In vizor

GREVĂ la CFR: 19 trenuri anulate

Grevă spontană la CFR. Sindicaliștii din cadrul depourilor CFR au intrat în grevă generală din cauza schimbărilor privind transferul angajaților depourilor către CFR, metodă prin care le-ar fi afectate veniturile salariale, susțin aceștia. Cei peste 1000 de angajați care se ocupă de mentenanța locomotivelor au intrat în grevă din cauză că CFR Călători ar fi refuzat să încheie un nou contract de mentenanță cu compania la care lucrează.

Sunt afectate trenuri din Cluj, București, Iași, Timișoara, Galați, Ploiești, Satu Mare, Sibiu și Galați, iar acțiunile de protest se desfășoară în 12 depouri. 

Contractul dintre CFR Călători și SCRL a expirat pe 31 decembrie 2019, moment în care CFR a decis înființarea propriei companii de revizie. În acest context, sindicaliștii acuză că acest lucru ar duce la falimentul companiei.

Circulația trenurilor este afectată la această oră de un protest al angajaților Societății Reparațiilor de Locomotive.

Angajații SCRL care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor au intrat în grevă din cauza refuzului CFR de a reînnoi contractul de întreținere. 

 

 

sursa foto: ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *