, educație interactivă, nonformală/parteneriate/implicare comunitară etc.). Acest program trebuie implementat de la clasa 0 la a XII-a. Când elevul ajunge acasă nu trebuie să mai aibă vreo temă obligatorie pentru școală. Nu e un model original, el funcționează bine în destule țări europene.

- Un program național de formare și evaluare a profesorilor (un fel de mecanism care garantează – printr-o expertiză relevantă – că la catedră ajung oameni foarte bine calificați). Atribuțiile acestui mecanism ar fi: organizarea cursurilor de formare pentru resursa umană deja existentă; selecție drastică a celor care vor să devină profesori; întocmirea unor rapoarte de evaluare la 3 ani. Acest program ar trebui să furnizeze un AUDIT real al situației resursei umane în învățământul preuniversitar. Acum, totul este formal și nefuncțional (de la cursurile CCD, la grade didactice și titularizare). Miza ar fi ca ORIUNDE ajunge la catedră un profesor, să existe siguranța că el este pregătit conform unui standard unitar: din nou, anularea diferențelor clasiste urban/rural, centru-periferie. Totul trebuie adus la un standard (de primă mână), care să ofere condiții accesibile și similare tuturor copiilor din România. Acesta ar fi doar începutul”, a susținut purtătorul de cuvânt al Partidului Democrație și Solidaritate - Demos, Claudiu Turcuș.

 

 

Copiii cu nevoi speciale și integrarea în școala de masă

De asemenea, circa 60.000 de copii cu dizabilități au vârstă școlară, iar dintre aceștia, aproape o treime sunt neșcolarizați deoarece nici școlile speciale, nici cele de masa, nu sunt dispuse să-i accepte.

Problemele cu care se confruntă copiii cu nevoi speciale continuă să se perpetueze de la un an școlar la altul. În județul Cluj, situația copiilor cu dizabilități, este oarecum monitorizată, iar acești copii beneficiază de profesori de sprijin. Se spune că întegrarea copiilor cu nevoi speciale în scolile de masă din Cluj, este cea mai bună din țară, dar cu toate acestea, numărul specialiștilor este în scădere. 

Județul Cluj a fost un județ pilot în încercarea de a pune accent pe educația insclusivă în școlile de masă. Am încercat să includem astfel, în școlile de masă, cât de mulți elevi cu nevoi speciale a fost posibil. Aceste acțiuni au început prin anul 2000, când eram cel mai mare județ din țară ca număr de profesori de sprijin care funcționau în școlile de masă, tocmai pentru a sprijini educația inclusivă. 
În timp, din cauza reducerilor bugetare, s-au făcut foarte mari reduceri pe profesorii de sprijin, am rămas în continuare județul numărul 1 ca număr de profesori de sprijin, doar că am fost diminuați și noi ca număr. De la peste 100 de profesori de sprijin pe județ, în prezent suntem abia peste 60 de profesori în acest sens. Ce înseamnă aceasta?

Sunt școli de masă unde nu există deloc nici un profesor de sprijin și atunci nu prea ai cum să faci o educație inclusivă și să sprijini acești elevi cu nevoi speciale, pentru ca aceștia să aibă succes în școlile de masă. Și probleme ne depășesc oarecum”, susține Anca Maier, profesor de sprijin și președinte al Asociației Be Inclusive.

 

 

 

Adauga comentariu