ILEGALITATE la votarea noilor membri ai CA al Aeroportului Cluj-Napoca? Tișe & Co. au adus la conducerea instituției un personaj care a contribuit la devalizarea Aeroportului Băneasa - VIDEO

Sfidare, sfidare, sfidare – așa s-ar putea caracteriza modul în care, astăzi, în ședința de Consiliu Județean a fost votată schimbarea componenței Consiliului de Administrație (CA) al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca. După o tentativă eșuată și după o modificare a propunerilor, noul CA a fost votat așa cum și-a dorit Alin Tișe, președintele CJ Cluj. Noua componență a fost votată deși 2 comisii nu și-au dat avizul pentru schimbarea CA al Aeroportului, deși Marius Mînzat, vicepreședintele CJ Cluj nu a răspuns unor întrebări adresate de consilierii județeni, deși angajații Aeroportului sunt nemulțumiți, deși unul dintre membrii noului CA a fost implicat în devalizarea Aeroportului Băneasa.

Proiectul de hotărâre pentru schimbarea CA al Aeroportului Cluj-Napoca s-a aflat pentru a doua oară pe ordinea de zi a unei ședințe de CJ, după ce data trecută a fost amânat din cauza lipsei avizelor unei comisii. Și de data aceasta nu și-au dat avizul Comisia 2 pentru că 2 membri s-au retras din sală când au discutat, anterior ședinței, acest proiect și Comisia 4 din cauză că membrii PSD au refuzat să voteze. Cu toate acestea, proiectul a fost acceptat și supus votului consilierilor. Este interesant faptul că prima dată nu a fost supus votului din cauza lipsei unor avize ale comisiilor, dar de data aceasta nu a mai fost un impediment acest lucru. 

Înainte de a trece la vot, consilierul PNL Dorel Secară i-a cerut explicații lui Marius Mînzat (teoretic inițiatorul proiectului de hotărâre pentru modificarea CA pentru că practic Tișe este în spatele acestei modificări, dar a semnat cu mâna lui Mînzat) cu privire la calitățile noilor membri despre care Ziar de Cluj a scris în urmă cu câteva zile. Cei 4 noi membri sunt: Petre Alina Mirela - reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice; Rădulescu Diana Angelica; Grigoriu Valentin; Persu Daniel, reprezentantul autorității publice tutelare. Pe lângă cei 4, rămân Popa Irimie; Konnert Agnes; Federiga Viorel, de unde rezultă un total de 7 membri ai CA.

Citește și:

Tișe vrea să aducă în CA al Aeroportului Cluj un personaj DUBIOS, care a condus Aeroportul Băneasa 5 luni, timp în care a JEFUIT instituția. Încrengăturile ajung până la Elena Udrea și Dan Voiculescu

Din materialul precizat mai sus aflați detaliat cum a fost implicat Valentin Grigoriu, fost director al Aeroportului Băneasa, în devalizarea instituției. Despre acest personaj a vrut să afle Viorel Secară ce îl recomandă să facă parte din CA al Aeroportului din Cluj-Napoca și cine este Alina Mirela Petre, reprezentantul Ministerului Finanțelor.

„Aș vrea să îl rog pe dl Mînzat să ne convingă să votăm acest proiect. Sunt sigur că cunoaște personal abilitățile personale ale celor propuși, în special ale domnului Grigoriu și ale doamnei de la București. Nu cred că ar îndrăzni să ne propună niște nume pe care nu le cunoaște, să ne convingă că sunt capabili să conducă într-un CA destinele aeroportului”, a spus Viorel Secară.

Nu a primit niciun răspuns. A fost sfidat de Marius Mînzat. Nici Tișe nu s-a sinchisit să explice de ce l-a numit pe Grigoriu în CA al Aeroportului Avram Iancu. Cât despre numirea doamnei de la București, președintele CJ Cluj a declarat că este o numire pe care nu o poate refuza.

„Tot ce s-a dorit a se spune despre participanți este în CV, toată pregătirea lor este în CV. Numirea doamnei de la Finanțe a fost făcută de Ministerul Finanțelor, noi nu am avut niciun amestec. Chiar dacă nu o cunoaștem nici unul dintre noi, trebuie să o votăm și nu putem refuza numirea ei pentru că este numită de ministrul Teodorovici. Eu nu o cunosc personal, cred că nimeni de aici nu o cunoaște”, a precizat Tișe.

Consilierul județean PSD Vladimir Mătușan a solicitat retragerea proiectului de pe ordinea din cauză că nu are toate avizele și a cerut să i se comunice care este legea potrivit căreia proiectul poate fi votat deși nu are în întegime avizele.

„Vă solicit să retrageți proiectul de pe ordinea de zi pentru că proiecte care nu au aviz nu pot fi dezbătute. Vreau ca d-na secretar de județ să ne spună de ce a fost introdus pe ordinea de zi dacă nu are aviz”, a punctat Mătușan.

Conducerea Aeroportului a precizat că va analiza legalitatea adoptării noii componențe a CA.

Domnul consilier județean Vladimir Mătușan a prezentat pe larg aspectele de nelegalitate ale hotărârii adoptate. Bineînțeles că și noi vom analiza aspectele de legalitate, ne vom mai exprima părerea în acest sens. Aeroportul merge foarte bine, avem rezultate foarte bune, ne-am propus și în 2019 o creștere a numărului de pasageri, ne preocupăm de siguranța pasagerilor. Nu considerăm că este o problemă numărul de membri, dar dorim respectarea legii”, a afirmat David Ciceo, directorul Aeroportului Avram Iancu Cluj-Napoca.

Noua componență a fost votată cu 23 de voturi pentru, 11 abțineri, 1 persoană nu a votat. Viorel Secară este cel care a refuzat să voteze.

Adauga comentariu