Din oras

Idiot Wind: Discursul primarului Emil Boc dedicat culturii naționale, spulberat de o rafală de vânt: „Avem vremuri mai cu vânt, vremuri mai friguroase…”

„Cu ocazia Zilei Culturii Naționale”, edilul Emil Boc a adresat un mesaj de pe platoul Teatrului Național din Cluj-Napoca. În timpul discursului, eșarfa tricoloră a edilului a fost luată de vânt, iar drapelele României și Uniunii Europene au fost trântite la pământ.

Edilul Boc le-a mulțumit tuturor oamenilor de cultură din Cluj și a afirmat că fără cultură nu ar exista democrație.

„Fără cultură nu am avea democrație. După cum scrie pe peretele din Sala Filarmonicii din Cluj, de la Casa Universitarilor – „Prin Cultură la Libertate”!

Fără cultură n-am ajunge să trăim într-o societate democratică”, a declarat Emil Boc.

Discursul primarului a fost întrerupt însă de rafalele de vânt.

La un moment dat, eșarfa tricoloră a primarului a căzut la pământ, iar drapelele României și ale Uniunii Europene arborate pe platoul Operei din Cluj au fost puse la pâmânt.

„Numai un pic să…

Ai grijă de steaguri! Ia-l, te rog”, s-a adresat Emil Boc.

„Avem vremuri mai cu vânt, vremuri mai friguroase…”, a făcut haz de necaz edilul clujean, reluându-și discursul despre rolul culturii în democrație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *