Haos imobiliar a la Cluj. Sau cum se construieste un bloc inghesuit intre alte cladiri

In Cluj, nu mai e demult un secret, se obtin autorizatii de constructie pentru imobile care nu respecta nici macar regulile urbanistice de baza. Orasul comoara adaposteste situatii in care distantele dintre cladiri permit, cu putin efort, sa sari in balconul locatarului din blocul alaturat sau sa-i schimbi vecinului de apartament programele la televizor. Altii sunt privati de lumina naturala in propriile case tocmai pentru ca un bloc s-a ridicat, peste noapte, la cativa metri de ferestrele lor.

Iar asemenea situatii inca apar in orasul de cinci stele al Ardealului. La sfarsitul lunii trecute, Primaria Cluj-Napoca a acordat o autorizatie de construire pentru un bloc ce se “inghesuie” intre alte doua imobile, pe strada Abrudului.

Colegii nostri au facut controale de curand in zona, pentru ca au mai fost sesizari inregistrate, dar, pana acum, lucrarile se desfasoara conform autorizatiei primite”, ne-au spus reprezentantii biroului Mass-media din cadrul Primariei Cluj-Napoca.

De ce a fost acordata o autorizatie de constructie in zona

Vecinii au ajuns la o “intelegere” cu constructorul. Cu alte cuvinte, cat timp se inteleg la bani, oamenii nu mai au nicio problema cu lipsa luminii naturale sau distanta prea mica dintre cladiri.

Vecinii au semnat ca sunt de acord cu constructia, altfel nu primau autorizatie de constructie”, mai spun reprezentantii biroului mass-media din cadrul municipalitatii.

Cine construieste haotic

Beneficiarul constructiei este SC Calcium Proiect SRL-D, societate care se ocupa cu “lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale”, infiintata in anul 2012. Firma condusa de Calin Dan Cimpean a avut, in 2013, profit de aproape 8.000 de lei si datorii de peste 2,3 milioane de lei. Cimpean nu se afla la prima autorizatie de constructie in Cluj-Napoca. Anul trecut, Primaria i-a acordat avizul pentru a construi o locuinta familiala cu doua apartamente pe strada Bucovina. Pe aceeasi strada, anul acesta, Calin Dan Cimpean s-a mai ales cu o autorizatie de constructie.

Comentarii

pop mihai

21.05.2015 23:20

Eu sunt unul din vecinii caruia i-a luat toata lumina acest bloc nou, nu am semnat nimic, nici macar nu m-a intrebat nimeni daca sunt de acord cu aceasta constructie.Am depus mai multe sesizari si reclamatii la primarie, la cadastru si la inspectoratul de stat in constructii si nu am primit nici un raspuns.Se pare ca cei doi smecheri care construiesc au pile si relatii si in tara asta asa se procedeaza.Intr-un oras civilizat cum se vrea Clujul nu ar trebui sa se intample asemenea ingradiri ale locuitorilor.

mitica

22.05.2015 00:28

nu prietene, nu trebuie sa obtina nimeni semnatura de la tine ca sa isi construiasca ceva, ca nu esti tu primarie sau autoritate sa decizi cine unde construieste. Asta inclusiv nici pt placul tau, sa fie si la 50m si tot ai comenta ca iti ia lumina si nu esti de acord.Poti sa te muti la tara unde ai loc suficient doar pentru tine.

Sorin

22.05.2015 15:20

Bai mitica cum adica nu trebuie sa obtina nimeni semnatura? Ba trebuie daca iti ia soarele. Acum ii sugerez domnului Mihai sa il dea in judecata pe beneficiar si sa ceara daramarea constructiei. 

Anonim

22.05.2015 15:40

Domnule Mitica, Din ce spuneti dumneavoastra inteleg ca nu ati citit articolul. Daca il citeati cu atentie nu faceati acest comentariu deplasat. Articolol spune urmatoarele “Vecinii au semnat ca sunt de acord cu constructia, altfel nu primau autorizatie de constructie”.  In concluzie, constructorul AVEA nevoie de acordul vecinilor direct afectati. 

Corupție

10.03.2018 10:54

Daca tie iti place ce vezi in Cluj, atunci nu esti umblat deloc.
Fa-ti un program de o saptamana pe an si iesi si tu din țară, dute pana la Unguri, viziteaza 2-3 orase hai inapoi si vezi daca se pot compara. Nu mai borbim daca nimeresti la austrieci sau nemti, elvetieni.

Radu

22.05.2015 09:19

Ar trebui sa nu li se dea voie nici daca se inteleg cu vecinii! Arata ca in ghetou!

tot un cetatean

22.05.2015 23:58

tara de cacat pliuna de smekeri care platesc altfel de  impozit si taxe si au altefel de legi~~  speciala

nascut clujean

26.05.2015 11:45

oras de 5 stele cu constructii inghesuite mai rau ca la Rio, cu locuinte de 5 stele in garaje si poduri......un plan urbanistic de rahat si o gramada de "investitori" care stiu cui si cat sa dea ca sa obtina ceea ce doresc....sunt intr-o astfel de situatie, se construiesc 3 blocuri langa casa mea , cu toate adresele catre primarie tot au primit avizele necesare...cainii latra, caravana trece....desi legea spune ca trebuie consultati vecinii, e doar praf in ochi...banii investitorilor conteaza mai mult decat ai celor care au construit pentru ei...pentru ca merg unde trebuie....halal oras de 5 stele

Arici Pogonici

26.05.2015 18:02

De ce nu actionati in instanta? Va pierdeti vremea cu reclamatii si le mai si trimiteti unde nu trebuie (cadastru, etc.).

Adauga comentariu