Începerea lucrărilor de modernizare a Parcului Feroviarilor este deocamdată la stadiul de intenție. De ce Primăria tergiversează licitația

De aproximativ un an, Primăria Cluj-Napoca intenționează să scoată la licitație lucrările de modernizare a Parcului Feroviarilor. Cea mai recentă intenție este din luna iulie, când conducerea administrației publice locale anunța că va lansa licitația, dar nu s-a întâmplat nimic de atunci până în prezent. Ieri, 5 noiembrie, Primăria a publicat pe SICAP un anunț de intenție privind licitația de execuție a lucrărilor. Anunțul este valabil până în 16 noiembrie. Dacă se menține acest ritm lent, lucrările vor începe cel mai devreme anul viitor, în primăvară. Asta, în cazul în care nu vor exista contestații. Sau, cum se întâmplă în ultima perioadă, există și varianta anulării licitațiilor de mai multe ori din lipsă de ofertanți.

Parcul Feroviarilor a intrat în proprietatea Primăriei în 2017. De atunci se tot vorbește despre modernizarea acestui obiectiv, dar până acum s-au făcut doar concursul de soluții și proiectul tehnic. Lucrările se lasă așteptate. Anul trecut, primarul Emil Boc spunea că totul durează atât de mult din cauza concursurilor de soluții. Iată însă că s-au încheiat toate concursurile, dar lucrările nici măcar nu au fost scoase la licitație.

Proiectarea este gata din august 2019. Atunci Boc preciza că va demara licitația de execuție a lucrărilor după ce e finalizată proiectarea. A trecut însă mai bine de un an și suntem doar la faza unui anunț de intenție.

Dacă te întrebi de ce întârzie atât de mult lucrările, este foarte posibil ca Primăria să aștepte finanțare de la Uniunea Europeană. Iată ce spunea Boc în iulie 2020, în urma unei deplasări la Bruxelles:

„Va fi finanțare din exercițiul financiar următor. De asta am fost la Bruxelles, să mă asigur că finanțarea pentru ce înseamnă verde, nepoluant, va veni direct la administrațiile locale și vom fi eligibili la proiecte. Vom avea finanțare și pentru Parcul Feroviarilor, dar din 2021-2027. Pentru tot ce înseamnă verde, că va fi Parcul Est, Cetățuia, modernizarea malurilor Someșului, Pădurea Clujenilor, pădurea-parc Făget”.

Este și justificată solicitarea de fonduri europene ținând cont de valoarea mare a lucrărilor: 10,3 milioane euro.

Pentru această investiție au fost prevăzute 4 obiective:

1. Parcul Feroviarilor – 53.457 mp

2. Amenajare Strada Parcul Feroviarilor – 8.496 mp

3. Amenajarea malurilor râului Someș

4. Realizare pasarele pietonale peste râul Someș.

Se vor efectua lucrări de reamenajare integrală a suprafeței parcului, a spațiilor verzi, se va suplimenta vegetația existentă prin plantarea a 510 arbori și arbuști, se vor efectua lucrări arhitecturale de modernizare a spațiilor: alei pietonale, mobilier urban, iluminat public, dotări de agrement, recreere și sport precum și podețe pietonale.

Mobilierul urban existent se va înlocui cu mobilier nou pentru repaus și recreere:

– rastele pentru biciclete la cele două intrări principale în parc;

– vitrine iluminate, în diversele zone de interes ale parcului;

– cișmele cu apă amplasate în proximitatea celor două intrări principale din parc;

– echipamente specifice pentru locul de joacă, locul cu aparate fitness și locul de jocuri de masă;

– iluminat general și arhitectural;

– instalații ape pluviale;

– instalații de alimentare cu apă și irigații.

Amenajarea străzii Parcul Feroviarilor presupune lucrări de înlocuire integrală a pavajului, a elementelor de mobilier urban, a sistemului de iluminat și semaforizare existent cât și amenajarea de noi benzi pentru biciclete.

Malurile râului Someșul Mic vor fi amenajate pe porțiunea din dreptul Parcului Feroviarilor, lucrările constând în amenajări peisagere, crearea de noi alei pietonale, dotare cu mobilier urban nou, sistem de iluminat nou. Amenajarea va fi una naturală cu alei din lespezi de piatră, vegetație gazon și plantații cu arbori și arbuști, iluminat general și arhitectural cu sistem LED și mobilier urban pentru odihnă.

Durata estimată pentru execuția lucrărilor este de doi ani. 

Adauga comentariu