FOTO: U-BT Cluj învinge la 11 puncte, în deplasare, Sibiul. Diferenţa s-a făcut imediat după pauză

U BT Cluj-Napoca a învins duminică în deplasare cu 76-65  CSU Sibiu, în cel de-al treilea meci al fazei secunde din Liga Naţională de Baschet Masculin. Diferenţa s-a făcut imediat după pauză, când cluenii au reuşit în sfertul trei o diferenţă de 9 puncte.

Primele două sferturi au fost echilibrate, 17-19, 16-13, iar la vestiare s-a intrat cu 33-32 pentru Sibiu. Clujenii au început motivaţi repriza a doua şi au câştigat sfertul trei cu 21-12. Tot echipa de la poalele Feleacului a izbutit să-şi adjudece şi ultimul sfert, 23-20, astfel că meciul s-a încheiat cu 76-65 în favoarea ei.

Ţenter, mulţumit de faza de apărare

„Ne așteptam la un meci foarte greu, noi avem niște probleme de sănătate în cadrul echipei, cu trei jucători lipsă, cu doi jucători noi. Aveam emoții înainte de meci în ceea ce privește intergrarea acestor jucători noi în chimia jocului nostru. Din fericire, astăzi mai mult decât oricând am simțit că toți băieții sunt hotărâți să se apere, să oprească ofensiva Sibiului. Noi știm că Sibiul are capacitatea de a înscrie din situații foarte dificile și dacă ai un moment de respiro, ei profită imediat”, a declarat Marcel Ţenter.

Antrenorul clujenilor speră că echipa va lega alte victorii în meciurile care urmează: „Mă bucur că am câștigat și sperăm ca această determinare să o arătăm și la meciurile următoare, pentru că suntem aproape în linie dreaptă și fiecare punct, fiecare meci contează. În privința lui Kalnichenko, mâine se va întâlni o comisie medicală de specialitate la Cluj care ne va da mai multe informații despre situația lui”.

U BT rămâne pe locul 3

În urma acestui rezultat U BT Cluj acumulează 42 de puncte şi rămâne pe treapta a 3-a a podiumului, la un punct în spatele Stelei, care a învins cu 81-68 Craiova, respectiv la 3 puncte în spatele Oradiei, care s-a întors victorioasă de la Târgu-Mureş, 92-80, potrivit CJSport.ro.

Pentru clujeni urmează pe 9 martie o deplasare la Târgu-Mureş, după care vor întâlni pe 12 martie, pe teren propriu, CSM Oradea, liderul campionatului.

De la cele două echipe s-au remarcat Gilbert 17 puncte, Hardy 16p şi Lalovic 13p – CSU Sibiu, respectiv Adamovic 16 puncte, Dykes 15p şi Todic, la primul meci pentru U BT Cluj, 14p.

Adauga comentariu