In vizor

Funcționarii publici din RADP Cluj-Napoca își țin averile bine dosite, deși sunt plătiți din banii cetățenilor. Ce răspund șefii regiei când sunt întrebați de ce nu își afișează declarațiile de avere

Funcționarii publici sunt obligați să își facă publice declarațiile de avere, dar unii nu dau doi bani pe această prevedere legislativă și își țin declarațiile la ascuns. Angajații Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca fac parte din această categorie a celor plătiți din banii noștri, ai cetățenilor, care consideră că nu trebuie să se justifice în fața nimănui pentru salariile pe care le încasează din banul public.
Pe site-ul RADP Cluj-Napoca nu există nicio declarație de avere a nici unui șef din această regie, aflată în subordinea Primăriei. Și acest lucru persistă de ani de zile. În timp ce alte instituții au o secțiune specială pentru declarații de avere, la RADP bate vântul. Ei nu se încurcă cu așa ceva.

Pentru un cetățean care vrea să știe cât câștigă directorii regiei care le ridică mașinile parcate ilegal, acest lucru este o misiune imposibilă. Pentru un jurnalist, aflarea declarației de avere a celor de la RADP se poate transforma într-o anchetă, deși vorbim despre o informație aparent simplă, care ar trebui să fie publică pentru oricine.

Ioan Pantelimon, directorul general al instituției nu a răspuns la telefoanele repetate ale redactorilor Cluj 100% ca să ne spună unde găsim declarațiile de avere.  

Ioan Morocăzan, directorul tehnic al RADP a răspuns apelului telefonic, dar a oscilat în afirmații: ba că ar fi afișate pe site, ba că nu ar fi, ba că nu știe dacă sunt postate pe site, ori că ar fi puse la avizierul Regiei.

„Cu siguranță sunt, dar legea ne dă varianta să le afișăm la sediul regiei sau să le punem pe site. Acum nu știu pe care variantă au mers colegii de la Personal. S-ar putea să fie afișate la noi la avizier”, a spus Morocăzan.

Întrebat dacă nu ar fi mai simplu să fie afișate pe site, unde sunt la vederea tuturor, Morocăzan a declarat că este probabil să fie mai simplu așa, „dar dacă sunt două sau trei variante, noi putem merge pe una dintre ele. Nu vă contrazic, dar oricare e legală”.

Directorul tehnic al regiei ne-a asigurat că le completează în fiecare an. Nu contestă nimeni faptul că declarațiile de avere sunt completate în fiecare an, dar dacă sunt puse într-un sertar la birou, ce rost mai are să se obosească să le completeze.

„Noi le completăm în fiecare an conform legii. Luați vă rog legătura cu colegii de la Personal și vi le pun la dispoziție cu siguranță”, a conchis Ioan Morocăzan.

O echipă a televiziunii NCN s-a deplasat la sediul RADP de pe Calea Someșeni ca să vadă cum arată declarațiile de avere puse la avizier. Supriză! Sau nu? „Fortăreața” lui Pantelimon și Morocăzan este păzită aprig de portarul care nu dă voie nimănui fără să se apropie de instituție, fără acordul directorului. Care director nu răspunde niciodată la telefon.

„Sunați-l și dacă vă primește…că nu pot lăsa televiziunea să intre așa. Mă scuzați, de asta sunt…Eu vă spun că am mai pățit-o cu alte televiziuni. Să nu avem probleme, că după aia eu sunt…”, a spus portarul.

Când reporterul NCN a întrebat dacă nu poate să meargă până la avizier, portarul părea că nu știe nimic despre niciun avizier, ca și cum nici nu ar exista.

„Care avizier? Deci, trebuie să aveți aprobare de la domnul director. Haideți că încerc să sun și eu să vedem. Îmi pare rău, nu se poate astăzi, e într-o ședință și vreo două-trei ore nu se poate. Nu, nu, la avizier nu se poate. Ar trebui să aveți aprobarea domnului director, tot timpul”, a mai spus portarul.

Nici măcar Doru Teodorescu, purtătorul de cuvânt al regiei nu a catadicsit să discute cu presa. Deși reporterul Cluj 100% l-a sunat de mai multe ori pe parcursul zilei de luni, 3 aprilie, nu a răspuns la mobil. Ne-a transmis, printr-o angajată, să trimitem solicitare scrisă și vom primi declarațiile de avere ale șefilor.

„Mâine ajunge solicitarea la domnul Teodorescu și în funcție de timpul lui disponibil vă face și răspunsul cât de repede poate”, a afirmat angajata RADP pe care a delegat-o Doru Teodorescu să vorbească cu presa.

Suntem curioși cât încasează și domnul Doru Teodorescu ca să NU vorbească cu presa, deși are atribuții de purtător de cuvânt.
Când vom primi răspunsul la solicitarea noastră o să vă comunicăm cât câștigă funcționarii publici din RADP Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *