iadul vietii noastre, singurul paradis palpabil

am incetat de multa vreme sa cred in bunatate sau rautate, nu le pot pune pe talere diferite la varsta emotionala inaintata pe care o am. totusi, nu inceteaza sa ma frapeze felul rapid si superficial cu care oamenii decid sa faca rau, desi tocmai il traisera cu 2 ore inainte sau cu 2 zile inainte. stiu, va scrie un controversat, insa va spun ca actiunile mele, chiar si cele care par violente, nu au ca trigger rautatea, ci, mai degraba, mult mai putin nociva dorinta de a demonstra ca eu am dreptate. trufie? nu stiu, unii ii zic donchihotism.
pot sa cred ca am dreptate si sa n-am, pot sa n-am dreptate si sa am, insa de aici si pana la a face rau, pentru mine e o cale rara. 

milostenia. o putem juca teatral sau modest. insa sensul unei pomene nu e sa te intrebi ce cacat va face cersetorul cu banii, fiindca o sa ii bea, ci daca nu cumva e mai bine sa ii bea pentru linistea sa de moment. tu nu faci la fel? nu te minti? nu incerci fericirea temporara? in fapt, singura fericire? nu exista fericiri de o zi. ele dureaza chiar mai putin decat un orgasm. dar exista temeri prelungi. 

care e diferenta intre o sticla de votca pe care si-o ia cersetorul sau impresia fericirii implinite ca ai luat un examen (intrand intr-o noua colivie?) sau ca ti-ai facut o poza cu noul tau Audi?

exact. esti si tu un cersetor. marea diferenta e ca nacajitul de pe strada cere bani pentru bautura, tu ceri atentie pentru rani mai adanci. 
tu esti propriul pomanagiu si propriul mecena, mintindu-te procrastinant ca maine e o noua zi. o noua zi cu acelasi eu e ca o viata in iad.

iadul vietii noastre, singurul paradis palpabil.

Comentarii

un cetatean

18.02.2020 12:44

mama ce ne-ai zis-o ! :)))))

Adauga comentariu