Ildiko Topai, candidata Mișcării Liberale la Consiliul Județean Cluj: „Cei care promit acum că vor construi nave spațiale nu au fost în stare, cât au fost în funcție, să repare un pod sau să asfalteze câțiva kilometri de drumuri județene!”

Ildiko Topai, candidata Mișcării Liberale la Consiliul Județean Cluj, este o persoană care, prin prisma a tot ceea ce a făcut în viața sa de până acum merită cu vârf și îndesat să îi reprezinte pe clujeni în această funcție publică. Ea s-a dedicat întotdeauna oamenilor, nu cu vorba, ci cu fapta, începând de la vârsta de 20 de ani, când făcea voluntariat pentru „Medici fără Frontiere”, pentru a le oferi copiilor din orfelinate și celor din centrele de reeducare șansa la condiții decente de trai și lumina speranței și a respectului pentru demnitatea umană. Proiectele pilot în care s-a implicat Ildiko Topai prin intermediul „Medici fără Frontiere” au readus normalitatea în viața a mii de copii și au corectat deficiențele sistemului care, în loc să îi îngrijească pe minorii aflați în dificultate, îi distrugea și îi trata ca pe niște animale. 

De 26 de ani, Ildiko Topai este și profesor-educator la Școala Specială din Huedin, unde s-a dedicat clipă de clipă, trup și suflet, pentru ca generații întregi de copii cu nevoi speciale să devină adulți împliniți și integrați social. Ea este căsătorită, are o fetiță de 15 ani, iar de copiii de la școală s-a ocupat întotdeauna ca de o a doua familie. În paralel cu munca de dascăl, Ildiko lucrează și ca farmacistă și își găsește timp și pentru implicare politică, fiind convinsă că nimic nu se poate schimba în bine în societate doar stând pe margine și criticând, că transformările pozitive se pot face doar din interior, prin implicarea în partidele politice a cât mai multor oameni competenți, preocupați de nevoile reale ale semenilor lor. Ea candidează la Consiliul Județean Cluj din partea Mișcării Liberale pentru că în această formațiune a găsit astfel de oameni, care îi împărtășesc năzuințele și entuziasmul de a munci în folosul clujenilor, pentru binele tuturor. 

Aspirațiile viitorului consilier județean  țin de lucruri simple și de bun-simț pentru că Ildiko Topai, un candidat sincer și onest, nu promite și nu își dorește pentru Cluj lucruri științifico-fantastice, ci proiecte fezabile, cu impact imediat asupra calității vieții locuitorilor județului.

O muncă susținută pentru a le reda unor copii traumatizați speranța la o viață normală

Ildiko Topai s-a născut în Huedin, unde a făcut școala generală și liceul. Și-ar fi dorit o carieră în sportul de performanță, a fost selectată pentru secția de atletism a Colegiului Național Sportiv „Cetate” Deva, însă nu a dat curs acestei oportunități pentru că părinții său nu au fost de acord, dorindu-și ca fiica lor să devină contabilă. După absolvirea liceului, Ildiko a dat admitere la ISE, mai mult obligată de părinți, și, după ce a picat în mod intenționat, mama sa, pentru ca să se răzbune, i-a spus: „Bine, dacă nu vrei să te duci la facultate, te duci și muncești în uzină!”

Tânăra absolventă de liceu industrial s-a angajat atunci la fabrica Unirea din Huedin, unde a lucrat ca personal TESA timp de un an și ceva, până în 1990, când s-a angajat ca profesor educator la Școala Specială din Huedin. În paralel cu munca la școală, din 1991, timp de 3 ani, ea a urmat cursurile Institutului Pedagogic din Cluj-Napoca, obținând specializarea de învățător-educator.

