Eveniment

Iarna-i grea, omătul mare: Iar au rămas surprinse autoritățile că ninge iarna

Arată frumos afară, așa, cu zăpada prinsă de acoperișuri și copaci. Mai uită lumea de COVID-19…

În rest, noroc că e zăpadă ”udă” care se ”flșcăiește” ușor și se topește, fiind cald asfaltul. Și cald afară. Așa că autoritățile clujene nu l-au mai mobilizat pe Pantelică-RADP-Cluj să-și scoată utilajele pe străzi.

Conduceți cu grijă, fleașcă, fleașcă, dar alunecă – mai ales că majoritatea clujenilor nu și-au pus cauciucurile de iarnă la mașini.

11 județe din țară sunt, până la ora 14.00, sub avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș și Dâmbovița. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ și intensificări ale vântului în zona montană.

În cea mai mare parte a Carpaților Occidentali și Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. Din a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în prima parte a zilei de sâmbătă în sudul și sud-vestul Transilvaniei, precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, informează ANM.

Avertizarea Cod galben a intrat în vigoare vineri, la ora 20.00, și este valabilă până sâmbătă la ora 14.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *