Grigore Zanc: ”Dăncilă a avut o prestație susținută de argumente, Iohannis a avut un discurs plin de dispreț la adresa nației”

Profesorul Grigore Zanc a făcut o paralelă între prestațiile de ieri ale celor doi politicieni rămași în cursa pentru funcția de Președinte al României, președintele în exercițiu Klaus Iohannis și fostul premier Viorica Dăncilă.

Profesorul Zanc a apreciat prestația eroică a doamnei Dăncilă, supusă unui asediu din partea jurnaliștilor, timp de peste două ore.

”Viorica Dăncilă a avut o prestație foarte decentă, foarte bine susținută de argumente, dovedind o rezistență demnă de un adevărat erou. A stat peste două ore în asalt, fără alte surse de tonifiere, a fost un lucru extraordinar”, consideră profesorul Grigore Zanc.

Prin comparație, profesorul Zanc consideră că discursul lui Iohannis a fost lipsit în totalitate de argumente, fără a putea oferi un exemplu concret privind realizările din primul mandat de președinte. Mai mult, Grigore Zanc consideră că discursul său îndreptat împotriva unui partid politic este unul cu substrat hitlerist ce dovedește dispreț față de poporul căruia îi cere din nou votul.

”Iohannis în afară de rânjetul lui fașcistoid și hitleroid nu a avut nimic argumentat. Că el a făcut, vai de mine,ce a făcut? Nu a oferit nici măcar un exemplu de ceea ce a făcut. Lumea știe că mai mult a profitat ca să pozeze, asta era tot ce îl interesa și ieșirile în afară. Iohannis are un discurs cu un substrat absolut fascist, hilerist, un discurs în care îl vezi și după rânjet și după felul de a privi și de a vorbi că e plin de dispreț la adresa nației, a poporului căruia îi cere votul pentru încă un mandat. Nu încape nici un fel de evaluare pozitiva din felul în care s-a comportat și în care judecă situația socio-politică a oamenilor”, a specificat profesorul Zanc

Grigore Zanc a ținut să scoată în evidență lipsa de empatie a lui Klaus Iohannis față de cei mai puțin norocoși ca și el. Iohannis s-a grăbit mereu să fie primul care încasează, dar când a fost de dat celor mai sărmani s-a plâns că nu mai sunt bani.

”Atunci când s-a pus prima dat problema de creșterea indemnizațiilor pentru demnitari, a început cu el, considerând că președintele trebuie să fie cu indemnizația cea mai mare. Nu a spus o dată lăsați-mă pe mine, vedeți ce fac amărâții aceia care au sub o mie sau câteva sute de lei. Niciodată nu a spus. În clipa în care s-au mișcat lucrurile și la nivelul acesta, dintr-o dată a început să facă mare problemă din faptul că nu mai suns bani, nu o să fie bani nici una, nici de alta. Când a fost însă de încasat, a încasat foarte hapsân. Nu a zis niciodată, eu am destul, sunt singur cu nevasta, beneficiem de destul avantaje, mai dați și la cei care nu au. Nicio vorbă. E un dispreț și un mod de a-i trata pe oameni ca pe niște sclavi, ca pe niște supuși”, este de părere profesorul Grigore Zanc.

Atât Viorica Dăncilă cât și Klaus Iohannis au avut ieri dezbateri cu presa, însă separat, Klaus Iohannis refuzând o dezbatere directă cu Viorica Dăncilă. Iohannis a participat la o dezbatere unde au avut acces doar anumite persoane și reprezentanți ai presei, fără însă a putea să îi adreseze întrebări președintelui. Prin comparație, Viorica Dăncilă a stat mai mult de două ore în picioare, răspunzând tuturor întrebărilor venite de la toți jurnaliștii care au dorit să participe.

Grigore Zanc este un filosof, scriitor și politician român, care a fost ales ca senator de Cluj în legislatura 2000-2004. În perioada 23 august-11 decembrie 1996 a îndeplinit funcția de ministru al culturii. Între anii 1964-1969, a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj. În anul 1981 a obținut titlul științific de Doctor în filosofie. După absolvirea facultății, a fost încadrat în învățământul superior, mai întâi ca asistent universitar (1968-1974), lector (1974-1990) și apoi conferențiar (din 1990) la Catedra de Filosofie sistematică a Universității "Babeș Bolyai".

Adauga comentariu