Guvernul impune triajul epidemiologic și testarea elevilor, dar sunt 188 de școli din mediul rural în județul Cluj care NU AU cabinete școlare

Școlile ar urma să se redeschidă din 8 februarie, iar potrivit anunțurilor făcute de reprezentanții Ministerului Sănătății medicii din cadrul cabinetelor școlare vor face un triaj epidemiologic și chiar îi vor testa pe elevii care prezintă simptome cu ajutorul testelor rapide. Ce se întâmplă însă în localitățile unde nu există cabinete școlare?

În județul Cluj doar patru comune au cabinete școlare 

O statistică din 2019 dezvăluia faptul că la nivelul județului Cluj existau în mediul rural 188 de școli fără cabinete medicale. Practic cu excepția comunelor Apahida, Florești, Gilău și Baciu, în celelalte localități elevii nu beneficiază de supravegherea unui medic.

Legislația în vigoare menționează că: „acolo unde nu există cabinete medicale și medicină dentară asistența medicală se poate realiza prin  medicii de familie din respectivele localități sau din  localitățile aflate în apropiere”.

Însă desigur că și aici apare o altă problemă, și anume faptul că sunt localități care nu au nici măcar medic de familie. Acolo cine va asigura triajul epidemiologic al copiilor?

Din nou elevii din mediile rurale vor fi dezavantajați. Mulți dintre ei nu au reușit să facă școală în ultimele luni pentru că Ministerul Educației a organizat cu întârziere licitația pentru achiziționarea de tablete. Acum ei nu vor beneficia de asistența unui medic, așa cum ar fi normal în condițiile epidemiologice actuale.

Din fericire, la nivelul județului Cluj situația nu este gravă, existând doar două comune care nu au medici de familie, respectiv comunele Vad și Ploscoș. Potrivit DSP Cluj, în două comune nu sunt medici de familie (Ploscoș, Vad) datorită numărului mic de pacienţi înscrişi la medicul de familie, aceștia au plecat din comună. Populația comunei Ploscoș se ridică la 702 locuitori, iar în comuna Vad locuiesc aproximativ 2000 de persoane. „Pacienţii din comuna Ploscoş au rămas înscrişi pe listele de capitaţie ale medicului de familie care are acum cabinetul în Câmpia Turzii (15 km din comuna Ploscoş), iar pacienţii din Vad s-au înscris la cabinetele de medicină de familie din Dej (distanţa 20 km din Comuna Vad).

La nivelul județului Cluj serviciile de asistenţă medicală primară sunt oferite de un număr de 351 medici de familie, din care 236 în mediul urban şi 115 în mediul rural (75 comune). Acest lucru înseamnă că sunt comune care au un singur medic arondat tuturor satelor care nu va putea fi prezent în mai multe locuri în același timp. Deci din nou, copiii din mediu rural sunt lăsați în voia sorții.

Ce spun reprezentanții Ministerului Sănătății despre situațiile în care lipsesc medicii școlari sau medicii de familie?

Întrebată fiind de situațiile în care nu există medic școlar, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a declarat că în acesta cazuri triajul epidemiologic este exclusiv responsabilitatea părinților care vor trebui să se asigure că nu își vor trimite copiii bolnavi la școală sau grădiniță.

”Triajul îl va face asistentul medical pentru că această măsură de triaj epidemiologic este recomandată și în prezent, a fost recomandată și înaintea pandemiei COVID în școli, dar ne bazăm în primul rând pe sprijinul părinților care nu trebuie să trimită un copil cu simptomatologie respiratorie sau digestivă la școală. „acolo unde există medic, va fi medic școlar, unde e asistentă, va fi asistentă școlară care va face triajul respectiv. Se adaptează triajul în funcție de personalul pe care îl au la dispoziție. Avem filtrul profesorilor, filtrul părinților, de asemenea avem filtrul asistenților comunitari care au pregătire medicală și care se pot implica inclusiv în activitatea de testare”, a explicat secretarul de stat.

Ministerul Sănătății intenționează să elaboreze și un ghid pentru testarea elevilor cu teste antigen care din nou trebuie făcută în cabinetele școlare, acolo unde acestea există. 

„Vom elabora în colaborare cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) o strategie de testare în școli. De asemenea, elaborăm un ghid de conduită în școli, pentru că e foarte important ca școlile să știe ce au de făcut. Testarea cu antigen e raltiv simplă, are avantajul de timp rapid de execuție. Testările se vor face prin cabinetele școlare pe care ne vom axa pentru prelucrarea și interpretarea acestora”, a declarat Andreea Moldovan.

Ministerul Sănătății va lua azi o decizie în privința redeschiderii școlilor, anunțată inițial pentru dată de 8 februarie. 

 

Adauga comentariu