Încep exproprierile pentru amenajarea Someșului și a pistei de la Aeroport: peste 120.000 de euro pentru despăgubiri

Exproprierile pentru amenajarea râului Someşul Mic, pe raza localităților Cluj-Napoca și Apahida, bat la ușă după ce Consiliul Județean Cluj a aprobat desfășurarea celei de-a doua etape în acest sens. Astfel, administrația județeană și-a însușit raportul de evaluare a proprietăţii imobiliare în vederea stabilirii valorii de despăgubire, fiind aprobate totodată și lista imobilelor supuse exproprierii și sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilelor necesare pentru realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajarea râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj”.

Valoarea estimată a celor 331 de terenuri ce urmează a fi expropriate în cadrul etapei a doua a lucrării de utilitate publică denumită „Amenajarea râului Someșul Mic în Municipiul Cluj-Napoca, jud. Cluj” este de 126.249,282 euro, adică 606.855,049 RON la cursul BNR de 1 Euro = 4.8068 Ron din data de 27.02.2020, conform raportului de evaluare realizat la solicitarea CJ Cluj și însușit de administrația județeană.

După cum se precizează într-unul din articolele hotărârii adoptate de Consiliul Județean Cluj:

Art. 4. (1) Prezenta hotărâre reprezintă decizie de expropriere în sensul prevederilor Legii nr. 255/2010 şi constituie titlu executoriu pentru predarea bunurilor imobile, atât împotriva celor expropriaţi, cât şi împotriva celor care pretind un drept legat de bunurile imobile expropriate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile expropriate, se arată în documentul citat. 
 
Contestaţiile formulate împotriva hotărârii de expropriere adoptate de administrația județeană nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză, iar hotărârea de expropriere produce efecte şi în situaţiile în care proprietarii imobilelor cuprinse în listă nu se prezintă la sediul Consiliului Judeţean Cluj în termenul prevăzut de lege, de la data notificării, pentru stabilirea unei juste despăgubiri, nu prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi sau în care nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii.  

Motivul adoptării unei asemenea hotărâri vizează amenajarea pistei de decolare-aterizare de 3.500 m necesară îmbunătățirii infrastructurii aferente Aeroportului internațional „Avram Iancu”.

În 2016 a fost aprobată asocierea Judeţului Cluj cu Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa în vederea realizării lucrărilor de utilitate publică, a pistei de la Aeroport și a amenajării râului Someșul Mic. 

În aprilie anul trecut, Ministrul Apelor și Pădurilor, aflat în vizită la Cluj, a criticat dur lipsa de implicare a Consiliului județean Cluj în privința amenajării malurilor Someșului. Conform poziției exprimate atunci de ministerul de profil, administrația județeană din Cluj nu a constituit nici măcar o comisie pentru exproprieri. Cu prilejul vizitei sale în Cluj, ministrul Apelor și Pădurilor a tras un semnal de alarmă în privința întârzierii acestor lucrări cu impact major asupra pistei Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

CITEȘTE ȘI: Consiliul Județean Cluj incasează o scatoalcă ministerială pentru că a tergiversat amenajarea malurilor Someșului

„Investiţia de amenajare a râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, care prevede devierea cursului în vederea prelungirii pistei Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, nu este una de importanţă locală, ci una de importanţă naţională, deoarece aeroportul este unul cu un impact extraordinar privind zborurile înspre şi dinspre Europa şi nu numai. Consiliul Judeţean Cluj şi-a asumat, în urma asocierii cu Apele Române, realizarea exproprierilor de teren pentru acest proiect, dar am constatat că nici măcar comisia privind exproprierile nu a fost constituită.

Credem în încadrarea în termenele de derulare a investiţiei şi finalizarea ei în 2022 şi trag un semnal de alarmă deoarece suntem deja în întârziere. Dacă până acum s-a stat într-o zonă de lentoare, vrem să urgentăm proiectul care se ridică la 109 milioane de lei. Noi am alocat, în acest an, trei milioane de lei ca să arătăm că ne dorim ca proiectul să se finalizeze. Dacă se realizează exproprierile, în acest an, la rectificare, vom suplimenta suma", declara în aprilie 2019 fostul ministru al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, în urma unei vizite efectuate în Cluj. 

Încă de anul trecut, Ministerul Apelor și Pădurilor semnala gravele întârzieri în privința acestui proiect și anume faptul că Consiliul Judeţean Cluj nu a realizat exproprierile de teren în vederea prelungirii pistei de 3500 de metri a Aeroportului Cluj.

Realizarea obiectivului Pista de decolare - aterizare 3500 m este condiţionată de realizarea obiectivului de investiţie „Amenajarea râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, întrucât actualmente albia râului Someş se află pe viitorul amplasament al pistei.

În acest context este necesară includerea în domeniul public al judeţului Cluj a imobilelor care fac obiectul procedurii de expropriere, aferente Etapei II, pentru care au fost consemnate sumele reprezentând despăgubiri şi a fost emisă decizia de expropriere.

Obiectivul de investiţie „Amenajarea râului Someşul Mic în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj” se află pe lista de obiective cu finanțare integrală sau parțială de la bugetul de stat, cu alocații propuse pentru anul 2019, urmând a se executa lucrările pe tronsonul II de consolidare pe ambele maluri.

Având în vedere faptul că Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa va derula întreaga procedură pentru realizarea lucrărilor de amenajare a râului Someşul Mic, se impune constituirea dreptului de administrare în favoarea acesteia, cu privire la imobilele ce vor fi supuse exproprierii în etapa II.

Pentru finalizarea proiectului de realizare a noii piste, cu o suprafață totală de 3.500 de metri, sunt necesare lucrări pentru devierea malurilor Someșului. Aeroportul Internațional Cluj a încheiat în 2013 prima etapă, de 2.100 de metri, din proiectul de construire a noii piste.

 

Adauga comentariu