Greg O’Connor, atasatul comercial din cadrul Ambasadei SUA in Romania, in vizita la Camera de Comert

Presedintele Camerei de Comert si Industrie Cluj, Stefan Dimitriu, s-a intalnit astazi cu Greg O’Connor, atasatul comercial din cadrul Ambasadei SUA in Romania.

Principalele teme discutate au evidentiat situația investițiilor americane in judetul Cluj, a facilitaților oferite pentru atragerea investitorilor americani in zona.
Consilierul american considera ca exista un interes ridicat din partea comunitatii de investitori din Statele Unite catre Romania. in acest sens Serviciul comercial din cadrul Ambasadei SUA ofera asistenta firmelor americane care doresc sa exporte produse si servicii in Romania, sa gaseasca oportunitati comerciale si parteneri de afaceri locali. Specialistii in domeniul comercial sustin si firmele romanesti pentru a gasi oportunitati comerciale si a-si lansa afacerile pe piata americana.

O’Connor a prezentat 2 evenimente importante: Targul International pentru Industrie Hannover Messe 2016, organizat in perioada 25 - 29 aprilie 2016, la care sunt invitate sa participe si firmele clujene. Specialistii comerciali din cadrul ambasadei ofera sprijin logistic si pentru initierea unor contacte in cadrul unui alt eveniment important, Expozitia Internationala care va avea loc la Washington DC, in luna iunie, anul curent.

In cadrul intrevederii, Stefan Dimitriu a subliniat faptul ca Statele Unite ale Americii si Romania au o relatie bilaterala extrem de puternica, inclusiv in domeniul militar, dar prezenta americana trebuie sa conduca la o intensificare a colaborarii economice intre firme americane si firme romanesti. Se constata existenta anumitor retineri ale investitorilor americani pentru a veni in numar mai mare, firmele avand oportunitatea de a investi aici intr-o multitudine de sectoare.

Consilierul a aratat ca pentru companiile americane este deosebit de important ca mediul investitional din Romania sa fie unul transparent si Romania sa beneficieze de o promovare mai intensa. Se fac eforturi din partea membrilor ambasadei, a domnului ambasador Hans Klemm personal, dar tine de decizia firmelor sa-si stabileasca potentialele investitii.

 

Adauga comentariu