Din 1992 până în 1994, Ildiko Topai a făcut voluntariat pentru „Medici fără Frontiere”, în cadrul unor programe dezvoltate de acest ONG în orfelinatele și în centrele de minori din România. În această perioadă, relativ scurtă, dar foarte densă, în care a muncit zi și noapte alături de oameni de diferite naționalități, Ildiko s-a dezvoltat foarte mult din punct de vedere uman, trecând prin experiențe foarte dure, care și-au lăsat amprenta asupra sufletului ei:

„Am lucrat pentru programele dezvoltate în orfelinate, în cămine pentru copii cu handicap foarte grav, care se numeau cămine-spital. Aici copiii stăteau câte 50 într-o cămăruță mică, goi, dezbrăcați, tratați efectiv ca animalele. Despre existența acestor copii s-a aflat numai după Revoluție, iar intervenția celor de la Medici fără Frontiere a fost una de urgență. Era ceva cumplit ce se întâmpla cu miile de copii din centrele acestea pentru care intervenția noastră, într-o primă etapă,  a însemnat ameliorarea condițiilor de viață. Copiii stăteau efectiv pe jos, fără niciun fel de mobilier în cameră, iar clădirile au fost renovate și mobilate, s-au amenajat cabinete de lucru, săli de mese, tot ce presupunea un trai cât mai apropiat de normalitate. 

Etapa a doua a intervenției a constat în programe de formare a personalului, pentru că în aceste cămine erau angajate femei care nu aveau niciun fel de pregătire. Eu m-am implicat și în amenajarea diferitelor spații, dar și în programul acesta de formare, le-am învățat pe acele femei cum trebuie tratați copiii, cum să lucreze cu ei, care este eficiența muncii dacă se lucrează într-un anumit fel și le-am explicat, în primul rând, faptul că acei copii sunt ființe umane, nu animale, pentru că adevărul este că erau tratați ca niște animale!”

Un proiect pilot al voluntarilor de la „Medici fără Frontiere”, în care Ildiko Topai s-a implicat, a vizat centrele de reeducare pentru minori, care, în anii ʼ90, erau adevărate închisori, similare celor în care erau încarcerate persoanele adulte:

„Noi am încercat să intervenim, să explicăm autorităților că nu este normal ca niște copii, în general hoți de buzunare și mici șmenari, să fie tratați ca niște delincvenți notorii și să fie închiși în astfel de pușcării. Am întâmpinat multe dificultăți, o mare rezistență din partea autorităților care nu acceptau o deschidere a acestor centre, pentru că li se părea normal ca ele să rămână în continuare în regim de penitenciar, chiar dacă în general media de vârstă a copiilor de acolo era între 7 și 9 ani.

 Acești minori stăteau toată ziua într-o celulă, fără nicio ocupație, și nu aveau dreptul la vizite decât foarte rar. În cele din urmă am reușit să obținem permisiunea de a construi centre pilot la Centrul de Minori din Cluj și la cel din Bistrița, centre de care m-am ocupat eu împreună cu un coleg belgian. Noi am gândit întregul proiect, noi l-am pus în practică și l-am finalizat prin ʼ93-ʼ94, cu promisiunea autorităților că dacă o perioadă de timp lucrurile funcționează, acest proiect pilot se va replica în toate centrele de minori din România.”

La fel ca în cazul orfelinatelor, și în centrele de reeducare pentru minori, prin intervenția voluntarilor inimoși de la „Medici fără Frontiere”, copiilor li s-au creat condiții sănătoase de viață, prin amenajarea spațiilor interioare și exterioare, prin crearea de zone de recreere în care aceștia să își poată petrece timpul jucându-se și făcând sport. În aceste centre pilot, minorii puteau chiar să iasă în oraș cu bilet de voie. În aceste instituții ajungeau de obicei copii care trăiau pe străzi, care își duceau viața prin canale sau copii din familii dezorganizate, care nu aveau ideea asupra a ceea ce înseamnă o viață normală și condiții decente de trai. Proiectul acestor centre pilot a însemnat un real succes pentru că le-a oferit acestor copii pentru prima dată perspectiva unui trai civilizat: ei au văzut că e posibil să învețe să scrie, să citească, să se spele, să își schimbe hainele, și astfel au colaborat cu voluntarii ONG-ului „Medici fără Frontiere”, pentru că ceea ce le ofereau aceștia li se părea Raiul pe Pământ:

„A fost o mare reușită, nesperată pentru mulți, dar noi am crezut în ea și am mers mai departe, în ciuda tuturor piedicilor. Am avut rezultate, mulți copii fără familii sau provenind din familii dezorganizare au fost orientați de către asistenții sociali și de către psihologi către centre de plasament, către instituții unde aveau posibilitatea de a merge la școală și astfel li s-a deschis o nouă perspectivă, au văzut o primă lumină în viața lor.”

