În 30 de ani de carieră de “şef” de presă niciodată nu mi-am permis să-mi trimit oamenii pe teren ca reporteri și să-i întorc în redacție agenți publicitari. Nu mi-am propus să fiu a patra putere în stat, ci doar câinele de pază al democrației.
Ce nu pricep “deontologii” de serviciu ai breslei noastre este faptul că noi nu suntem nici procurori, nici judecători, ci doar observatori și scormonitori în mizeria cotidiană pe care o lasă în urma lor cei care ar trebui să nu o lase, cei care au jurat pe Biblie că vor “respecta și apăra” legile și Constituția Țării. Că “vor face totul pentru prosperitatea” României şi a cetăţenilor ei. A TUTUROR cetăţenilor ei – asta este în atenţia Prim Voiajorului Patriei care acţionează ca şi cum ar fi numai preşedintele românilor din Partidul Naţional Liberal.
Din păcate pentru breasla mea, toate cele spuse mai sus s-au întîmplat și se mai întâmplă (jurnalişti trimişi pe teren ca reporteri şi întorşi în redacţii ca agenţi publicitari, fluturând din facturier şi chitanţier) – meseria mea a fost defigurată cu bani publici aflați la îndemâna politicienilor (și a afaceriștilor care-i sponsorizează), care și-au cumpărat liniștea ispitind și cumpărând caractere slabe care nu aveau ce căuta în breasla mea. Când n-a mai fost rentabil să cumpere numai oameni din breaslă, au cumpărat, sau au creat instituții mass media. Și s-au obișnuit să spună despre alții că suferă de toate lipsurile lor.
Cine zbiară primul despre hoție? Hoțul. Cine vede în angajații care-și câștigă o pâine cinstit, slugi? Slugoiul. Parvenitul care s-a cățărat și pe cadavre ca să parvină.
În 30 de ani de carieră am cunoscut suficient de mulți politicieni şi „deontologi de presă” (multora le-am fost şef în diverse redacţii), pentru a ști, a avea proprietatea cuvintelor pentru ceea ce urmează să spun. Pe mulți i-am scos din neantul în care erau la rugămintea unor prieteni comuni. Majoritatea și-au abandonat acei prieteni, apoi au dispărut și din preajma mea. Le era mai plăcut să leviteze de la câte limbi aveau proptite în fund de la anturajul de nevertebrate cu care le-a plăcut să se înconjoare. Așa eșuează majoritatea lor, crezând că levitează prin forțe proprii. Dar asta este altă poveste. Povestea despre cum, în mod inexplicabil, niște indivizi care nu prea aveau după ce bea apă acum mai bine de un deceniu, au devenit potenți, politicieni și prosperi oameni de afaceri.
Pe majoritatea i-am luat de “buni” prin preajmă, iar atunci când am făcut consiliere politică (nu săriţi direct la concluzii, nu am amestecat meseriile: nu am fost şi jurnalist, şi consilier politic) aceştia au făcut numai lucruri bune – nu mi-e rușine cu ei, așa i-am văzut; unii poate chiar mai fac lucruri bune. E datoria mea acum să văd care sunt acele lucruri bune pe care poate le mai fac și, mai ales, să-i trag de mânecă când o iau razna și au impresia că Lumea este la picioarele lor, când, de fapt, ei sunt la picioarele Lumii. Pe banii noștri, ei sunt servii noștri, nu noi yes-man-ii lor. Cum, din păcate, sunt majoritatea “deontologilor” Patriei.
Așa că, obișnuiți-vă cu adevărul: acesta va fi spus. Și-mi cer eu scuze colegilor mei pentru fiecare neterminat care-i va acuza de partipriuri și șantaj pentru că-i pun eu să-și facă datoria de ziarist. Eu nu folosesc mass media în interes personal. Nu am nevoie, ca cei cu care s-au obișnuit neterminații să vorbească și să se auto-mituiască reciproc, de banii lor. Când scriem sau vorbesc despre lucruri și fapte ce au legătură cu fișa postului lor, sau foloase ce provin prin faptul că sunt persoane publice, nu o facem ca să ajungem la banii lor. Ne doare-n fund de banii lor, ne interesează să le descoperim bruma de conștiință care ar trebui să-i facă să muncească în interesul comunității care i-a ales, i-a pus în pită și le-a dat o șansă să se afirme – și nu în al lor personal, sau al găștii pe care o numesc partid politic.
Așa că relaxați-vă, băieți și fete, sunt Victor Eugen Mihai Lungu, sunt redactorul șef al Ziar de Cluj şi editor al NCN, “Televiziunea Naţională a Clujenilor”, sunt angajatul, nu sluga patronului meu – eu îl consider și el mă consideră partener – și n-am să-mi fac decât meseria. Dacă am să vă greșesc cu ceva, eu vă iert de pe acum.
Şi, gata!