Grand Hotel Italia, profit de 1,3 milioane euro în 2019, mai puțin cu 700 mii față de anul 2018

Grand Hotel, compania care deține Grand Hotel Italia din cartierul clujean Bună Ziua, a avut venituri bune în ultimii cinci ani. Cifra de afaceri a depășit 5 milioane de euro, iar profitul a variat între 1 și 2 milioane euro. Este cel mai mare hotel de cinci stele din oraș și face parte a lanţului italian Select Hotels Group,

Grand Hotel a avut anul trecut o cifră de afaceri de 5,4 milioane euro, iar în 2018 veniturile totale au avut valoarea de peste 5,2 milioane euro. În urmă cu trei ani, cifra de afaceri a fost de aproape 6 milioane euro, iar în 2016 a fost de 5 milioane euro. Compania înființată în 2006 a avut cifră de afaceri zero în primii cinci ani de activitate, iar apoi a început să crească.

Profitul net declarat anul trecut de Grand Hotel a fost de aproximativ 1,3 milioane euro, în scădere cu aproximativ 700 mii față de anul 2018. În urmă cu trei ani, profitul net aproape a atins valoare de 1,9 milioane euro, iar în 2016 a trecut de 1,7 milioane euro.

Anul trecut, compania a avut 83 de angajați, iar în urmă cu doi ani numărul de salariați a fost de 85. Compania a început, în 2006, cu un singur angajat, dar de-a lungul anilor a crescut constant numărul de salariați.

Grand Hotel este deținut de italienii Luciana Perugini (29%), Paola Batani (22%), Cristina Batani (22%), Gianni Batani (22%) și românul Simion Prunean (5%).

„Grand Hotel Italia se naște din excepționalul talent antreprenorial al domnului Antonio Batani și se adaugă grupului Select Hotels Collection, care are o recunoaștere internațională. Pe plajele din Rimini, Milano Marittima, Cesenatico și Cervia, pe malul lacului Acquapartita în Bagno di Romagna sau în fascinantul Cluj-Napoca, toate cele 13 hoteluri care alcătuiesc grupul Select Hotels Collection, oferă ospitalitate, rafinament și confort la cele mai înalte standarde”, scrie pe site-ul hotelului.

Două firme sunt conectate direct de Grand Hotel: Terastar SRL (obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, cifră de afaceri 24 mii euro, profit net de 9200 euro, un angajat, deținută de aceeași asociați) și SAF Adria Impex SRL (obiect de activitate obiect de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, cifră de afaceri 60.500 euro, profit net de 27 mii euro, un singur angajat, deținută de aceeași asociați).

Adauga comentariu