Încă o „victorie” a administrațiilor locale din Cluj: Clujana a intrat în insolvenţă

Tribunalul Specializat Cluj a admis miercuri cererea de intrare în insolvență a conducerii politice a fabricii clujene. După Cluj Arena, Societatea de Pază și Protecție, este rândul acestui brand căpușat de către toate partidele politice clujene să-și dea obsteșcul sfârșit economic.

După ce în data de în 19 decembrie 2017, conducerea a ceea ce a mai rămas din cunoscutul brand clujean, după decenii de căpușare politică, a depus cerere de intrare în procedura de insolvenţă la Tribunalul Specializat din Cluj-Napoca, instanța a dispus azi deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi a numit un administrator judiciar provizoriu.

Directorul general al societăţii, Florin Gliga, susține că această cerere a fost depusă cu intenţia de redresare a societăţii într-un termen de 3 ani. De asemenea, acesta susține că a contestat în instanţă sechestrul şi scoaterea la vânzare a mai multor active ale societăţii de către ANAF, pentru că valoarea acestora este mult mai mare decât datoria către fisc.

Ziar de Cluj a scris anul trecut mai multe materiale prin care arăta cam care ar fi interesele imobiliare ale falimentării Clujanei și a mutării acesteia într-unul dintre Parcurile Industriale ale CJ Cluj. Întreaga proprietate, care însumează peste 9.540 de metri pătrați, este ofertată la 27,8 milioane lei (exclusiv TVA), plus un spațiu comercial de 118 mp ofertat la 676.245 lei (exclusiv TVA). Practic, aproape un fleac la valoarea imobiliară a zonei.

Datoriile Clujanei se ridicau, la finalul lunii septembrie 2017, la 13 milioane de lei, din care 5,1 milioane lei la bugetul de stat, 5,5 milioane lei contribuții neachitate pentru pensii, 220.000 de lei sume neachitate la bugetul pentru șomaj, precum și restanțe de 2,1 milioane lei la bugetul asigurărilor de sănătate.

Anul trecut Clujana a intrat pe profit, realizând un câștig de 213.000 lei, la afaceri nete de 9,9 milioane lei. Motiv pentru conducerea CJ Cluj să se laude cu semne de revenire. Care revenire la datorii de 13 milioane de lei care produc penalizări comparapile cu acest “câștig”?

Următorul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 21 februarie 2018.

Adauga comentariu