Amicii ziarului

Imparatul mustelor si Tinutul Secuiesc

Discursuri halucinante sambata cu ocazia lansarii candidatilor UDMR la europarlamentare. Politicieni infierbantati cu jugulara pulsand, in fata celor o mie de activisti adusi din teritoriu. Steaguri fluturate si imnuri cantate din toti rarunchii. Demagogie si tradare la fiecare al doilea cuvant rostit de la tribuna.

Asa arata Sala Sporturilor din Odorheiul Secuiesc, ca un mic teatru de lupta, dusa cu un dusman imaginar in persoana poporului roman. Privind atent ce s-a petrecut la aceasta adunare si urmarind discursurile politicienilor, iti dai seama cat de disperati au ajuns liderii maghiarimii din Romania.

Disperati de probabilitatea ca locurile caldute sa nu mai fie ocupate de ei, ci de dusmanii imaginari ai maghiarimii, lanseaza in public afirmatii si slogane demne de mila si dispretul oricarui om civilizat. Cat de jos se poate ajunge in discursul politic incat sa starnesti populatia unei tari la ura fata de vecinii si prietenii cu care si-au trait viata si si-au impartit nevoile de-a lungul a sute de ani? Cat de penibil poti fi ca politician incat sa inventezi probleme care, de fapt, nu exista decat de 25 de ani in Transilvania?

Cat de disperat poti fi sa pui la incercare linistea si buna intelegere a doua natiuni cu istorie comuna?

Daca as fi maghiar, m-as simti jignit de politicienii care ma reprezinta si care, se vede bine, in toti acesti ani de dupa Revolutie, au fost la guvernare si nu au facut decat sa promita electoratului tampenii, iar acum joaca ultima carte a pseudoiredentismului. As considera toata aceasta masinatiune o lipsa de respect fata de bunul simt de care este guvernat orice cetatean civilizat. As considera bataie de joc presupusa bunastare promisa a unui tinut secuiesc.

Cum sa inghit tampenii si sa nu ma simt jignit de liderii UDMR care ne spun sa aducem modelul catalan si tirolez in Ardeal sa ii facem pe romanii din Secuime sa se simta minoritari? Cum sa inghit asemenea marlanii? As considera toate acestea lipsa de respect si subevaluare a inteligentei unui cetatean al Europei secolului XXI. Nu vi se pare ca toate acestea se repeta ori de cate ori se apropie alegeri de orice fel?

Nu vi se pare ca maghiarii sunt dusi de nas si sunt informati gresit si nu li se spune clar cum Harghita si Covasna primesc de la bugetul statului mai mult decat dau ele? Nu-i asa ca este mai simplu sa folosesti momeli medievale ramase in colturile mintilor bolnave si avide de dominatie si care, intr-un secol XXI in care granitele Europei cad, momeli despre teritorii si tinuturi?! Daca vor avea rabdare si nu considera prea mult timp pierdut in cateva ore de lectura, ii rog pe fratii mei maghiari sa citeasca romanul Imparatul mustelor scris de William Golding. Dupa ce veti fi citit cartea, va veti da seama in ce fel sunteti prostiti de acesti pseudo lideri ai UDMR. La fel ca si in carte, dorinta de afirmare si de recunoastere a faptului ca ei sunt cei care va conduc destinele ii face pe acesti fanfaroni UDMR sa puna in discutie evolutia si bunastarea intregului popor roman, chiar daca din el fac parte si celelalte minoritati nationale. Veti vedea dupa lectura, cum spiritul uman reuseste sa readuca in discutie mitul lui Cain si Abel ori de cate ori se iveste ocazia si cum pot niste lideri corupti sa catalizeze masele sa ii urmeze, doar spunandu-le povesti despre un posibil Imparat al mustelor impotriva caruia doar ei au putere.

Dorinta de a avea propriul trib, ii face pe unii lideri sa uite ca egocentrismul este doar una dintre calitatile diavolului.

Iar voua politicienilor UDMR va adresez o simpla intrebare: stiti ce ati reusit sa faceti pentru maghiari in 25 de ani de politica romaneasca? Va dau tot eu si raspunsul: Nimic.

Stiti de ce? Pentru ca nu era necesar sa faceti ceva.

Tot ce s-a intamplat bun pentru comunitatea maghiara s-a intamplat datorita evolutiei societatii europene, nu datorita voua. In schimb, va spun ce vad eu ca ati facut. Ca urmare a politicii voastre bazate pe instalarea spaimei in randul maghiarilor din Romania si ca revers al actiunilor voastre, nasterea de miscari extremiste romanesti, ati reusit sa produceti o ruptura in randul societatii atat de mare incat nu stiu daca acum, dupa un sfert de secol de democratie romaneasca, romanii ar mai inconjura o biserica in Timisoara pentru a scapa un preot maghiar din mainile Securitatii.

Nu mai tineti maghiarii in intuneric, nu ii mai purtati pe strazi imbracati in uniforme negre pentru ca veti da nastere unor monstri care bat papusi cu chipul unui bun prieten al poporului maghiar (Avram Iancu)! Lasati-i sa evolueze alaturi de romanii care, in acest moment, dau dovada de o mai mare maturitate politica lasand fara fotolii caldute bufoni ca Vadim Tudor si sleahta de papitoi ai PRM.

Asta-i reusita voastra, nevolnicilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *