Din oras

Incendiu pe strada Traian Moşoiu: „Eram pe stradă şi dintr-o dată am auzit o explozie puternică” VIDEO

Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat pe strada Moşoiu pentru a stinge un incendiu de proporţii. Potrivit martorilor, din interioriul unui garaj situat pe strada respectivă s-a auzit o explozie puternică, urmată de flăcări mari. Mai mult, flăcările s-au extins şi la o maşină aflată în apropiere. 

 

„Eram pe trotuar pe strada respectivă şi dintr-o dată am auzit o explozie puternică. Atât de tare a fost explozia încât am simţit vibraţiile ei în piept. În câteva secunde s-au înălţat flăcări uriaşe. Cred că a luat foc un garaj şi mi s-a părut că am văzut acolo butoaie cu ulei care ardeau. Au ajuns deja pompierii şi încearcă să stingă flăcările. Nu ştiu dacă sunt persoane rănite. Se vede în filmare un bărbat care pare să fie propietarul garajului”, a declarat un martor al exploziei. 

„Trei autospeciale pentru stins incendii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins două garaje, o anexă și s-a extins la o cameră a unei case de locuit, pe strada Traian Moșoiu din municipiul Cluj-Napoca. În momentul sosirii autospecialelor, pe timpul realizării dispozitivului preliminar, o butelie de gaz a explodat într-unul dintre garaje, din fericire fără a produce victime.

Un echipaj SMURD a consultat o femeie în vârstă de cca 80 de ani care prezenta agitație psihomotorie, însă nu a fost necesar transportul la spital.
Operațiunile de stingere au durat cca o oră, limitându-se extinderea la celelalte încăperi ale casei de locuit și a locuințelor din apropiere.
Din cercetările preliminare, se pare că incendiul a pornit de la scânteile mecanice generate de lucrările cu flexul în interiorul unui garaj, care au aprins câteva materiale textile ce erau depozitate lângă butoaie cu ulei (combustibil pentru centrala de încălzire a imobilului)”, arată cei de la ISU Cluj.

În imagini se vede cum în timp ce pompierii încearcă să stingă flăcările mai au loc şi alte explozii în locuinţa din apropierea garajului. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *