Hoața din Vivo a furat din cabina de probă de la Zara

În urma unor imagini care au fost surprinse sâmbătă la VIVO Cluj-Napoca, un agent al firmei de pază și protecție G 4 S Secure Solutions a încercat să rețină o femeie care se presupunea că a furat câteva articole dintr-unul din magazine. Astfel, a avut loc o altercație între agentul de pază și presupusa hoață. Acesta încerca să o rețină până la sosirea unui echipaj de poliție, iar femeia l-a acuzat de loviri și hărțuire pe agentul în cauză.

Conform declarației purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, incidentul a ajuns într-adevăr în atenția Poliției:

″Am avut o femeie reținută pentru furt, în vârstă de 37 de ani, originară din Iași. Agentii de pază au solicitat intervenția poliției, deoarece au identificat o persoană de sex feminin care ar fi sustras in cabina de proba mai multe articole de imbracaminte. Toate obiectele au fost recuperate, iar persoana în cauză este cercetată în stare de libertate pentru furt calificat″.

Întrebarea legitimă este următoarea: are dreptul un agent de pază să rețină o persoană suspectată de furt? Teodor Pop-Pușcaș, directorul PP Protect, a susținut că, prin fișa postului, un agent de pază trebuie să intervină în cazul unei suspiciuni de furt, până la sosirea unui echipaj de poliție. Aceste aspecte sunt reglementate conform legislației în vigoare, mai exact, în baza Legii 333/2003, precum și a H.G. 301/2012. Conform art. 48 al Legii 333/2003, atributiile agentului de paza si protectie în acest caz sunt următoarele:

d) sa opreasca si sa legitimeze persoanele despre care exista date sau indicii ca au savarsit infractiuni sau alte fapte ilicite in obiectivul pazit, pe cele care incalca normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infractiunilor flagrante, sa opreasca şi sa predea politiei pe faptuitor, bunurile sau valorile care fac obiectul infractiunii sau al altor fapte ilicite, luand masuri pentru conservarea ori paza lor, intocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor masuri;

e) sa instiinteze de indată seful sau ierarhic si conducerea unitaţii beneficiare despre producerea oricarui eveniment in timpul executarii serviciului si despre masurile luate;

i) sa sesizeze politia in legatura cu orice fapta de natura a prejudicia patrimoniul unitatii si sa-si dea concursul pentru indeplinirea misiunilor ce revin politiei pentru prinderea infractorilor;

Astfel, prin contractul semnat și în urma sarcinilor precise care îi revin, conform fișei postului, un agent de pază este condiționat să intervină în cazul unei suspiciuni de furt. 

Am încercat să aflăm mai multe detalii privind acest caz chiar de la reprezentanții mall-ului. Însă aceștia ne-au comunicat că nu pot face nici un comunicat oficial în acest sens, deoarece responsabilitatea îî revine firmei de pază, adică G 4 S Secure Solutions. La rândul lor, reprezentanții firmei de securitate au susținut că nu pot oferi informații presei. Ne întrebăm de ce? Au aceste informații un caracter secret? Sau firma repsectivă dorește să-și păstreze imaginea nepătată? 

Unul dintre managerii magazinului unde a avut loc incidentul, care aparține grupului Inditex, ne-au spus că aceste incidente sunt frecvente și au loc în fiecare weekend, motiv pentru care aceștia apelează frecvent la serviciile agenților de poliție. Sub o formă sau alta, nimeni dintre cei implicați nu au dorit să comenteze ori să facă lumină în acest caz. 

Concluzia care se conturează, pare a releva faptul că furtul este un incident banal, frecvent, cu care societatea este tolerantă sau înțelegătoare. Cel puțin parțial, această poziție se susține. Deoarece nu există cetățeni responsabili care să înfiereze aceste acte de furt, imaginea nepătată este cea care pare să conteze în cele din urmă. 

 

 

Comentarii

phantom

16.04.2018 15:06
ne umplem incet de moldoveni veniti la munca si altii la furat..azi am vrut sa-i dau un sut in cur unui nesimtit de Botosani care si-a aruncat mizeria pe geamul masinii.O sa ajungem mai rau decat Bucurestiul si Brasovul

luca

16.04.2018 21:18

bine ca au prins-o.

toth jotzobag

17.04.2018 08:22

Hopa! Adica dobitoaca ar fi vrut sa fie felicitata?! Pusa la pamant si incatusata, pana la venirea politistilor, asta trebuia sa se intample! Agentul a fost mult prea ''domn''...

Un Clujean

17.04.2018 10:41

Unde sunteti moldovenii mei ! La ciordeala in Cluj-Napoca Maria Ta !

Adauga comentariu