Furturile și bătăile în școlile clujene sunt în creștere. Ce măsuri au luat autoritățile?

Numărul cazurilor de fapte antisociale din incinta şcolilor clujene sau din imediata apropiere a acestora înregistrează un număr ascendent, se arată într-un document prezentat de IPJ Cluj în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural care a avut loc la finalul lunii august. În cadrul acesteia discuțiile au vizat stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru începerea anului şcolar 2018-2019, analiza activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute pentru creşterea gradului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, premergător începerii noului anului şcolar.

Astfel, în urma datelor prezentate de către reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Cluj a rezultat faptul că autori sau victime ale faptelor cu caracter antisocial sunt elevi cu vârste între 14 şi 18 ani, dar şi cadre didactice. Pe parcursul anului şcolar trecut (2017-2018), în unităţile de învăţământ preuniversitar clujean s-au înregistrat nu mai puţin de 49 infracţiuni, mai mult cu 2 infracţiuni faţă de anul şcolar 2016-2017.

Dintre acestea, 40 au fost comise în incinta unor şcoli din mediul urban, iar 9 în şcoli din zona rurală. Totodată, 44 dintre infracţiuni au fost comise în incinta şcolilor, în alte 5 cazuri au fost înregistrate în zona adiacentă acestora.

Cât priveşte tipologia infracţiunilor, 13 au fost de furt, 24 sunt loviri şi alte violenţe, 4 infracţiuni de purtare abuzivă, iar 8 sunt de altă natură. Din datele prezentate în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural rezultă faptul că pentru mai mult de jumătate din infracţiunile constatate în zona şcolilor clujene nu au fost identificaţi autorii.

Astfel, din cele 49 de infracţiuni, pentru 21 s-au găsit autorii în timp ce pentru 28 făptaşii nu au putut fi traşi la răspundere. 

Din analiza evenimentelor înregistrate, a rezultat însă faptul că fenomenul violenţei juvenile manifestat în unităţile de învăţământ preuniversitar are ca suport criminogen conflicte instantanee, fără forme specifice de organizare premeditată’’, explică poliţiştii clujeni.

Potrivit poliţiştilor, printre infracţiunile constatate în zona şcolilor s-au numărat câteva cazuri care fac obiectul consumului de droguri şi de substanţe psihoactive. 

Analiza evoluţiei şi tendinţele situaţiei operative înregistrată în anul şcolar 2017-2018, privind climatul de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, relevă un trend uşor ascendent al numărului de fapte antisociale, având ca autori sau victime elevi şi cadre didactice, respectiv 49 (2017-2018) faţă de 47 (2016 – 2017)”, se arată în documentul prezentat de IPJ Cluj la ședința Consiliului Prefectural.

Pentru prevenirea faptelor antisociale în şcoli şi zona acestora, în anul şcolar 2018-2019, IPJ Cluj a propus o serie de măsuri, iar printre acestea se numără și efectuarea de controale comune (polițist/inspector școlar desemnat) pe linia elaborării, respectării și aplicării Regulamentelor Interne de către unitățile de învățământ preuniversitar şi remedierea deficiențelor înregistrate. 

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj nu au putut fi contactați pentru a oferi detalii în privința numărului în creștere a faptelor antisociale care au fost înregistrate în perimetrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Cluj, precum și a măsurilor întreprinse de ISJ Cluj pentru prevenirea și soluționarea acestor incidente.

Referitor la începerea noului an școlar, precum și a măsurilor de siguranță adoptate de către polițiști, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a făcut câteva precizări:

”În fiecare zi, la intrarea și ieșirea elevilor de la cursuri, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar din municipiu, se asigură un echipaj de Poliție. Merită reținut faptul că școlile din municipiul Cluj-Napoca sunt împărțite între polițiști, jandarmi, precum și polițiștii locali. Toate aceste unități de învățământ vor beneficia de prezența patrulelor de siguranță publică, care sunt situate în preajma școlilor. De asemenea, fiecare școală are un polițist de proximitate, care răspunde de acea unitate de învățământ și care ține legătura cu conducerea școlii pentru eventualele probleme apărute. 

Fiecare sesizare va fi tratată cu celeritate de către polițiști, având în vedere că este vorba despre copii, iar lucrurile pot fi extrem de sensibile în astfel de situații. 

Evident, recomandăm părinților elevilor să înțeleagă că accesul în școală este restricționat. În perioada de începere a anului școlar unitățile de învățământ vor permite părinților copiilor din clasa pregătitoare să intre în școală pentru a-și aduce copiii la sala de clasă, dar aceste proceduri se referă la o perioadă limitată de timp. 

Pe de altă parte, prezența patrulelor la unitățile școlare are și o componentă de prevenire a accidentelor rutiere, având în vedere că discutăm de copii care se pot juca în preajma trecerilor de pietoni sau pot avea un moment de neatenție. Cu această ocazie atragem atenția și conducătorilor auto care tranzitează zonele unde se găsesc unități de învățământ, să nu uite că unii copii pot fi imprevizibili, iar prin urmare atenția sporită este necesară”, a declarat Traian Morar.

 

 

 

 

sursa foto: portalinvatamant.ro

 

Adauga comentariu