Gradina comunitara a Clujului prinde viata in ciuda esecului de finantare

Proiectul Asociatiei Eco Ruralis de a crea o gradina comunitara pe strada Soporului nu a strans suma de bani preconizata pe platforma de fundraising indiegogo. La finalul campaniei din 16 decembrie doar jumatate din suma s-a adunat – in jur de 1.200 de euro. Cu toate acestea, spun reprezentantii asociatiei, proiectul se va realiza, char daca nu la amploarea estimata initial.

Gradina se va face pe terenul de 3.000 de metri patrati luat in arenda de asociatie pe strada Soporului. Deja exista oameni interesati sa se implice, mai ales ca jumatate din teren a fost cultivata si anul trecut de membrii asociatiei. Cei care doresc sa faca parte din proiectul gradinii comunitare pot lua legatura cu asociatia.

“Nu am reusit sa adunam fondurile, dar asta nu ne impiedica sa mergem mai departe. Poate dimensiunea gradinii nu va fi cea estimata, dar vom lucra trei sferturi din teren. Scopul este sa salvam semintele traditionale si vom implica si comunitatea. Cei interesati ne vor putea ajuta in munca asta de salvare a semintelor si o parte din legumele plantate va fi pentru consum”, arata Attila Szocs, coordonator campanie in cadrul Eco-Ruralis.

La inceputul lunii martie va incepe munca in gradina comunitara, astfel ca planurile concrete, impreuna cu oamenii care s-au interesat de proiect, se va pune la punct in cursul lunii februarie.

“Banii pe care i-am adunat ne vor ajunge pentru un gard solid. Utilaje avem, le vom mai completa dupa ce obtinem fonduri din alte surse, iar restul echipamentelor de care avem nevoie, de exemplu o pompa de apa, le vom achizitiona tot din alte resurse, avem fundatii care ne mai ajuta”, a completat Szocs.

In Gradina Comunitara vor cultiva in special legume, dar si cereale. Asociatia numara peste 1.000 de membrii la nivelul intregii tari, din care aproximativ 800 sunt mici producatori agro-ecologici, adica “produc pe principii de mediu constiente”. Echipa asociatiei a observat un interes crescut pentru gradinarit in randul tinerilor, acesta fiind si motivul pentru care au gandit acest proiect.

Adauga comentariu