Grupul german Lapp a preluat o companie cu afaceri de 3,5 milioane de euro din Cluj

Grupul german Lapp, intrat pe piaţa locală printr-o achiziţie în 2012, a preluat la finalul anului trecut producătorul Fender Cables din Cluj-Napoca, o companie care realizează sisteme de transmisie industriale şi care în 2015 a avut afaceri de 3,5 milioane de euro şi 20 de salariaţi. 

În cadrul tranzacţiei, grupul Lapp a preluat şi firma CEAM Cavi Speciali, din Italia, care produce cabluri de date industriale şi care are afaceri de 23 mil. euro. Atât compania din România, cât şi producătorul italian erau controlate anterior de grupul Cofima Holding, după cum arată informaţiile de pe site-ul Lapp. Tranzacţia a fost încheiată în octombrie anul trecut, iar valoarea ei nu a fost făcută publică. 

Piaţa românească de fabricare a echipamentelor electrice a fost evaluată la 3,4 mld. euro şi la un total de apro­ximativ 730 de companii produ­că­toare.

Lapp Group a intrat pe piaţa locală în anul 2012, când a preluat firma Coelco Trade, înfiinţată la începutul anului 1998. Aceasta avea ca domeniu de activitate distribuţia de echipamente electrice de joasă tensiune şi de materiale pentru instalaţii electrice, iar în 2013 şi-a schimbat denumirea în Lapp Kable România. Anul trecut, Lapp Kable România a avut afaceri de 6,5 mil. euro şi un profit de 70 mii de euro. 

Fender Cables realizează soluţii de optimizare a procesului tehnologic şi a încheiat anul 2015 pe profit, cu un rezultat net de 250.000 de euro. Compania colaborează cu peste 80 de dealeri şi are un depozit de 1.800 mp. Reprezentanţii celor două companii nu au oferit mai multe detalii despre această tranzacţie până la închiderea ediţiei. 

În ceea ce priveşte planurile de viitor ale grupului Lapp, acestea se referă la continuarea dezvoltării celor două unităţi de producţie preluate şi chiar transformarea centrului companiei italiene CEAM, din Monselice, într-un centru de excelenţă şi cercetare în industria tehnologică de transmisii de date, arată datele de pe site-ul grupului.

Adauga comentariu