Sport

FOTO: Sala Polivalentă, aproape gata pentru România-Spania. Cum arată terenul pe care va avea loc meciul din Cupa Davis

Cu trei zile rămase până la primele antrenamente în Sala Polivalentă din Cluj, terenul de tenis pe care România va încerca să obţină calificarea în barajul pentru Grupa Mondială al Cupei Davis este aproape amenajat.

Joi seara se trasau liniile pe “hard-ul” pe care “tricolorii” vor întâlni Spania la finalul săptămânii viitoare, în timp ce la lojele de la marginea terenului se executau ultimele finisaje. Dacă spaniolii vor sosi duminică la Cluj, Marius Copil şi Horia Tecău vor ateriza sâmbătă la prânz pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu”, restul delegaţiei României urmând să ajungă duminică în capitala Transilvaniei, conform CJSport.ro.

Primele antrenamente vor avea loc luni dimineaţă, de la ora 09:00, însă, potrivit organizatorilor, doar după sosirea ambelor echipe în Ardeal se va stabili dacă şedinţele de pregătire vor fi deschise publicului săptămâna viitoare.

Meciul dintre România şi Spania este programat în weekend-ul 15-17 iulie, în turul II al Grupei I din zona Euro-Africană, iar mai jos puteţi vedea câteva fotografii cu pregătirile făcute pentru acest duel la sala clujeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *