Horia Șulea, primarul comunei Florești, a fost SUSPENDAT

Horia Șulea, primarul comunei Florești, a intrat în mod oficial în istorie. Cu formula-i specifică: „dragii mei dragi”, acesta le-a spus adio colegilor săi, mai ales liderului PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda. În urma ședinței biroului PNL de vineri, cu destule tensiuni și divergențe, unele exprimate, altele doar sugerate, primarul celei mai mari comune din țară a fost suspendat de funcțiile deținute în partid.

Ziar de Cluj a pus pentru prima oară in discuție, după anunțul condamnării lui Șulea, primarul din Florești, la închisoare cu suspendare, oportunitatea rămânerii lui în PNL ori în postura de candidat pentru un nou mandat.

De altfel, în urmă cu o săptămână anunțam intențiile liderului PNL din Cluj, Daniel Buda, de a-l înlătura pe Șulea, informații ce au fost confirmate astăzi.

CITEȘTE ȘIZilele politice ale lui Horia Sulea sunt numarate! Buda vrea sa ii dea un sut de pe scaunul de presedinte al PNL Floresti si sa il puna pe vicele Bogdan Pivariu la carma Florestiului!

Dincolo de finalul preconizat însă, adică de suspendarea lui Horia Șulea din funcția de vicepreședinte la nivel județean și președinte al organizației Florești, merită observată ipocrizia unor lideri liberali de seamă, precum Emil Boc, Adrian Oros - proaspăt ministru, a deputatului Florin Stamatian, precum și a președintelui CJ Cluj, Alin Tișe, care nu au găsit curajul necesar pentru a participa la ședința de adio, în care unul dintre colegii lor, le adresa un ultim mesaj de bun rămas: „dragii mei dragi...”. Iar ei, liberali de vază, erau chemați să-și expună motivele pentru care primarul Șulea nu mai beneficia de susținerea lor. 

După o ședință cu nervi, unde au încercat - ce-i drept, fără prea multă bărbăție - să-și susțină argumentele, membrii Biroului Politic Județean al PNL Cluj, l-au eliberat de sprijin politic pe primarul comunei Florești, Horia Șulea. 

După cum nota recent Ziar de Cluj, în cărți pentru funcția de primar este chiar Bogdan Pivariu, actual viceprimar.

„Biroul Politic Județean are dreptul să mă suspende, dacă o vor face voi candida independent. E o problemă de statut, o problemă gravă de statut. Dacă voi candida independent voi avea nevoie de 310 semnături pe care sper că le pot obține”, declara recent Horia Șulea, după ce poziția sa în PNL era pecetluită, iar informațiile deveniseră publice.

CITEȘTE ȘICa reacție la materialul Ziar de Cluj, Șulea recunoaște că e pe făraș. Vrea să candideze independent la Primăria Florești

 

Adauga comentariu