FOTO/VIDEO: Show făcut de fanii lui „U” în centrul Clujului. Peste 5.000 de oameni au ieşit joi seara din case pentru echipa lor de suflet

Suporterii Universităţii Cluj au participat în număr mare la mitingul desfăşurat joi după-amiaza în centrul oraşului. „Dacă n-ar fi «U»…” a scos în stradă peste 5.000 de fani ai „şepcilor roşii”, care au ţinut să atragă astfel atenţia asupra pericolului dispariţiei unei alte echipe simbol a României.

Aceştia au scandat numele Universităţii şi au cântat pentru formaţia lor favorită mai bine de două ore, totul începând la ora 17:00, în Piaţa Unirii. După câteva zeci de minute, suporterii s-au îndreptat în marş pe Bulevardul Eroilor, un banner cu mesajul “Noi murim, U niciodată” deschizând drumul. Mulţimea a ajuns apoi pe strada Baba Novac, strada 21 Decembrie 1989 şi strada Memorandumului, fanii oprindu-se pentru câteva minute în faţa Primăriei.

Acolo, „Slavă ţie, studenţie!” a fost urmat şi de aprinderea a câtorva torţe care au contribuit din plin la show-ul suporterilor, aceştia continuându-şi marşul spre strada Napoca, totul încheindu-se în jurul orei 19:30, în Piaţa Unirii, cu acelaşi imn al Universităţii.

În galeria foto găsiţi şi o serie de fotografii surprinse aseară, iar mai jos puteţi vedea şi trei filmuleţe de la evenimentul care a demonstrat încă o dată că „U” Cluj trăieşte prin suporteri. De menţionat că la acţiunea fanilor au participat şi echipele de volei sau de baschet ale clubului, în frunte cu Dragan Petricevic şi Marcel Ţenter, dar şi fotbaliştii şi staff-ul Universităţii.

Adauga comentariu