Toata lumea are o dubla personalitate. Unii isi dau seama de acest lucru, altii nu. Nimeni nu e doar bun sau rau; fiecare este ceea ce este si, de asemenea, contrariul a ceea ce este. In fiecare dintre noi traieste eternul conflict dintre bine si rau, punand partea constienta a personalitatii noastre (adica Eul) in fata unei dileme perpetue.
Persoana sanatoasa din punct de vedere psihic rezolva aceasta problema cu ajutorul bunului-simt si al echilibrului interior, cautand o noua dimensiune in dependenta de Supraeu (simtul moral) si incearca sa-si largeasca si campul perceptiei, pentru a aduna in constiinta zonele inconstiente ale Se-ului.
Fuga de realitate. Printre cele mai primejdioase solutii la care poate recurge omul pentru a scapa de angoasele care il macina se afla fuga de realitate. Doar infruntand situatiile in care ne aflam putem invinge si depasi angoasa. In nici un caz nu trebuie sa facem apel la alcool, droguri, sa ne refugiem in apatie ori in visare cu ochii deschisi (care este o atitudine mult mai periculoasa decat se spune!); aceste false remedii nu fac decat sa agraveze situatia, slabindu-l pe Eu (constientul nostru), care se afla astfel la cheremul celor doi tirani, Se-ul si Supraeul.
Renuntarea. Nu trebuie niciodata sa renuntati, pentru ca abandonul duce la aparitia altor probleme in viitor. Dimpotriva, trebuie sa reactionati, sa traiti, sa luptati, sa suportati cu tarie suferintele, atat fizice cat si psihice, toate greutatile posibile sau deziluziile.
Personalitatea dubla e un reflex al acestui dublu aspect al vietii, uneori calma si placuta, alteori grea si amara. Persoana sanatoasa psihic nu cere ca viata sa fie intr-un fel sau altul, iad sau rai, ci, tinand cont de aceste contradictii, se adapteaza la suferinte, atunci cand trebuie sa sufere, si la bucurii, atunci cand viata i le ofera. De fapt, se poate spune ca lucrurile incep sa mearga prost in momentul in care apare suferinta fara motiv. Adica suferi de ceva si nu stii de ce.
Refugiul in trecut. Nici refugierea in trecut nu este o solutie, pentru ca nu foloseste la nimic. Cine se agata prea mult de trecut nu mai poate profita de prezent. Ascunderea in trecut e o evaziune periculoasa, pentru ca il impiedica pe individ sa fie obiectiv in aprecieri (el transferand, in mod romantic, anumite valori ale prezentului catre lucrurile din trecut), ceea ce il face sa cada in pesimismul cel mai negru.
Nostalgicul este un individ steril si nefericit, care plange pe ruinele trecutului sau si se hraneste cu amintiri pe care le tot infrumuseteaza, stimulat de o imaginatie debordanta. El traieste, dar, din punct de vedere social, se poarta ca si cum nu s-ar mai afla pe aceasta lume.
Visatorii cu ochii deschisi. In aproximativ aceeasi situatie se afla si cei care viseaza cu ochii deschisi. A-ti inchipui lucruri care nu se vor intampla vreodata e totuna cu a te droga si a te distruge incetul cu incetul.
Imaginile frumoase si idilice pe care ne complacem sa le cream cu ajutorul fanteziei nu fac decat sa ne opuna intr-un mod violent realitatii inconjuratoare care, in sine, nu e niciodata perfecta. Cel ce se ascunde, ca un pustnic, in imaginatia proprie, crede ca a descoperit secretul fericirii, deoarece in acest fel isi poate oferi tot ceea ce doreste. Lumea e a lui, dar aceasta lume nu e reala, ci iluzorie si, la contactul dur cu realitatea, se destrama brusc, ca o stafie.
Iluzia este efemera si slabeste vointa, iar visatorii cei mai mari ies infranti din toate incercarile, fara sa aiba curajul sa priveasca lucrurile in fata si la adevarata lor valoare, acumuland greseli dupa greseli.
Autodistrugerea. Sinuciderea reprezinta a altfel de fuga din fata realitatii – o fuga totala, autodistrugatoare. Sinuciderea adevarata consta in a-ti lua viata pentru a pune capat suferintelor; dar sinuciderea poate fi si psihica, atunci cand se manifesta prin renuntarea progresiva la tot, la dragoste, la munca, la ambitii si teluri, la familie si prieteni. Aceste persoane, extrem de nefericite, incapabile sa mai acorde un oarecare interes lucrurilor din jur sau pe care le fac, asista inerte la ruinarea lor psihica si se transforma intr-un fel de obiecte pe care nimeni si nimic nu le mai poate clinti din nepasare. Sinuciderea psihica e o autopedeapsa mult mai mare decat cea fizica, cand iti iei singur viata.
In viata obisnuita, bunul-simt poate face miracole. “Count your blessings”, spun englezii, adica “gandeste-te la partile bune ale vietii si considera-te fericit cu ceea ce ai”.
A trai inseamna a lupta si, in primul rand, a te lupta cu tine.