FOTO Seminar de afaceri, cu tradiție în Cluj-Napoca, pentru copiii cu insuficiență renală

Discursuri despre afaceri, interacțiuni deschise cu un public entuziast și atent, licitație de produse, colinde și voie bună. Acestea au fost marți seara ingredientele principale în cadrul unui eveniment cu tradiție în comunitatea de afaceri clujeană. Angajați și angajatori au pus umărul și au donat bani pentru copiii cu insuficiență renală de care are grijă Asociația pentru Solidaritate și Empatie ,,Delia Grădinaru”. În schimb, au primit  informații interesante, la cald, de la antreprenori clujeni precum Dan Pitic și Lorand Soares Szasz.

Seminarul a fost organizat de antreprenorul și expertul în creșterea accelerată a IMM-urilor, Lorand Soares Szasz. Anual, omul de afaceri organizează un seminar aproape gratuit pentru diverse cauze umanitare. Accesul în sală se face pe baza unei donații de minim 50 de lei.

,,Noi oferim din ceea ce știm, din cunoștintele noastre, nu gratuit, ci în schimbul unei donații care merge către un scop social. Strângem zeci de mii de lei într-o seară, care ajută un scop caritabil. Ne bucurăm că an de an vin sute de persoane la astfel de evenimente”, a declarat Lorand Soares Szasz pentru Ziar de Cluj și NCN. 

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care se dedică trup și suflet copiilor aflați în suferință, a fost foarte mișcat de impactul acestui eveniment.

,,Cred ca este al treilea eveniment pe care îl organizează Lorand Szazs pentru copiii mei, să spunem, dar de fapt sunt copiii noștri, pentru niște copii foarte bolnavi, dar foarte frumoși și foarte demni în suferința lor. Înseamnă solidaritate și empatie față de niște oameni, dar înseamnă și educație pentru că aici sunt foarte mulți antreprenori care au venit să învețe lucruri interesante de la oameni de succes din lumea de afaceri. Pe Lorand îl cunosc din adolescență, am fost colegi de școală, el e mai mic ca mine, de acolo se leagă o prietenie. De la fotbal, la lucruri extraordinare, iar eu i-am văzut startul în Portugalia, știu cum a început”, a afirmat Ungureanu.

Anul trecut, în cadrul evenimentului s-au strâns 60.000 RON. Asociația pentru Solidaritate și Empatie ,,Delia Grădinaru” a folosit această sumă pentru a organiza o tabără de iarnă, dar și o tabără de vară în Creta, Grecia, pentru copiii ai căror rinichi nu mai funcționează.

 

Adauga comentariu