Diete

Gustari multe, pantaloni largi

Consumul de gustari servite intre mese incepe sa fie o mare problema si la romani. Mancam zilnic cartofi pai, seminte sau alune sarate, produse de patiserie cu tot felul de umpluturi, pufuleti, covrigei, sticsuri, napolitane, turta dulce, biscuiti, bauturi racoritoare, etc. Sunt ele necesare organismului? Tin ele de foame? Au ele un aport nutritional si caloric adevarat si necesar?

Realitatea este ca gustarile si bauturile servite intre mese pot furniza chiar mai multe calorii decat necesarul pentru intreaga zi. De pilda, sa presupunem ca la gustarea de la ora zece serviti o cafea cu smantana si zahar si o gogoasa umpluta cu gem. Sa adaugam o bautura racoritoare si un baton de ciocolata, servite in primele ore ale dupa-amiezii, plus gustarea de ora 17, formata poate dintr-o cafea cu smantana si cu zahar, servita cu trei biscuiti. In fine, sa mai adaugam ceea ce se serveste de obicei in timpul programului TV: o bautura racoritoare, zece cartofi pai si cinci uscatele cu branza. Daca cele enumerate pana acum va suna familiar, este cazul sa va faceti griji, pentru ca aceste gustari totalizeaza un surplus de 1500 de calorii/zi. Nu degeaba se spune: “Cu cat sunt mai mari gustarile, cu atat vor fi mai largi pantalonii”. Multi au descoperit ca secretul dobandirii controlului asupra greutatii corporale este renuntarea la orice gustare servita intre mese.

In fata recomandarilor nutritionistilor de a renunta la gustari sau a le reduce, oamenii motiveaza ca nu pot supravietui o zi intreaga fara sa apeleze la aceste gustari-stimulent. Este foarte posibil sa fie si asa mai ales pentru cei care lucreaza fizic, in camp deschis. Dar pentru majoritatea oamenilor lucrurile stau altfel pentru ca ei s-au deprins sa consume alimente rafinate, sarace in fibre si bogate in zahar, precum si prea putine hidrocarbonate (glucide) complexe (amidonuri).

Astfel, un mic dejun format din fulgi de cereale indulcite si suc de portocala (sau dintr-o cafea si o gogoasa/clatita cu gem) va fi foarte repede digerat. Zaharurile vor trece rapid in sange, crescand nivelul zaharului sangvin si determinand o scurta stare de bine. Aceasta nu dureaza prea mult, pentru ca de indata ce scade nivelul zaharului in sange, se instaleaza o stare de slabiciune, de vlaguire asa de marcata, incat parca “striga” sa fie alinata cu o noua bautura sau gustare. Si ciclul se repeta.

Pe de alta parte insa, un mic dejun format din cereale integrale fierte, din paine integrala (sau Graham) si din cateva fructe proaspete, consumate ca atare, este in masura sa furnizeze un flux continuu de energie pe tot parcursul diminetii. In mod similar, un pranz bogat in hidrocarbonate complexe si fibre va realiza acelasi lucru pentru intreaga perioada a dupa-amiezii.

 

 

Multi nutritionisti sustin ca nu avem nevoie de gustari. Obiceiul de a servi gustari intre mese nu este nimic mai mult decat un obicei. Adoptarea unui program regulat de mese, pe de o parte, si alegerea pentru fiecare masa a alimentelor adecvate, pe de alta parte, vor reducemult nevoia de a mai servi ceva intre mese.

Ceea ce este si mai important este faptul ca cei care servesc regulat pranzuri simple, formate predominant din alimente vegetale bogate in fibre, ingaduind stomacului sa se odihneasca dupa fiecare masa, au mai putine probleme digestive. Ideal ar fi ca mesele sa fie spatiate la intervale de 5-6 ore una de alta.

Cum putem rezista tentatiei de a gusta ceva intre mese? Puteti bea un pahar mare de apa. Apa nu contine nici o calorie si nu necesita nici un efort de digestie. Ea trece pur si simplu prin organism, clatind totul. Daca simtiti ca aceasta nu este suficient, puteti manca un fruct proaspat sau cateva legume mici, crude.

Metoda cea mai buna de a rezista tentatiei gustarilor este de a va aminti cate calorii economisiti abtinandu-va si ce important este acest lucru pentru mentinerea unei greutati corporale normale. In plus, veti putea consuma o cantitate mai mare de hrana adevarata la urmatoarea masa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *