Guvernanții neglijează campania de vaccinare și efectele devastatoare ale valului 4 cu tulpina indiană Delta. Psihologul Daniel David trage un semnal de alarmă: „Ar trebui crescută accesibilitatea la vaccin, inclusiv în zonele rurale”

În condițiile în care campania de vaccinare stagnează, partidele aflate la guvernare sunt antrenate în jocuri politice pentru alegeri interne, chiar dacă valul 4 al pandemiei, cu o nouă tulpină mult mai infecțioasă, va lua autoritățile din România din nou prin surprindere. Psihologul Daniel David consideră că se impune o accesibilitate crescută la vaccin în zonele rurale, mai ales în rândul tinerilor. Iar acest demers ar trebui să fie anticipat de o analiză socio-psihologică pentru a identifica persoanele/categoriile de persoane reticente la vaccinare. 

Prioritatea vaccinării a intrat în umbră, iar Coaliția de Guvernare este implicată în jocurile interne pentru alegerile ce urmează la nivelul partidelor. Campania de vaccinare a ajuns apanajul specialiștilor, a medicilor care continuă să muncească în centrele drive-thru. Politicienii, fie că ne referim la președintele României, fie că ne uităm spre prim-ministru, și-au luat mâna de pe campania de vaccinare. 

Din contra, România a suspendat câteva tranşe de vaccin anti-covid pentru luna iunie, din cauza faptului că vaccinurile riscă să expire în depozite. Mai mult, țara noastră încearcă să livreze o parte din dozele de vaccin deținute deja către alte state. 

În schimb, Portugalia introduce restricții suplimentare după ce cazurile de infecții cu Covid-19 au explodat în urma răspândirii tulipinei indiene Delta. 

Asupra riscurilor unui nou val 4, din cauza tulpinei indiene extrem de contagioase, atenționa și specialistul în sănătate publică Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai. 

„Dacă tulpina de virus este mai infecțioasă, este nevoie de un procent mai mare de persoane vaccinate pentru a atinge imunitatea de grup (fără restricții suplimentare).

Tulpina Delta (India) este cu până la 50% mai infecțioasă = vom avea nevoie de un procent de peste 80% de persoane vaccinate pentru a ne putea relua viața normal.

Trebuie accelerat ritmul de vaccinare - în caz contrar vom vedea la toamnă o creștere a numărului de cazuri (în principal dintre persoanele nevaccinate)”, notează profesorul Răzvan Cherecheș, specialist în sănătate publică în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.

CITEȘTE ȘI: Tulpina de virus Delta, mai infecțioasă cu 50%. Răzvan Cherecheș: „E nevoie de un procent mai mare de persoane vaccinate pentru a atinge imunitatea de grup”

Din păcate, în România ritmul de vaccinare nu este încă unul suficient comparativ cu așteptările autorităților, iar în mediul rural entuziasmul pentru vaccinare este unul redus. 

În privința acestor riscuri de reducere a entuziasmului pentru vaccinare în mediul rural, psihologul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, consideră că se impune necesitatea unei analize socio-psihologice serioase și o creștere a acessibilității la vaccinare în mediul rural: 

„În primul rând ar trebui crescută accesibilitatea la vaccin inclusiv în zonele rurale.

Primul lucru pe care l-aș face eu ar fi o analiză ca să înțeleg care sunt populațiile și zonele în care nu există un număr mare de vaccinare, să văd exact ce profil socio-psihologic au acești oameni.

După aceea, trebuie crescută accesibilitatea în zonele unde sunt blocaje și trebuie gândite măsurile de relaxare în asociere cu acceptarea vaccinării.

Spre exemplu, au făcut bine până acum prin acea hotărâre de guvern care reglementează accesul la evenimente în număr mai mare dacă toți sunt vaccinați și în număr mai mic dacă nu sunt toți participanții vaccinați. Lucrurile acestea trebuie generalizate dincolo de evenimentele sociale, sportive, practic orice comportament pe care îl faci, îl faci pentru că îți aduce un beneficiu, aici intră și pașaportul european de vaccinare”, a explicat Daniel David pentru edupedu.ro

„Dacă nu facem acest profil socio-psihologic ca să înțelegem unde apar blocajele și de ce, atunci degeaba facem campanii de vaccinare, fiindcă nu știm pe ce model trebuie să mergem, exact la cine și unde trebuie să ajungem”, a subliniat rectorul UBB.

De altfel, eșecul campaniei de vaccinare este explicat de psihologul clujean și printr-o explozie a numărului de „vrăjitori horoscopiști”.

„Nu mai ai ce să faci pe termen scurt decât să vii cu o campanie pozitivă pro-vaccinare, aceste lucruri sunt efectele anilor care au trecut, în care am tolerat astfel de lucruri, în care am transformat în exemple pe tot felul de vrăjitori horoscopiști, i-am adus în prime time, i-am adus în emisiuni de tip quality, s-au apucat să facă prognoze economice, politice, de ce n-ar vorbi și despre vaccinare, doar se pricep cel puțin la fel de bine ca medicii, zona de știință nu mai contează pentru ei… da, deci practic e foarte greu acum, pe termen scurt, să mai faci ceva, mai poți să încerci să vii cu un contra-mesaj bine gândit, pro-vaccinare, care să nu fie agresiv, dar care să încurajeze oamenii.

Însă trebuie să înțelegi unde apar blocajele, de aceea spun că prima analiză trebuie să fie una psiho-sociologică, să înțelegem unde se blochează vaccinarea.

Am înțeles că în mediul rural, dar aș vrea să văd care sunt categoriile de vârstă, în ce zone ale țării sunt probleme mai mari, spre exemplu”, a declarat Daniel David. 

În prezent sunt peste 4.271.000 de persoane vaccinate cu schema completă și peste 322.900 persoane vaccinate doar cu prima doză, iar ritmul de vaccinare este într-o continuă diminuare. 

 

 

 

Adauga comentariu