Horia Nasra, apel către președintele CJ Cluj: “Domnule Tişe, lăsaţi aeroportul şi avioanele în pace, chiar dacă sunteţi aerian”

Activitatea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Păunel Tișe a intrat în atenția liderului PSD Cluj, Horia Nasra. Acesta din urmă l-a botezat pe Alin Tișe cu un nume nou – ”președintele Zero Realizări” și s-a referit, o dată în plus, la gestionarea dezastruoasă a problemelor specifice județului, la faptul că Păunel Tișe ”reîncălzește” periodic ”demagogia ieftină” pe care o tot servește publicului amator de promisiuni, dar și modul în care discursul liderului județean este centrat pe false probleme, pe disensiuni personale transformate în subiecte de interes public. 

 “În campania electorală din 2012 a promis crearea unui ”Centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii” apoi, în campania din 2016 a promis pentru a doua oară crearea acestui centru, antamând electoral un teren al aeroportului, într-o conferinţă de presă:

 ”Este un teren plat de 12 hectare pe care îl are în proprietate judeţul în momentul de faţă, este în administrarea aeroportului, dar care nu face parte din proiectul de dezvoltare al aeroportului, ci este o zonă pe care noi o avem acolo de mulţi ani şi care putea fi valorificată mai demult”.

Dacă ”Centrul internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii” a rămas, binenţeles, o promisiune neonorată, terenul respectiv a fost antamat acum unui alt obiect, Park and ride, obiectiv gândit în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca.

Trecând de penibilul fapt că atât dumnealui cât şi naşul său, Emil Boc, refuză un dialog instituţional cu primarii din zona metropolitană, social-democraţii clujeni propunând două park and ride-uri, unul în Gilău şi celălalt în Jucu, pământul aflat în administrarea aeroportului se pare că este antamat electoral de către Preşedintele ZERO Realizări în funcţie de conjunctură”, a precizat liderul PSD Cluj, Horia Nasra.

În plus, Nasra susține că din cauza unui conflictului personal dintre Păunel Tișe și directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, activitatea aeroportului are numai de suferit:

”Pe lângă faptul că îşi uită constant promisiunile, pe lângă faptul că a transformat instituţia fanion a judeţului într-un tonomat de minciuni, poate într-un viitor apropiat va reuşi să treacă peste conflictul personal cu directorul aeroportului şi nu va mai bloca dezvoltarea Aeroportul International Avram Iancu Cluj.

În concluzie, domnule Tişe, lăsaţi aeroportul şi avioanele în pace, chiar dacă sunteţi aerian.

Hotărâţi-vă ce faceţi cu acel pământ!

Nu mai antamaţi electoral terenul în funcţie de conjunctura politică, ori ”Centrului internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii` ori Park and ride-ului de lângă aeroport”, a declarat deputatul Horia Nasra.

De altfel, promisiunea făcută de Alin Tișe cu privire la realizarea unui ”Centru internaţional de congrese, conferinţe şi expoziţii” a fost lansată în spațiul public în contextul în care forul județean nu dispunea de bani nici măcar pentru realizarea drumurilor județene.

Dilema era una ardelenească: Consiliul Județean Cluj nu avea banii necesari pentru reabilitarea drumurilor județene, fiind nevoit să se împrumute cu 50 de milioane de euro, același Consiliu Județean anunța construcția unui centru expozițional care se preconiza că va costa în jur de 50 de milioane de euro. 

CITEȘTE ȘI: Un nou fonfleu electoral: Tișe anunță construirea unui centru expozițional care va costa exact cât suma de care Consiliul Județean nu dispune pentru reabilitarea drumurilor județene

Pe marginea acestui subiect, în august 2016, Alin Tișe declara: 

”Din dorinţa ca acest obiectiv atât de important pentru judeţ să fie realizat cât mai rapid, se mizează şi pe implicarea Primăriei Cluj-Napoca, cu atât mai mult cu cât municipiul reşedinţă de judeţ ar fi primul beneficiar al edificării acestuia. În acest sens, am discutat deja cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care s-a arătat mai mult decât interesat de acest proiect.

În etapa actuală, se ia în calcul posibilitatea ca viitorul Centru să aibă funcţionalităţi multiple, urmând să găzduiască pe lângă spaţiile expoziţionale şi alte facilităţi, respectiv hoteluri, spaţii comerciale etc. 

Un lucru este cert, Clujul se va mândri cu acest Centru Internaţional de Congrese, Conferințe și Expoziții care va fi cel mai mare din ţară, depăşind ca dimensiuni Romexpo din Bucureşti” declara atunci preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Prin urmare, promisiunile cu privire la realizările mărețe din municipiul Cluj-Napoca, fie că au fost făcute de la pupitrul Consiliului Județean ori din biroul central al Primăriei Cluj-Napoca, acestea se înscriau în tendința care a devenit normă în orașul de pe Someș, și anume ”cel mai mare din țară”.

Altfel spus, prin intermediul promisiunilor lansate de autoritățile clujene, Orașul-Comoară pare să fi depășit demult orice așteptări, comparații și termeni de execuție.

 

Adauga comentariu