Prin activitatea sa din cadrul „Medici fără Frontiere”, Ildiko Topai a reușit un lucru aparent paradoxal: a făcut din centrele de detenție medii de viață unde unii copii cunoșteau pentru prima dată faptul că poate exista viață, că pot avea și ei o șansă, la fel ca ceilalți. La finalul proiectului, rezultatele au fost prezentate la Minister, iar acest program a fost introdus în toate centrele de reeducare pentru minori și, treptat, lucrurile au început să meargă pe un făgaș normal. Au fost create direcțiile de asistență socială, iar drepturile copilului au început să fie luate în considerare, pentru că până atunci în România nu exista nici măcar conceptul de „drepturile copilului”.

Profesor-educator din pasiunea de a reconstrui oameni

În 1994, când proiectul pentru România a ONG-ului „Medici fără frontiere” s-a încheiat, Ildiko Topai s-a întors la Școala Specială din Huedin, unde continuă să lucreze și astăzi, ca profesor-educator. Între timp, în concediul de maternitate, ea a făcut și Școala Postliceală Sanitară, cu specializarea asistent medical de farmacie. Pentru că se simțea atrasă de acest domeniu, a urmat ulterior și Facultatea de Farmacie și un masterat în Farmacologie în cadrul Universității din Oradea. Ea a absolvit de asemenea un masterat de „Consiliere școlară și asistență psihopedagogică”, iar din anul 2003 lucrează atât la farmacie, cât și la școală:

„Am continuat în toți acești ani să mai lucrez și la școală pentru că îmi place enorm de mult, pentru că o fac cu plăcere, cu pasiune. E un domeniu care, chiar și după 26 de ani, mă fascinează, e un loc de muncă unde zilnic dai foarte mult din tine, dar și primești foarte mult! Elevii noștri sunt în general copii orfani sau proveniți din familii dezorganizate sau copii cu deficiențe asociate, cu probleme de sănătate (autiști, cu Sindrom Down, cu ADHD).

Comparat cu învățământul de masă copiii aceștia, având atâtea probleme și, mai ales, neavând, mulți dintre ei, familii, au multe carențe afective, așa că, pe lângă rolul nostru de dascăli, este absolut necesar să fim la dispoziția lor în fiecare clipă.”

Oamenii care lucrează cu acești copii speciali („nici mai buni, nici mai răi, ci diferiți”), sunt, la rândul lor, oameni speciali pentru că li se dedică trup și suflet celor mici, în ciuda condițiilor grele de muncă și a salariilor de mizerie. Ei fac cu pasiune această profesie, o adevărată muncă de apostolat. Satisfacțiile constă în mulțumirea sufletească a transformării acestor copii cu probleme în oameni maturi realizați:

„Sigur că copiii aceștia nu merg la olimpiade, nu obțin rezultate extraordinare la învățătură, dar în momentul în care un copil, pe care l-ai educat din clasa I, în care ai investit tot ce ai știut și ai putut, vine și te caută, după ce a ajuns la maturitate, și îți mulțumește că l-ai făcut om, că l-ai învățat, și îți arată poze cu partenerul de viață, cu copiii săi, ai cea mai mare satisfacție posibilă! Să poți să spui că ai reconstruit un om, un suflet, că ai fost și vei rămâne pentru totdeauna o parte a vieții lui, este satisfacția supremă pe care o poți avea! Copiii noștri ne caută mereu, chiar și după ce termină școala, și când le este bine, și atunci când le este greu, pentru că doar pe noi ne au, noi am fost familia lor!”

„Dacă vrei să faci ca lucrurile să se miște trebuie să te implici!”

Ildiko Topai lucrează dimineața la farmacie, după-masa la școală, iar seara își face timp și pentru propria familie. Își găsește întotdeauna timp pentru toate, pe toate le face cu plăcere și, în plus, având o viață conexată cu problemele oamenilor, pentru că statul pe margine nu i-a stat niciodată în fire, din 1997 a început să facă și politică.

În 2008, în timpul Guvernului Boc, Ildiko Topai a simțit că lucrurile o iau razna din punct de vedere politic, că suntem trădați de către guvernanți, așa că a intrat în PSD, din dorința de a se implica, de a fi o voce a societății, de a contribui la schimbarea în bine pe care și-o dorea:

„Dacă vrei să faci ca lucrurile să se miște trebuie să te implici! Dacă stai doar nervos pe margine și critici nu aduci nimic constructiv pentru societate. Pentru a îți putea pune în practică proiectele pe care le ai trebuie să te implici politic pentru că legile și guvernarea unei țări sunt făcute de către partidele politice. Am ales PSD pentru că doctrinar m-am simțit mai apropiată de acest partid, am două meserii umaniste și am considerat mereu că trebuie să fim mai atenți și mai solidari cu cei din jurul nostru, că nu putem să trecem nepăsători pe lângă nedreptăți, pe lângă lucruri care sunt nelalocul lor.”

Ildiko Topai a rămas în PSD exact atâta timp cât s-a simțit utilă. În momentul în care concepțiile sale nu și-au mai găsit locul în acest partid, a renunțat la statutul de membru PSD și a intrat în Mișcarea Liberală, pentru că s-a regăsit în proiectele lui Liviu Alexa, pentru că a rezonat cu acest grup de tineri care își doresc să aducă un suflu nou în administrația locală și județeană:

„Am intrat în Mișcarea Liberală pentru că mi s-au prezentat niște proiecte interesante, pentru că Liviu Alexa este un om antisistem, pentru că m-am regăsit în multe dintre ideile sale. O cunosc foarte bine și pe Claudia Anastase, știu cât suflet și câtă onestitate pune în tot ceea ce face și sunt convinsă că proiectul acesta în care ea este implicată nu poate fi decât unul serios și sincer.”

„În loc să promitem lucruri de domeniul fantasticului, mai bine asfaltăm drumurile și facem școli și spitale”

Ildiko Topai candidează la Consiliul Județean Cluj din partea Mișcării Liberale fiind convinsă că, din postura de consilier județean, alături de colegii ei, va putea dezvolta o serie de proiecte cu un impact real asupra vieții oamenilor - nu promisiuni fanteziste, ci lucruri de bun-simț, care pot și trebuie să devină realitate:

„Politicienii vin acum în campanie și promit că vor face un nou Silicon Valley, că vor construi nave spațiale, dar, cât au fost în funcție, nu au fost în stare să repare un pod în Cluj, nu au fost capabili să asfalteze câțiva kilometri de drumuri județene, pentru a putea fi vizitate în bune condiții zonele turistice deosebite din județ, cum sunt, de exemplu, Cascada Vălul Miresei de la Răchițele, sau zona Pietrele Albe. În loc să promitem lucruri de domeniul fantasticului, mai bine asfaltăm drumurile și facem școli și spitale!

Eu mă gândesc la lucruri cu impact asupra vieții oamenilor. Nu avem, de exemplu, un transport județean integrat, accesibil oricărui om; un locuitor al județului Cluj nu poate accesa un orar stabil și clar al autobuzelor pe rutele județene.

Apoi avem zonele acestea turistice, în special cele de munte, cu un potențial extraordinar, care, dacă ar fi integrate într-un proiect unitar, ar putea aduce beneficii extraordinare locuitorilor județului. Nu există o corelare între evenimente, cum sunt festivalurile din Cluj, și spațiile de cazare din județ, iar asta e o mare problemă atât pentru cei care dețin pensiuni cu condiții foarte bune de cazare, cât și pentru turiștii care află foarte greu de aceste pensiuni. În județul Cluj există numeroase puncte de atracție turistică, dar ele nu sunt integrate într-un circuit, iar acesta este un mare dezavantaj pentru toată lumea.”

Ildiko Topai consideră că județului Cluj nu i se potrivește ceea ce vine de la București, că aici este o altă trăire, o altă stare de spirit, și niciun partid de până acum nu a reușit să coaguleze acest spirit aparte al Clujului:

„Acesta este unul dintre motivele pentru care am ales să fac parte din Mișcarea Liberală, pentru că noi le propune clujenilor un proiect care însumează tot ceea ce are Clujul mai bun ca entitate multiculturală! Noi credem în aceste valori și astfel sunt convinsă că și proiectul nostru pentru Cluj este fezabil, pentru că atunci când crezi cu adevărat în ceva, până la urmă și ceilalți vor ajunge să creadă în tine!”, conchide, cu încredere în viitorul mai bun al Clujului, candidata Mișcării Liberale la Consiliul Județean.

Foto: Ildiko Topai

Adauga comentariu